Actualitate
„Încă suferim, dar victoria e foarte importantă!”
„Injecţie” cu moral
Antrenorul hunedorean Constantin Olariu admite că jocul echipei nu este unul ideal, dar succesul în faţa Lugojului va ajuta trupa de pe Cerna în plan psihic
După obţinerea primelor trei puncte din acest sezon, adjudecate cu multă muncă şi suferinţă, Constantin Olariu a ţinut să remarce întreaga echipă, precizând că succesul e unul important pentru moral. Tehnicianul grupării de pe Cerna crede că elevii săi nu au suficientă încredere în ei, dar aceasta va veni cu timpul.
Omologul său de pe banca Lugojului, Ilie Rotariu, consideră că în meciul de vineri echipa sa merita cel puţin un punct. Totuşi, în ciuda evoluţiei neconvingătoare, antrenorul bănăţean crede că FC Hunedoara are şanse mari de promovare.
„Rezultatele vor veni!”
Un prim succes venit la capătul unui meci cu multe emoţii, în care oaspeţii au fost aproape de egalare, l-a înseninat puţin pe Constantin Olariu, antrenorul lui FC Hunedoara. Acesta era fericit la finalul partidei, dar totodată realist, recunoscând că jocul încă „scârţâie”. „Ne-am dorit mult victoria, am realizat-o şi pe această cale îmi felicit băieţii. Însă, încă suferim şi asta se datorează faptului că jucătorii nu au suficientă încredere în ei, deşi sunt jucători valoroşi, şi nu reuşim să ducem jocul până la capăt. Am avut şi un pic de şansă şi am înscris, spre deosebire de precedentul meci”, a spus Olariu. Tehnicianul de 45 de ani a explicat că această victorie e foarte importantă pentru moralul echipei şi speră că de acum încolo să vină şi rezultatele: „E un succes foarte important pentru moralul echipei. Sper ca de acum să intrăm în ritmul campionatului şi să vină rezultatele chiar dacă următorul meci e în deplasare”, a conchis antrenorul trupei hunedorene.
„Meritam cel puţin un punct!”
Învins pentru prima dată în acest sezon, Ilie Rotariu, antrenorul echipei Vulturii Lugoj, consideră că formaţia bănăţeană merita cel puţin un rezultat de egalitate la Hunedoara, reclamând şi neacordarea unui penalty în prima repriză, în minutul 39. „După aspectul jocului, sută la sută meritam mai mult astăzi pentru că hunedorenii nu ne-au fost superiori. Mai mult, eu spun că am avut un 11 metri neacordat, fază la care se impunea şi eliminarea. Am controlat repriza a doua în totalitate, am avut şi ocazii, dar din păcate nu am reuşit să înscriem. Ne-a lipsit un om de gol”, a spus Rotariu. Chiar dacă jocul gazdelor nu l-a impresionat, Ilie Rotariu consideră că FC Hunedoara poate spera la promovarea în Liga a II-a, bazându-se pe faptul că nicio echipă nu şi-a anunţat această intenţie. „Hunedorenii au prins azi o zi mai slabă, dar pot creşte în joc. Pot emite pretenţii la promovare pentru că nu văd nicio echipă deosebită în această serie” a precizat tatăl dinamovistului Dorinel Rotariu.
Actualitate
Incendiu într-o gospodărie din Simeria. Un câine, 20 de iepuri și găini au murit, după ce o anexă a luat foc

Un câine, 20 de iepuri și găini au murit în urma unui incendiu izbucnit, duminică după-amiază, într-o gospodărie din Simeria.
Pompierii au intervenit cu trei autospeciale pentru stingerea flăcărilor care au cuprins o anexă și amenințau să se extindă la o locuință și la alte construcții din imediata vecinătate. În ciuda intervenției pompierilor, animalele nu au mai putut fi salvate.
“Un incendiu izbucnit la o anexă și la acoperișul unei case de locuit din Simeria a fost stins de pompieri, în această după amiază, înainte de a se extinde în interiorul locuinței și la construcțiile din imediata vecinătate. Echipajele de stingere ale Detașamentului Deva au intervenit pentru a localiza și lichida incendiul care, la sosirea pompierilor, se manifesta generalizat la anexa de locuit, acoperișul și podul casei, pe o suprafață de aproximativ 80 metri pătrați, cu posibilitate de propagare la întreaga locuință și la casele din apropiere. Intervenția promptă a pompierilor militari, care au acționat cu 3 autospeciale de stingere, a oprit extinderea flăcărilor care ar fi putut produce pagube materiale mult mai mari. Nicio persoană nu a fost rănită. Din cauza flăcărilor, într-o anexă de mai mici dimensiuni construită pentru animalele mici din gospodărie, 21 dintre acestea au murit”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Potrivit pompierilor, sursa probabilă de aprindere a fost un scurtcircuit produs la instalația electrică a anexei gospodărești.
Sursa foto -video: ISU Hunedoara
Actualitate
Intervenție a salvamontiștilor hunedoreni, în Retezat. A fost solicitat ajutorul unui elicopter

Salvamontiștii hunedoreni au intervenit, duminică după-amiază, pentru salvarea unei persoane care s-a accidentat în Retezat.
A fost solicitată și intervenția unui elicopter.
„Acțiune în desfășurare a salvamontiștilor hunedoreni pentru salvarea unei persoane cu politraumatisme, în zona Piule-Pleșa, Munții Retezat. S-a solicitat suport aero, iar o echipă de salvatori montani este pregătită să acționeze terestru, la nevoie”, a informat Salvamont Hunedoara.
Sursa foto: Salvamont Hunedoara
Actualitate
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 24 -28 februarie, în județul Hunedoara

Rețele Electrice România anunță întreruperi de energie electrică, planificate pentru revizii și reparații, în câteva localități din județul Hunedoara, în perioada 24 -28 februarie 2025.
Județul Hunedoara
Ziua / Data |
| ||||||||||||||||||||
Luni, 24 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Marti, 25 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Miercuri, 26 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Joi, 27 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Vineri, 28 Februarie 2025 |
|
- Actualitatecu 3 zile in urma
Transport agabaritic record pentru Termocentrala Mintia: O turbină de 788 de tone va traversa vestul țării
- Actualitatecu 3 zile in urma
FOTO| „Oaspeți” surprinși la o hrănitoare, într-o pădure din Ocolul Silvic Petroșani
- Actualitatecu 3 zile in urma
Sorana Moldoveanu, elevă a Liceului de Arte din Deva, premiată la un concurs internațional de interpretare vocală
- Actualitatecu 2 zile in urma
ACTUALIZARE| Băiat de 15 ani, din Vulcan, dat dispărut. Găsit într-o zonă împădurită, la circa trei kilometri de casă
- Actualitatecu 21 de ore in urma
VIDEO| Lung cât un teren de fotbal. Cel mai mare transport agabaritic din țară a pornit la drum. Destinația finală: Termocentrala Mintia
- Actualitatecu 2 zile in urma
Clădirea Tribunalului Hunedoara și a Judecătoriei Deva va fi dată în folosință în cursul acestui an
- Actualitatecu 3 zile in urma
Tichete sociale pentru grădiniță, acordate preșcolarilor fără absențe nemotivate la Deva
- Actualitatecu 21 de ore in urma
Incendiu, azi noapte, la o casă din Poienița Tomii. Proprietarul a suferit arsuri