Connect with us
Data: 01/12/2024
.

Actualitate - Eveniment

Intruşi la şcoală

Publicat

pe

Trei indivizi au fost amendaţi de jandamii care asigură măsurile de ordine publică în zona unităţilor de învăţământ din judeţ, după ce au pătruns în incinta şcolilor deşi nu aveau ce căuta acolo. Cei trei au fost prinşi, ieri, la Brad şi Lupeni. „Jandarmii care acţionează, în sistem integrat, pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în zona instituţiilor de învăţământ preuniversitar, au depistat trei persoane care se fac vinovate de săvârşirea unor fapte de natură contravenţională. Persoanele respective au pătruns, cu încălcarea normelor legale de acces, în sediile unor instituţii de învăţământ, motiv pentru care au fost amendate cu 1.000 de lei”, a declarat căpitanul Nicolae Răducu, purtătorul de cuvânt al IJJ Hunedoara.

 

Advertisement

Actualitate

Alegeri parlamentare 2024| 22,16 la sută, prezența la vot în județul Hunedoara, la ora 13:00

Publicat

pe

Redactat de

În județul Hunedoara, prezența la vot pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024, la ora 13:00, este de de 21,84%, cu un total de 79.381 de votanți dintr-un număr de 363.470 de alegători înscriși pe listele permanente.

Analiza datelor evidențiază diferențe semnificative între participarea din mediul urban și cel rural, precum și o utilizare redusă a urnei mobile.

Dintre cei prezenți la urne, 58.229 de votanți provin din mediul urban, reprezentând aproximativ 73% din totalul celor care au votat. Acest fapt confirmă o implicare mai mare a alegătorilor din orașe în procesul electoral, comparativ cu mediul rural, unde s-au înregistrat doar 21.152 de votanți.

Doar 761 de voturi înregistrate prin urna mobilă.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Călin Petru Marian, după ce a votat: ”Să ne dea Dumnezeu înțelepciune”

Publicat

pe

Redactat de

În contextul alegerilor parlamentare, Călin Petru Marian a transmis un mesaj de mobilizare către cetățeni, subliniind importanța implicării la urne.

Călin Petru Marian, cunoscut pentru implicarea sa în proiectele locale, și-a exprimat speranța că votul său și al celorlalți hunedoreni va contribui la un viitor mai bun pentru comunitatea din Valea Jiului și pentru întreaga țară.

”Am votat pentru cetățenii din satul meu, Țebea, cetățenii din comuna Baia de Criș, cetățenii din județul Hunedoara, pentru viitorul cetățenilor din România. Dragii mei, haideți la vot. Să ne dea Dumnezeu înțelepciune”, a transmis Călin Petru Marian. 

Citeste mai mult ...

Actualitate

Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara, după ce a votat: ”Am votat pentru un Parlament puternic, capabil să formeze un Guvern pe măsură”

Publicat

pe

Redactat de

În contextul alegerilor parlamentare din acest an, Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara, a transmis un mesaj plin de speranță și responsabilitate.
Acesta a subliniat importanța unui Parlament puternic și a unui Guvern eficient, capabile să răspundă nevoilor și așteptărilor cetățenilor.
”La mulți ani, România! La mulți ani, români! Astăzi am votat pentru un Parlament puternic, capabil să formeze un Guvern pe măsură!
Parlamentul este locul unde se fac legile și unde se decide soarta poporului român. Acest for nu trebuie să fie tratat ca un maidan, așa cum s-a întâmplat, ci să reflecte valorile noastre europene și să demonstreze că înțelegem corect ce înseamnă libertatea.
Sper ca Parlamentul pe care l-am votat astăzi să îi respecte pe toți românii și să lucreze cu responsabilitate pentru binele țării!”, a transmis Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara.
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate