Connect with us
Data: 16/09/2024
.

Actualitate

Incident aviatic: Un planor a aterizat forțat pe un câmp, în apropiere de Deva. Pilotul a fost rănit

Publicat

pe

Un planor a aterizat forțat, miercuri seară, pe un câmp de lucernă, în apropiere de municipiul Deva. Pilotul a suferit leziuni.

Aparatul de zbor a decolat de pe aerodromul Săulești unde ar fi trebuit să se și întoarcă. După ce a survolat Deva, din cauze, momentan, necunoscute, pilotul a fost nevoit să aterizeze forțat într-un lan de lucernă din apropierea gării din municipiu.

Tânărul pilot, care se afla singura în cabina de pilotaj, a fost rănit. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de intervenție.

„Un bărbat în vârstă de 21 de ani, pilot de planor, a fost rănit în urma aterizării forțate a aparatului de zbor pe care îl pilota deasupra municipiului Deva. Evenimentul s-a produs cu puțin timp înainte de ora 19:00, iar aterizarea a avut loc pe un lan de lucernă din apropierea Gării Deva, la câțiva kilometri de aerodromul Săulești, de unde a decolat și ar fi trebuit să se întoarcă. Pompierii Detașamentului Deva au acționat cu o autospecială de intervenție și cu o ambulanță SMURD, iar la fața locului s-a aflat și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara. Salvatorii au acordat pilotului rănit primul ajutor medical, iar după finalizarea protocolului l-au transportat, conștient și cooperant, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului din Deva. În urma aterizării forțate, bărbatul, care se afla singur în cabina de pilotaj, a suferit fracturi la membrele inferioare, dar la spital, în urma acordării asistenței medicale de specialitate se va stabili exact starea de sănătate”, a declarat Lucian Morogan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

Cauzele care au dus la producerea incidentului urmează să fie stabilite în urma cercetărilor efectuate de către instituțiile abilitate.

Advertisement

 

Sursa foto – video: ISU Hunedoara

Actualitate

La Băița investițiile nu au intrat în vacanță

Publicat

pe

Redactat de

Băiţa este una dintre cele mai mari localităţi rurale ale judeţului Hunedoara, fiind, în acelaşi timp, şi o importantă aşezare din Ţara Zarandului. Comuna Băiţa are în componenţă, pe lângă localitatea de reședință omonimă, satele Barbura, Căinelu de Sus, Crăciuneşti, Fizeş, Hărţăgani, Lunca, Ormindea, Peștera, Sălişte şi Trestia.

Infrastructura rutieră se modernizează

Cele 11 sate ale comunei Băița se întind pe o suprafață de peste 110 kilometri pătrați, iar aici trăiesc aproximativ 3.700 de oameni. Și chiar dacă a fost perioada de concedii, investițiile derulate de administrația reconfirmată din Băița nu au intrat în concediu. “Recent am reușit să finalizăm un proiect privind infrastructura rutieră. Astfel, au fost finalizate lucrările de modernizare de drumuri în satul Peștera, proiect derulat prin Programul Național de Investiții (PNI) „Anghel Saligny” și cu o valoare de peste 2,7 milioane de lei. Acesta a prevăzut modernizarea drumurilor din satul Peștera, pe o lungime de 4.008 metri, în proiect fiind cuprinse execuția de 4 podețe si 185 metri liniari de ziduri de sprijin. A fost o promisiune făcută în campania electorală și mă bucur că am reușit să o îndeplinesc chiar înainte de începerea următorului mandat. Pe aceeiași sursă de finanțare au început construirea de podețe peste pârâul Căian în satele aparținătoare Lunca și Hărțăgani. Valoarea acestei investiții este de circa 1,5 milioande lei, iar termenul de finalizare este primul trimestru al anului viitor”, a declarat primarul reales al comunei hunedorene Băița, Damian Diniș.

Noi dotări la școală

Nu este niciun secret faptul că în Băița funcționează una dintre cele mai moderne școli gimnaziale din județul Hunedoara, iar acest lucru este valabil nu doar la nivelul localităților din mediul rural. „Prin prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) 2 am reușit, în uirmă cu doi ani, să facem o modernizare amplă a școlii gimnaziale din localitatea reședință. Sălile de clasă sunt unele moderne, reabilitate și dotate cu toate cele necesare, iar grupurile sanitare așișderea. De asemenea, au fost realizate lucrări la partea exterioară a clădirii, la acoperiș, a fost schimbată și șarpanta, a fost realizată și o mansardă și a fost izolată termic întreaga clădire. Totodată, s-au efectuat reparații și la sălile de clasă din cele două corpuri de clădire clase primare, dar și de clasele V-VIII, la ambele clădiri. În vacanța de vară s-au făcut întreținerile curente, iar elevii au început anul școlar în cele mai bune condiții. În plus, în această săptămână vom finaliza și lucrările la terenul sintetic pe care l-am amenajat în curtea școlii”, a precizat Damian Diniș, actualul și viitorul primar al comunei hunedorene Băița.

Ecologie și sport

La Băița, fostă localitate minieră, există o preocupare permanentă pentru protecția mediului înconjurător și pentru un stil de viață sănătos. Astfel, în Băița va fi marcată, pe 21 septembrie, Ziua Națională a Curățeniei. În cadrul programului intitulat „Let’s do it, Romania” se vor face acțiuni de ecologizare pe raza comunei, administrația din Băița, ai căror reprezentanți se vor implica activ, și de această dată, în activități, urmând a pune la dispoziție materialele necesare. Totodată, la Băița continuă și activitatea fotbalistică, echipa locală Șoimul având un început bun de sezon, atât în Liga 4, cât, mai ales, în faza județeană a Cupei României, fiind calificată în sferturi.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Primarul comunei Șoimuș, apel la solidaritate pentru oamenii loviți de inundațiile din județele Vaslui și Galați. „Este momentul să dăm o mână de ajutor!”

Publicat

pe

Redactat de

Apel la solidaritate pentru familiile grav afectate de inundațiile care au lovit județele Vaslui și Galați. Numeroase gospodării au fost măturate de ape și au provocat daune de neimaginat. Primarul comunei hunedorene Șoimuș, Mihai Gabriel Irimie, a făcut un apel către comunitatea locală pentru ajutorarea oamenilor din cele două județe din estul țării, unde viiturile au făcut prăpăd, în ultimele zile.

 

“Dragi locuitori ai comunei Șoimuș, vă rog să demonstrăm suntem alături de semenii noștri din Vaslui și Galați. Vedem cu toții în ce situație se afla acele familii, cred că am putea fiecare să ajutăm cu ce putem pe semenii noștri. Pe lângă ajutorul autorităților am putea să ne mobilizăm și noi să îi sprijinim pe semenii noștri. Cred am putea strânge la sediul primăriei ajutoare pentru compatrioți noștri loviți de aceste inundații. Aceste ajutoare pot fi în mâncare (produse neperisabile: conserve, zahăr, ulei, etc.), apă potabilă, pături, perne. Este momentul dăm o mână de ajutor!”, este apelul primarului comunei Șoimuș, Mihai Gabriel Irimie.

Acesta a mai transmis că ajutoarele strânse din comuna Șoimuș vor fi transportate înspre oamenii din zonele sinistrate vineri, 20 septembrie 2024.

Coordonator al acestei campanii este Cristina Irimie – tel. 0729.801.882.

 

Advertisement

 

Citeste mai mult ...

Actualitate

Autolaboratorul mobil pentru monitorizarea calității aerului, instalat la intrarea în Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Calitatea aerului din municipiul Hunedoara este monitorizată, iar cetățenii interesați pot vizualiza valorile pe ecranele analizatoarelor instalate în laboratorul mobil.

Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Hunedoara a anunțat, ieri, că a instalat autolaboratorul mobil, tot în municipiul Hunedoara, la intrarea în oraş, pe Bulevardul Dacia, nr.28. “Prin intermediul laboratorului mobil vor fi analizaţi indicii de calitate a aerului: praf (PM10 şi PM 2,5), compuşi ai sulfului, compuşi ai azotului, compuşi ai benzenului şi monoxidul de carbon.Vor fi determinate valorile medii la 24 ore, obţinute din valorile orare măsurate şi se vor raporta la valorile limită admise, la 24 ore, pentru fiecare indicator”, au transmis, prin intermediul unui comunicat, reprezentanții APM Hunedoara.

Laboratorul mobil va staţiona în acea locaţie până joi, 19 septembrie 2024, ora 13:00. “Orice persoană interesată poate vizualiza pe ecranele analizoarelor instalate în laboratorul mobil, valorile momentane ale indicilor de calitate a aerului monitorizaţi, în intervalul orar 11:00 – 13:00. Pentru informaţii suplimentare, puteţi să vă adresati APM Hunedoara pe adresa: office@apmhd.anpm.ro, telefon:0254/215445”, se mai arată în același comunicat al APM Hunedoara.

Sursa foto: APM Hunedoara

 

Autolaboratorul mobil al APM Hunedoara a fost instalat, până la mijlocul săptămânii trecute, în parcarea unui hotel din municipiul de pe Cerna.

Autolaboratorul mobil a intrat, în urmă cu câteva luni, în dotarea APM Hunedoara, fiind destinat monitorizării indicilor de calitate a aerului.

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate