Actualitate
Incendiu la Câmpu lui Neag: o casă din lemn a fost mistuită de flăcări!
Localnicii, un salvamontist şi doi jandarmi montani au sărit să ajute pompierii să stingă focul. Cu toate acestea, locuinţa a ars rapid, ca o torţă
O casă din lemn din Câmpu lui Neag, de lângă Uricani, a ars, ieri, aproape în întregime în urma unui incendiu, ce se bănuieşte că a izbucnit de la o sobă defectă. Flăcările s-au extins rapid şi nu au mai putut fi oprite, în ciuda intervenţiei pompierilor, în sprijinul cărora au sărit localnicii, precum şi doi jandarmi montani şi un salvamontist.
Focul a fost observat în jurul prânzului. Doi jandarmi montani, de la Postul Câmpu lui Neag, au văzut o dâră de fum ce se înălţa pe cer. Şi-au dat seama imediat că ceva arde şi au pornit spre zona respectivă, unde au constatat că o casă era cuprinsă de flăcări. Jandarmii montani, alături de localnici şi un salvamontist, au încercat să stingă incendiul, care se extindea cu repeziciune la întreaga casă, construită în întregime din lemn, pe o suprafaţă de aproximativ o sută de metri pătraţi. În scurt timp, la faţa locului au ajuns şi pompierii, care s-au deplasat cu două autospeciale cu apăşi spumă. „Pompierii au abordat incendiul cu două dispozitive de stingere, reuşind izolarea şi lichidarea acestuia înainte de a se propaga la locuinţele din vecinătate”, a declarat căpitanul Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara.
Pompierii bănuiesc că incendiul a pornit de la o sobă aflată în interiorul casei care prezenta mai multe defecţiuni. „Primul material care a ars a fost, se pare, un obiect textil sau uşor inflamabil din imediata apropiere a sobei”, a mai spus căpitanul Anemona Doda.
În urma incendiului, nicio persoană nu a suferit arsuri sau intoxicaţii cu monoxid de carbon.
-
Actualitatecu 12 ore in urma
L-ați văzut? Bărbat în vârstă de 60 de ani, din municipiul Brad, căutat de polițiști
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Distracție pe gheață. Patinoarul din Deva se deschide mâine, 6 decembrie
-
Actualitatecu 2 zile in urma
S-au aprins luminițele de sărbători și s-a deschis „Târgul de Iarnă”, la Deva
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Corvinul, pe FRF TV
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Amenzi de 218.000 de lei, aplicate de ITM Hunedoara, în luna noiembrie
-
Stiri nationalecu 2 zile in urma
Informare de lapoviţă, ninsoare şi intensificări ale vântului, în întreaga ţară, până sâmbătă seara
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Bucuria celor mici. Seara în care copiii își lustruiesc ghetuțele. La noapte, vine Moș Nicolae
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Atenție la folosirea surselor de încălzire! Tragedii provocate de monoxidul de carbon