Actualitate
VIDEO: Intervenție în Defileul Jiului. Alpiniștii utilitari desprind bucățile de rocă periculoase
Echipa de alpiniști utilitari a început intervenția pe DN 66, în Defileul Jiului, pentru îndepărtarea rocilor instabile de pe versant.
Bucățile de piatră care pun în pericol siguranța participanților la trafic sunt desprinse controlat, sub supravegherea specialiștilor.
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova a anunțat că traficul rutier rămâne dirijat de poliția rutieră pe durata intervenției, pentru a preveni incidente. Șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență și să respecte indicațiile autorităților.
Defileul Jiului este frecvent afectat de căderi de pietre, mai ales în perioadele cu variații bruște de temperatură sau precipitații abundente. Reprezentanții DRDP Craiova monitorizează permanent zona pentru a interveni prompt în astfel de situații.
Actualitate
Caravana Salvital ajunge în comunele hunedorene: Consultații gratuite prin telemedicină pentru sute de localnici

Asociația Salvital Hunedoara, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, anunță o nouă acțiune de evaluare medicală gratuită, desfășurată în perioada 23-30 aprilie 2025, în cadrul Caravanei SALVITAL. Prin intermediul telemedicinei și teleconsultațiilor, locuitorii din Peștișu Mic, Rapoltu Mare și Totești vor beneficia de investigații medicale moderne, fără a fi nevoiți să se deplaseze la spitale.
Acțiunea are ca scop prevenția și depistarea precoce a unor afecțiuni cardiovasculare, pulmonare sau metabolice, prin consultații realizate cu ajutorul tehnologiilor medicale avansate.
Programul caravanei este următorul:
Joi, 24 aprilie – comuna Rapoltu Mare, ora 10:00, la Căminul Cultural;
Luni, 28 aprilie și marți, 29 aprilie – comuna Totești;
Miercuri, 30 aprilie – satul Bobâlna (comuna Rapoltu Mare), ora 10:00, la Căminul Cultural.
Locuitorii vor putea beneficia gratuit de: măsurarea glicemiei, temperaturii corporale și tensiunii arteriale; spirometrie (pentru depistarea bolilor pulmonare); electrocardiogramă (EKG); test INR pentru persoanele aflate sub tratament cu anticoagulante; determinarea indicelui gleznă-braț (pentru detectarea bolii arteriale periferice); testarea hemoglobinei glicozilate (monitorizarea controlului glicemic); osteodensitometrie (pentru diagnosticarea osteoporozei).
Acest demers vine în sprijinul comunităților din mediul rural, unde accesul la servicii medicale specializate este adesea limitat. Caravana Salvital contribuie astfel la creșterea gradului de conștientizare privind sănătatea și importanța monitorizării regulate a stării de bine.
Pentru participare, nu este nevoie de programare prealabilă – localnicii sunt invitați să se prezinte în locațiile anunțate, în intervalul orar comunicat.
FOTO: FACEBOOK SALVITAL HUNEDOARA
Actualitate
Oferta educațională a CECCAR Academy – luna mai 2025

Se adreseaza mediului de afaceri de la nivel local.
Cursurile se desfășoară în sistem online și abordează tematică de importanță pentru activitatea mediului de afaceri din perioada imediat următoare.
- Curs online: 𝙏𝙤𝙩𝙪𝙡 𝙙𝙚𝙨𝙥𝙧𝙚 𝙎𝘼𝙁-𝙏: 𝙄𝙢𝙥𝙡𝙚𝙢𝙚𝙣𝙩𝙖𝙧𝙚, 𝙧𝙖𝙥𝙤𝙧𝙩𝙖𝙧𝙚 𝙘𝙤𝙧𝙚𝙘𝙩𝙖̆ 𝙨̦𝙞 𝙚𝙫𝙞𝙩𝙖𝙧𝙚𝙖 𝙨𝙖𝙣𝙘𝙩̦𝙞𝙪𝙣𝙞𝙡𝙤𝙧:
- 𝟭𝟵-𝟮𝟬 𝗺𝗮𝗶 𝟮𝟬𝟮𝟱, interval orar 10.00-14.00
𝟮𝟲-𝟮𝟳 𝗺𝗮𝗶 𝟮𝟬𝟮𝟱, interval orar 10.00-14.00
Detalii despre cursuri sunt disponibile pe site-ul CECCAR Academy: https://ceccar.academy/.
Actualitate
Tânăr de 22 de ani, reținut de polițiștii din Ilia pentru conducere fără permis și suspiciuni de deținere de substanțe interzise

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Ilia au reținut pentru 24 de ore un tânăr în vârstă de 22 de ani, domiciliat în comuna Margina, județul Timiș, după ce l-au surprins în flagrant conducând un autoturism pe raza județului Hunedoara, deși avea dreptul de a conduce suspendat.
Incidentul a avut loc marți, 22 aprilie, în jurul orei 14:30, când echipajul de poliție a oprit mașina tânărului pentru un control de rutină. În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că acesta figura cu permisul de conducere suspendat.
În plus, testarea cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care tânărul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea determinării consumului de alcool și/sau substanțe interzise.
Controlul asupra vehiculului a dus la descoperirea unei substanțe cristaline, incolore, despre care există suspiciunea că ar fi interzisă la deținere, precum și a unui cântar de precizie, elemente frecvent asociate cu traficul de droguri. Bunurile au fost ridicate și predate procurorilor competenți pentru continuarea cercetărilor.
Tânărul a fost condus la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din Deva, urmând să fie prezentat magistraților cu propuneri legale în cadrul dosarului penal deschis pe numele său. Ancheta este în curs de desfășurare.
FOTO: IPJ HUNEDOARA
- Actualitatecu 3 zile in urma
Incendiu puternic la o casă din satul Tărățel. Focul ar fi pornit de la o lumânare aprinsă
- Actualitatecu o zi in urma
VIDEO| Accident în Defileul Jiului: Femeie rănită, după ce s-a răsturnat cu mașina. Un pompier aflat în trafic, în timpul liber, i-a acordat primul ajutor
- Actualitatecu 3 zile in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 23 – 25 aprilie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 3 zile in urma
Șase școli din județul Hunedoara, desemnate „Școală eTwinning 2025”
- Actualitatecu 3 zile in urma
A murit Papa Francisc
- Actualitatecu 21 de ore in urma
Un tânăr din Orăștie a intrat cu mașina într-un imobil
- Actualitatecu 2 zile in urma
Cod galben de instabilitate atmosferică. Este vizat și județul Hunedoara
- Actualitatecu 20 de ore in urma
Se caută personal medical la Penitenciarul Deva. Care sunt condițiile