
Pompierii au intervenit, miercuri, la un incendiu izbucnit la o casă din localitatea Merișor. Aceștia au acționat prompt pentru stingerea flăcărilor care amenințau să se extindă la întreaga locuință și în vecinătate. În interiorul casei era și o butelie de gaz care a fost scoasă la timp.

Pentru stingerea incendiului la fața locului au intervenit pompierii de la Garda de Intervenție Baru Mare. Ulterior, în sprijinul acestora, în zonă a fost trimis de urgență și un echipaj de la Detașamentul din Petroșani. Incendiul nu s-a soldat cu victime.
“Astăzi, în urma unui apel primit la 112, alarma a sunat pentru pompierii Gărzii de Intervenție Baru Mare care, în mai puțin de 10 minute, au ajuns în satul Merișor, unde ardea generalizat o casă. În sprijinul acestora a fost trimis de urgență și un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Petroșani, iar efortul conjugat al acestora a făcut ca intervenția să fie un succes, neexistând victime, iar pagubele materiale fiind limitate. Astfel, prin eforturile depuse de către șapte subofițeri, ajunși la fața locului cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, incendiul a fost localizat și apoi lichidat, deși din cauza violenței cu care acesta se manifesta, a existat pericolul de propagare la întreaga locuință și in vecinătăți. Pe timpul intervenției s-au evacuat materiale combustibile, precum și o butelie tip aragaz, care ar fi putut exlopda în orice clipă”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Cauza probabilă: un scurtcircuit electric
Pompierii urmează să stabilească de la ce a pornit focul. Se bănuiește că incendiul a fost generat de un scurtcircuit electric, cauza exactă fiind în curs de stabilire.
“Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric, motiv pentru care vă aducem, din nou, în atenție un minim de măsuri preventive referitoare la utilizarea instalațiilor electrice: Nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii; nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat; nu lăsaţi nesupravegheate aparate electrice sub tensiune, cum sunt: fier de călcat, radiator, reşou, lampă, televizor şi altele asemenea; instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând cu stricteţe indicaţiile producătorului ce sunt menţionate în prospectul produsului. Dacă sesizaţi miros de plastic topit, deconectaţi aparatul de la sursa de curent. Alocaţi fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care uniţi mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi, provocând în scurt timp, un incendiu”, au mai transmis reprezentanții ISU Hunedoara.
Pompierii mai recomandă, de asemenea, verificarea periodică a cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuirea acestora atunci când sunt uzate, iar atunci când plecaţi de acasă pentru mai mult timp, deconectaţi consumatorii puternici de la sursa de curent electric.