Actualitate
Începe examenul de Definitivat. Peste 140 de dascăli hunedoreni sunt așteptați la proba scrisă

Peste 140 de cadre didactice din județul Hunedoara sunt așteptate astăzi, 19 iulie, să susțină proba scrisă a examenului de definitivare în învățământ – sesiunea 2023. Testarea se va desfășura începând cu ora 09:00, în centrul de examen organizat la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” din municipiul Deva.
Examenul naţional de definitivare în învăţământ cuprinde două etape. Prima etapă, eliminatorie, constă în evaluarea activităţii profesionale la nivelul unităţii de învăţământ, evaluarea portofoliului profesional personal şi în susţinerea a cel puţin două inspecţii la clasă. A doua etapă, cea finală, realizată la finalizarea stagiului practic cu durata de un an şcolar şi constând într-o examinare scrisă, pe baza unei tematici şi a unei bibliografii aprobate de Ministerul Educaţiei, pentru fiecare specialitate în parte.
„La nivelul județului Hunedoara, dintre cei 151 de candidați înscriși la începutul anului școlar la 30 de discipline de examen, au fost admiși la proba scrisă 142 de candidați, care au îndeplinit cumulativ următoarele condiții: efectuarea stagiului de predare în specialitate de cel puțin un an, calificativul pentru anul școlar în curs „Foarte bine” sau „Bine” și media aritmetică a notelor obținute la inspecția la clasă și la evaluarea portofoliului profesional – minimum 8 (dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective). În vederea susținerii probei scrise, candidații vor avea acces în sălile de examen, cel mai devreme, la ora 07:30 și, cel mai târziu, la ora 08:00, în baza unui document de identitate valabil. După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de patru ore. Subiectele, traducerea acestora în limbile minorităților naționale la solicitarea candidaților, precum și baremele de evaluare sunt asigurate de către Centrul National de Politici și Evaluare în Educație și vor fi afișate, după susținerea probei scrise, pe site-ul subiecte.edu.ro și la avizierele centrelor de examen.
Primele rezultate – afișate în 25 iulie
Primele rezultate vor fi afișate în data de 25 iulie în centrele de examen și pe site-ul definitivat.edu.ro. Contestațiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 25 iulie, după afișarea rezultatelor, și pe 26 iulie, până la ora 12:00.
Rezultatele finale se afișează la centrele de examen și pe site-ul anterior menționat, în data de 1 august 2023.
Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului.
Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută de profesionalizare ascendentă, având dreptul de a participa ulterior la susținerea examenelor pentru obținerea gradelor didactice.
Actualitate
West Deva joacă acasă

Liga 1 de futsal se apropie de final. În etapa a VIII-a, penultima din play-out, cei de la ACS West Deva vor juca pe teren propriu.
În acest ultim meci al sezonului pe care îl vor juca în fața propriilor suporteri, cei de la ACS West vor întâlni pe Luceafărul Buzău, partida urmând a se desfășura luni, 12 mai, cu începere de la ora 18:00, la Sala Sporturilor din Deva. Meciul, la care intrarea este, ca de obicei, liberă, este unul de vacanță, întrucât nicio participantă în play-out, unde mai evoluează și Mausoleul Mărășești, nu va retrograda, întrucât CFR Timișoara s-a retras din campionat. Mai mult, nici ierarhia nu se mai poate schimba, Deva fiind pe primul loc în play-out, acesta fiind și obiectivul propus, iar cei de la Buzău pe trei, în vreme ce Mărășeștiul rămâne pe poziția secundă. În ultima etapă, ACS West Deva va juca în deplasare, la Mausoleul Mărășești.
Actualitate
Marinela Szekely, din nou campioană națională la „Marșul Factorilor Poștali”

Marinela Szekely, factor poștal la Simeria, a câștigat și anul acesta locul întâi la etapa națională a „Marșului Factorilor Poștali”, competiție desfășurată sâmbătă, 10 mai, în stațiunea Venus, de la malul Mării Negre. Poștărița din județul Hunedoara s-a impus în proba feminină a concursului și a urcat din nou pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, după ce în ultimii ani a câștigat primul loc la această competiție devenită tradiție în rândul salariaților Poștei Române.
Peste o mie de poștași din întreaga țară s-au întrecut la malul Mării Negre, la „Marșul Factorilor Poștali”, ediția a 45 -a. Pe un traseu de 7.000 de metri pentru bărbați și 3.000 de metri pentru femei, 42 poștărițe și 42 de poștași, câștigătorii etapelor județene ale Marșului din cele 41 de județe și din București au concurat, sâmbătă, 10 mai, pe Strada Circului din stațiunea Venus. Cei mai rapizi dintre ei au fost premiați. De asemenea, s-au acordat și premii speciale, pentru cel mai vârstnic participant, cel mai tânăr, dar și cel mai tehnic dintre poștași.

Sursa foto: Compania Națională Poșta Română
Marinela Szekely, de la Oficiul Județean de Poștă și Curierat (OJPC) Hunedoara -Oficiul Poștal Simeria, s-a impus categoric și anul acesta, câștigând primul loc în proba feminină. Ea s-a clasat pe prima poziție a clasamentului în proba feminină a întrecerii și în 2024, precum și 2023 și 2022. Marinela Szekely -„Nela” cum îi spun prietenii, este cunoscută pentru participarea sa la mai multe competiții sportive de talie națională și internațională la care a participat și pentru care se antrenează intens.
O competiție organizată din ‘77
„Marșul Factorilor Poștali” este cea mai longevivă competiție profesional – sportivă din România, desfășurându-se aproape neîntrerupt din anul 1977. Concursul, care reunește mii de participanți, salariați poștali, din întreaga țară, se desfășoară în două etape: județeană și națională. Cei mai buni poștași mărșăluitori, de la etapa națională – cinci femei și trei bărbați, merg mai departe la faza superioară a competiției – Balcaniada Factorilor Poștali, care are loc în fiecare toamnă.
“A devenit o tradiție, ca angajații poștali să se pregătească pentru Marș întreg anul, unii cu antrenor, alții pe cont propriu, fără sprijin de specialitate. La ediția 2025 s-au întrecut, atât concurenți care lucrează în Poșta Română de 50 de ani, dar și poștași mai tineri. Ca și ediția de anul trecut, și anul acesta „Marșul Factorilor Poștali” a fost organizat cu fonduri din sponsorizări, bucurându-se de un mare număr de susținători, prieteni și parteneri”, au transmis reprezentanții Companiei Naționale Poșta Română.
La finalul competiției clasamentul a arătat astfel:
Categoria bărbați:
Premii:
Locul 1. COSTESCU Vasile Claudiu-OJPC Vâlcea
Locul 2. ROMAȘCAN Victor – OJPC Suceava
Locul 3. CRĂCIUN Tiberiu- OJPC Sibiu
Premii speciale:
- Cel mai vârstnic concurent: Minus Denes-OJPC Harghita
- Cel mai tehnic concurent: MATEI Doru Dumitru-OJPC Teleorman
- Cel mai tânăr: Brici Vlad- OJPC Bistrița Năsăud
Categoria femei:
Premii:
Locul 1. SZEKELY Marinela – OJPC Hunedoara
Locul 2. FĂCĂOARU Mioara – OJPC Harghita
Locul 3. BANEA Maria Adriana- OJPC Sibiu
Premii speciale:
- Cea mai vârstnică concurentă: SUFLET Cristina – OJPC Vaslui
- Cea mai tehnică concurentă: PORUMBOIU Petruța-OJPC Vrancea
- Cea mai tânără: TEBEAȘĂ Ana Silvia- OJPC Olt
Actualitate
Motocicliști din toată țara s-au reunit la Deva, într-o paradă dedicată responsabilității în trafic

Zeci de motocicliști, din mai multe județe ale țării, s-au reunit sâmbătă, la Deva, în cadrul unui eveniment ce a avut ca principal scop conștientizarea asupra prezenței lor în trafic.
Evenimentul ajuns la a șasea ediție, a fost organizat de A.C.S. Kermit Racing Deva -președinte Andrei Căta, cu sprijinul Primăriei Municipiului Deva, și a avut ca principal scop conștientizarea asupra prezenței motocicliștilor în trafic. Manifestarea a debutat în Piața Cetății Deva, acolo unde iubitorii de motoare au putut să admire motocicletele expuse și au primit recomandări de la polițiștii rutieri privind conduita responsabilă pe drumurile publice. După aceea, motocicliștii au pornit într-un tur pe străzile orașului.
La eveniment a fost prezent și senatorul PNL de Hunedoara, Călin Petru Marian, susținător al comunității moto. „Astăzi, la Deva, am fost din nou alături de comunitatea motocicliștilor hunedoreni la un eveniment cu tradiție, dedicat pasiunii pentru motoare, solidarității și responsabilității în trafic. Deschiderea sezonului moto, eveniment organizat de Kermit Racing Deva, este, în același timp, un apel la vigilență, respect reciproc și conștientizare în rândul tuturor participanților la trafic. Felicitări Andrei Căta pentru menținerea acestei tradiții. Drumuri sigure tuturor și un sezon fără incidente!”, a transmis senatorul PNL Călin Petru Marian, care a participat și la edițiile anterioare ale acestei manifestări.

Foto: Călin Petru Marian/Facebook
Recomandările polițiștilor rutieri
Pentru motocicliști:
Purtați întotdeauna cască de protecție și echipament adecvat.
Respectați limitele legale de viteză și adaptați viteza la condițiile de drum.
Evitați deplasarea printre autovehicule sau manevrele riscante.
Asigurați-vă înainte de orice schimbare de direcție sau depășire.
Fiți vizibili – utilizați farurile pe fază scurtă și purtați echipament reflectorizant.
Pentru conducătorii auto:
Verificați oglinzile și unghiurile moarte înainte de schimbarea benzii sau direcției.
Acordați prioritate motocicliștilor atunci când este cazul, mai ales la intersecții.
Păstrați o distanță de siguranță față de motociclete.
Evitați manevrele bruște și semnalizați din timp intențiile de deplasare.
Polițiștii reamintesc tuturor participanților la trafic importanța respectării regulilor de circulație și a unei conduite preventive, mai ales în sezonul cald, când numărul motocicliștilor este în creștere.
- Actualitatecu 2 zile in urma
L-ați văzut? Bărbat din Hunedoara, dat dispărut de familie
- Actualitatecu 3 zile in urma
Doi hunedoreni au fost depuși în arestul I.P.J. Hunedoara în ultimele 24 de ore, fiind bănuiți de comiterea unor fapte penale
- Actualitatecu 3 zile in urma
Scandal în Hunedoara. Bărbat reținut după un conflict fizic cu două persoane
- Actualitatecu 3 zile in urma
Șofer băut, accident pe DJ 687. A ajuns cu mașina în șanț, cu o alcoolemie de 1,52 mg/l
- Actualitatecu 3 zile in urma
Polițiștii caută o adolescentă din Deva, plecată de acasă
- Actualitatecu 3 zile in urma
Aproximativ 100 de motocicliști sunt așteptați, sâmbătă, la Deva. Paradă pe străzile orașului
- Actualitatecu 3 zile in urma
Deputatul PNL Vetuța Stănescu – Scrisoare deschisă către hunedoreni și către toți cei care cred în România
- Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO: Calea ferată Gurasada–Simeria, un tronson care a îmbătrânit în opt ani din cauza birocrației și arheologiei