Connect with us
Data: 14/12/2024
.

Actualitate

Încă un pas pentru finalizarea clădirii – „fantomă” din curtea liceului de arte din Deva

Publicat

pe

Municipalitatea din Deva ar putea finaliza clădirea din curtea Liceului de Arte „Sigismund Toduţă” din municipiu până la sfârşitul anului viitor, după ce devizul general de lucrări a fost aprobat de consilierii locali în şedinţa de vineri, 10 martie. Acesta urmează să fie transmis Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAP) în vederea obţinerii unei finanţări, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.

Imobilul de lângă liceul de arte, din centrul Devei, se regăseşte pe „lista” clădirilor – problemă din oraş. Acesta a intrat mai demult în vizorul autorităţilor locale, după ce numeroşi cetăţeni ai oraşului s-au tot plâns că locul a ajuns unul total insalubru, în care îşi fac veacul câini şi oameni ai străzii deopotrivă. Teoretic, nimeni nu ar avea voie să intre în incinta clădirilor de acest gen. Dar cine mai respectă şi această regulă?! Clădirea cu pricina trebuia să fie o construcţie impunătoare şi modernă, fiind concepută cu săli spaţioase de curs pentru elevi, ateliere de lucru, cantină tip restaurant, ba chiar şi cu o sală de concerte, un spaţiu destinat expoziţiilor şi un magazin în care să se comercializeze opere de artă. A ajuns, însă, în timp, doar o ruină, în stare de degradare.

Lucrări, sistate în urmă cu două decenii

În toamna lui 2016, administraţia publică locală a Devei anunţa că, au început demersurile pentru continuarea lucrărilor la această clădire abandonată şi că se încerca obţinerea unei finanţări în acest sens pentru ca imobilul să fie terminat. Un nou pas în acest sens a fost făcut în şedinţa de vinerea trecută, când, consilierii locali deveni au aprobat documentaţia tehnico-economică pentru lucrările necesare finalizării clădirii. Conform devizului general, valoarea estimată a lucrărilor este de aproximativ 29 milioane de lei, finanţarea urmând să fie făcută de către MDRAP, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, precum şi din bugetul Devei. „Pentru finalizarea acestei construcţii, se propun, în prima etapă, lucrări urgente de remediere – consolidare la părţile de construcţie existente deja”, se arată în proiectul aprobat, vineri, de membrii legislativului devean.

Construcţia clădirii din imediata vecinătate a liceului de arte devean a început în 1993 şi au fost întrerupte patru ani mai târziu, în ’97, fără a se lua măsuri de conservare a lucrărilor executate deja. Administraţia deveană doreşte acum ca această clădire abandonată să nu mai fie „de folos” boschetarilor care s-au aciuiat acolo, ci să transforme imobilul şi să îi dea o destinaţie, prin continuarea lucrărilor de construcţie a acestei clădiri, sistate în urmă cu mai bine de 20 de ani.

Advertisement
Advertisement

Actualitate

Hunedoara: A început construirea noii capele de la cimitirul Valea Seacă

Publicat

pe

Redactat de

Primele lucrări în cadrul proiectului pentru construirea unei noi capele la cimitirul Valea Seacă au început vineri, au informat reprezentanții Primăriei Hunedoara. Pentru început, este necesară demolarea unor anexe aflate pe amplasamentul viitoarei clădiri.

Sursa: Primăria Hunedoara

Noua capelă va avea o suprafaţă construită de 780 metri pătrați, dispusă pe un singur nivel, opt săli de depunere separate, alături de toate facilităţile necesare unei astfel de clădiri, la standardele actuale. Potrivit reprezentanților municipalității, investiţia totală se ridică la 13,5 milioane de lei, este susţinută din bugetul local şi cuprinde, pe lângă capelă, şi dotarea cimitirului cu 12 cişmele şi 12 coşuri de gunoi nou amplasate, precum şi organizarea şi amenajarea de noi loturi în cadrul cimitirului.

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, spune că vechea capelă de la cimitirul Valea Seacă nu mai corespundea nevoilor comunităţii din niciun punct de vedere. “Din respect pentru cei dragi care ne părăsesc pentru o lume mai bună, ne-am gândit că trebuie să facem o astfel de investiţie. Ştiu că nimeni şi nimic nu poate alina durerea pierderii unei persoane dragi, dar măcar atât să putem face şi noi, administraţia locală: să le asigurăm aparţinătorilor condiţii mai bune la viitoarea capelă, în momente atât de dificile pentru oricine”, a declarat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Incendiu izbucnit la o anexă a unei gospodării din orașul Aninoasa

Publicat

pe

Redactat de

Pompierii Detașamentului Petroșani au intervenit, în această dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă din lemn a unei gospodării din orașul Aninoasa.

Trei echipaje de stingere și un echipaj medical SMURD s-au deplasat la fața locului. Nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

“Sosite de urgență la locul incendiului, pompierii au constatat ca ardea generalizat o anexă gospodărească din lemn. Incendiul a fost stins de forțele de intervenție, fiind eliminat pericolul de extindere la casa de locuit aflată în imediata apropiere. În urma izbucnirii flăcărilor, nicio persoană nu a fost rănită și nici nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Au ars două construcții din lemn: anexa gospodărească, pe o suprafață de aproximativ 25 metri pătrați, dar și o afumătoare, pe o suprafață de aproximativ 10 metri pătrați. Cauza probabila a incendiului: foc deschis in spatii închise, lăsat nesupravegheat”, au informat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

Sursa foto: ISU Hunedoara

Citeste mai mult ...

Actualitate

Accident cu o mașină și un camion, pe DN 66, la Merișor. Un autobuz plin cu copii, acroșat

Publicat

pe

Redactat de

Un accident rutier s-a produs, sâmbătă dimineață, pe DN 66, în localitatea Merișor. Un autoturism și un camion au fost implicate într-o coliziune, în urma impactului dintre cele două autovehicule fiind acroșat și un autobuz în care se aflau zeci de copii. Șoferul autoturismului a fost transportat la spital. Niciunul dintre pasagerii autobuzului nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

“Echipaje de pompieri ai Detașamentului Petroșani și ai Gărzii de Intervenție Baru au fost alertate, în această dimineață, despre producerea unui accident rutier pe DN 66, în localitatea Merișor. La intervenție au participat și două echipaje medicale, unul SMURD al Detașamentului de pompieri Petroșani și unul al Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara. Ajunse de urgență la locul producerii evenimentului rutier, pompierii au constatat că accidentul s-a produs în urma coliziunii dintre un autoturism și un camion (trailer). În urma impactului dintre aceste 2 autovehicule a fost acroșat și un autobuz în care se aflau 52 de pasageri, dintre care 45 de copii. Autobuzul și-a continuat deplasarea încă aproximativ 700 metri, până la o parcare. Niciunul dintre pasagerii autocarului nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Totodată, de la Petroșani a fost direcționat un alt autobuz pentru a prelua pasagerii și continuarea deplasării spre Craiova. Pe de altă parte, la sosirea echipajelor de intervenție, conducătorul autoturismului care a intrat în coliziune cu autocamionul se afla în afara autovehiculului, conștient și cooperant. După evaluarea echipajelor medicale a fost transportat la spitalul din Petroșani pentru investigații medicale de specialitate. Pompierii au acționat pentru curățarea carosabilului astfel încât circulația rutieră să poată fi reluată în siguranță”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

Sursa foto: ISU Hunedoara
Citeste mai mult ...

INFORMARE

Această informare este efectuată de:

S.C. GEOMAR RESOURCES S.R.L., Orăștie, str. Târgului nr. 25, jud. Hunedoara, CUI RO 49298717,intenționează obțină emiterea acordului de mediu, conform Legii nr. 292/2018 cu modificările ulterioare, pentru obiectivul: “Stație concasare, sortare și concentrare hidrogravitațională a substanțelor minerale utile” comuna Certeju de Sus, loc. Certeju de Sus (amplasamentul fostei uzine de preparare II E.M. Certej), JUD. HUNEDOARA, identificat cu CF nr. 147 Certeju de Sus.

​Ca rezultat al acestei măsuri se vor produce următoarele:

sortarea agregatelor minerale brute cu concasarea fractiei mari, concomitent fiind supuse spalarii cu apa tehnologica
la final sorturile obținute sunt depozitate în depozitele de produse finite, amenajate la sol, de unde sunt încărcate în mijloace auto și transportate la beneficiari.

Persoanele care doresc să obțină informații suplimentare sau care intenționează să transmită observații, sugestii șirecomandări se pot adresa solicitantului la adresamenționate începând cu data de 13.12.2024.

e-mail:  petrecristea71@yahoo.com, tel. 0755795457

Prin reprezentant,

S.C. GEOMAR RESOURCES S.R.L.

Administrator Petre Criste

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate