Actualitate
Împreună pentru Roxana, fata cu o voce minunată, din Deva, care are nevoie urgent de ajutor
Apel umanitar pentru o copilă talentată, în vârstă de 17 ani, care se află într-o situație de urgență medicală și are nevoie de ajutor. Roxana Zgârdea, elevă în ultimul an la Liceul de Arte din Deva, se luptã cu probleme grave de sănătate, iar medicii au stabilit că singura soluție pentru însănătoșirea ei este un transplant de măduvă de celule stem. Intervenția care i-ar putea salva viața este, însă, una costisitoare.
Un diagnostic crunt îi pune viața în primejdie, la doar 17 ani
Roxana Zgârdea este pasionată de muzică și are o voce extraordinar de frumoasă, fiind remarcată și premiată la mai multe concursuri de specialitate la care a participat și unde a reprezentat, de fiecare dată, cu cinste Liceul de Arte din Deva.
Viața ei și a familiei sale s-a schimbat dramatic în luna septembrie a acestui an, când a fost diagnosticată cu o boală rară pentru vârsta ei: Imunodeficiență combinată severă și Limfohistiocitoza hemofagocitara (LHL). Familia a luat legătura cu mai multe clinici, iar o intervenție în Italia i-ar putea salva viața, însă costurile acesteia sunt greu de suportat.
În acest moment, fata se află la un spital din Timișoara, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale la stomac și se așteaptă răspunsul unei clinici din Italia, care să o accepte pentru un transplant de celule stem.
Pe rețeaua de socializare, au fost publicate mai multe mesaje cu caracter umanitar pentru Roxana. Colegii ei fac un apel la sprijin către toți cei care pot contribui la salvarea Roxanei și la împlinirea viselor ei. Situația prin care trece tânăra, alături de familiei ei, impresionează.
“În această vară am văzut numele Zgardea Roxana pe un afiș. Ni se promitea o seară faină, cu muzică bună. M-am bucurat să aflu că vin din urmă tineri talentați care încearcă să răzbată cântând. Ieri am aflat că fata frumoasă și talentată e bolnavă. Rău… Acum se află la un spital din Timișoara dar șansa ei este un transplant urgent de măduvă de celule stem. Greu….greu pentru ea, greu pentru părinții ei! Nu doresc nimănui să își vadă copilul bolnav și să știe că doar cu bani mulți poate face diferența între viață și moarte….. Mă uit la ochii ei și mi-aș dori să știu că, după această încercare dură, o să o aud cântând din nou! Că va termina cu bine liceul de arte și își va împlini visul…. Ne uităm la TV și vedem zilnic război, disperare și teamă…. Azi, războiul s-a mutat aproape de noi. Războiul cu boala poate fi câștigat dacă fiecare dintre noi contribuie cu puțin. Nici o sumă nu e prea mică pentru a putea fi donată! Haideți să încercăm să salvăm un copil și visele lui!”, a scris, pe Facebook, Roxana Olșanschi, actriță la Teatrul de Artă Deva.
Roxana are nevoie de tot sprijinul pentru a putea să ajungă în Italia cât mai urgent.
Donații se pot face în contul mamei fetei, Lavinia Elena Zgârdea.
R005INGB0000999914554313 (RON)
R061INGB0000999914554372 (EUR)
Cod SWIFT: INGBROBU
Numele cont: Zgardea Lavinia Elena
Actualitate
Incendiu la o anexă gospodărească din Simeria
Echipaje de intervenție de la Detașamentul de pompieri Deva au intervenit, în această dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în camera centralei pe lemne și la acoperișul unei anexe de la o gospodărie din Simeria.
Pentru misiune au fost alocate 2 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, iar la locul incendiului s-a aflat și un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Simeria.
Intervenția a constat în localizarea și lichidarea incendiului care a cuprins camera centralei și un șopron cu lemne. Acțiunile pompierilor au eliminat riscul de a fi cuprinsă de flăcări și casa de locuit. Nicio persoană nu a fost rănită.
Sursa probabilă a izbucnirii flăcărilor a fost efectul termic
FOTO: Arhivă
Actualitate
Restricții de trafic în Deva, sâmbătă, 18 ianuarie, din cauza unei manifestații publice
Primăria Municipiului Deva anunță restricții temporare de circulație în oraș, sâmbătă, 18 ianuarie 2025, pentru a permite desfășurarea unui marș de protest.
Evenimentul este programat între orele 14:00 și 20:00 și va atrage, potrivit organizatorilor, aproximativ 2500 de participanți. Marșul va traversa mai multe artere importante din oraș, iar traficul rutier va fi restricționat temporar pe următorul traseu:
Strada Avram Iancu
Bulevardul Decebal
Bulevardul 22 Decembrie
Bulevardul Nicolae Bălcescu (sensul giratoriu)
Bulevardul Mihail Kogălniceanu
Piața Victoriei
Bulevardul 1 Decembrie 1918
Strada 1 Decembrie 1918
Autoritățile locale asigură că măsurile luate vizează desfășurarea evenimentului în condiții de siguranță pentru toți participanții. Șoferii sunt rugați să dea dovadă de înțelegere, să respecte indicațiile polițiștilor rutieri și să opteze, pe cât posibil, pentru rute alternative.
Primăria mulțumește cetățenilor pentru cooperare și înțelegere, subliniind că aceste măsuri sunt necesare pentru a sprijini dreptul la liberă exprimare, garantând în același timp siguranța publică.
FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA
Actualitate
Oferta educațională prezentată la UPET
Chiar dacă suntem doar la începutul anului 2025, reprezentanții Universității din Petroșani au făcut, deja, publică oferta educațională pentru admiterea care va avea loc în luna iulie. Oferta este una bogată iar viitorii studenți vor avea de ale din zecile de specializări ale instituției de învățământ superior de la Petroșani.
Mai multe detalii ne oferă Prof Univ Dr Ing Radu Sorin Mihai rectorul Universității din Petroșani.
”Ne pregătim din timp să prezentăm oferta academică. Deocamdată le-am prezentat doar pe cele care sunt acreditate iar dacă vom reuși până în toamnă, le vom promova și pe cele care sunt în curs de acreditare în acest an. Noi estimâm să primim același număr de locuri de la Ministerul Educației, în jur de 600 de locuri la licență, 225 la master și la doctor în jur de 10 locuri. Și la forma cu taxă ne dorim să avem cam tot atătea locuri. Taxele au fost crescute anul trecut cu aproximativ 100 de lei. Mai mult decât atât promovarea o vom face ca și până acum, de la presă, media, rețele de socializare, în școli sau târguri de profil”, a declarat Prof Univ Dr Ing Radu Sorin Mihai rectorul Universității din Petroșani.
Universitatea din Petroșani are o tradiție de peste 75 de ani. În această perioadă instituția de învățământ superior a scos mii de specialiști în mai multe domenii de activitate care sunt căutate pe piața muncii atât din țară cât și de peste hotare.
FOTO: ARHIVĂ
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Bărbat bănuit de braconaj. Ce au găsit polițiștii în mașina sa
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Incendiu izbucnit la un autoturism, stins de un pompier aflat în timpul liber
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Creștere a numărului de cazuri de infecții respiratorii și gripă în județ. Câte persoane au fost internate
-
Actualitatecu 2 zile in urma
DAS Deva: 170 de chiriași vor rămâne în locuințele pe care le ocupă, după prelungirea contractelor de închiriere
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Ana Maria Bărbosu va reprezenta, în continuare, România
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Incendiu într-o clădire din Baru. Un bărbat a fost evacuat de salvatori
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Autocamion defect pe DN 7, la Mintia. Circulație îngreunată
-
Actualitatecu 21 de ore in urma
Avertisment RAR pentru posesorii de autovehicule cu instalații GPL: Ce trebuie să știi despre înlocuirea rezervorului