Connect with us
Data: 13/05/2025
.

Actualitate

Investiție majoră în Călan. Senneville deschide o fabrică de produse dulci în Parcul Industrial

Publicat

pe

Compania Senneville se pregătește să înceapă activitatea în noua fabrică de produse de cofetărie și panificație din Parcul Industrial Călan, după finalizarea unor ample lucrări de construcție și amenajare. Potrivit primarului orașului Călan, Iovănesc Adrian Filip, 20% din capacitatea totală de producție va intra în funcțiune în cel mai scurt timp.

În paralel, Senneville va demara în curând construcția unei a doua hale de producție, cu o suprafață de peste 5.000 mp și o investiție de peste 20 de milioane de euro, finanțată parțial prin fonduri europene obținute prin Programul Tranziție Justă – ADR Vest. Terenul necesar a fost deja concesionat, iar noua unitate va fi amplasată în vecinătatea fabricii existente.

La finalizarea investiției, cele două fabrici din Parcul Industrial Călan vor oferi aproximativ 120 de locuri de muncă, contribuind astfel la dezvoltarea economică a zonei. Produsele fabricate aici vor ajunge pe rafturile celor mai mari lanțuri de hypermarketuri din România.

Administrația locală din Călan și-a exprimat sprijinul pentru investitori, apreciind impactul pozitiv al noii unități de producție asupra economiei locale și a pieței muncii.

FOTO: FACEBOOK IOVĂNESC ADRIAN FILIP

Actualitate

Trei zile de istorie vie, tradiții și spectacol în comuna Balșa

Publicat

pe

Redactat de

Comuna hunedoreană Balșa se pregătește să îmbrace straie de sărbătoare în perioada 23-25 mai, cu prilejul celei de-a doua ediții a Festivalului Cultural-istoric „Dava Fest”. Evenimentul, găzduit în apropierea cetății dacice Ardeu, se anunță a fi o adevărată călătorie în timp, în inima civilizației dacice, acompaniată de muzică populară, ateliere interactive, tradiții și multă voie bună.

Un trecut glorios, readus la viață

Organizatorii – Primăria și Consiliul Local Balșa, în colaborare cu Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, Asociația Terra Dacica Aeterna – Filiala Deva, și Asociația pentru Promovarea Tradițiilor – au pregătit un program variat, care promite să atragă vizitatori din toate colțurile țării. „Într-un peisaj de poveste, pe platoul cunoscut localnicilor ca „Pragul Ardeului”, vizitatorii vor putea participa la reconstituiri istorice spectaculoase, vizite ghidate la cetatea dacică și ateliere dedicate culturii și civilizației antice. Aici avem una dintre cele zece cetăți dacice cu ziduri de piatră fasonată din Dacia, ce făcea parte din rețeaua de apărare și control a regiunii aurifere a Apusenilor. Ne așteptăm oaspeții cu drag dar, pentru a nu ne confrunta cu unele neplăceri, îi rugăm, pe cei care doresc să viziteze cetatea, să fie echipați corespunzător”, a spus dr. Iosif Ferencz, de la Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva.

Iar surprizele vor continua. „Noi pregătim o serie de activități inedite: de la bucătărie antică și scriere latină, la atelierul de batere a monedelor și jocuri pentru copii. Nu vor lipsi demonstrațiile de luptă daco-romană și ritualul focului sacru – un moment cu puternică încărcătură simbolică. În plus, vom avea și dansuri antice feminine, o noutate binevenită pentru ediția din acest an ”, ne „avertizează” Daniel Stănică, de la Terra Dacica Aeterna – Filiala Deva.

Și, bineînțeles, nu va lipsi nici folclorul autentic. „Pot spune că vom avea un adevărat regal folcloric, în cadrul căruia ne vor cânta, și încânta, de la ansambluri de copii și tinere talente din Băița, Deva și Timiș, până la nume sonore ale scenei populare românești. Vineri, pe scenă va urca, de exemplu, Mirela Petrean, urmată sâmbătă de Nicu Novac sau Florin Boita, dar și de alte nume cunoscute. Duminica va fi rezervată altor surprize artistice, iar discuțiile sunt în desfășurare cu interpreți ca Codruța Rodean, Bogdan Cioranu și Simi Belea”, a declarat prof. Remus Grosu de la Asociația pentru Promovarea Tradițiilor

 

Un mesaj de suflet din partea gazdelor

În cadrul aceluiași eveniment, se marchează și alte două sărbători importante din aceeași perioadă, Sfinții Împărați Constantin și Elena, respectiv Sânzienele, împletite armonios într-un program de trei zile ce va celebra identitatea, istoria și sufletul satului românesc. Edilul – șef din Balșa a transmis un mesaj din partea gazdelor către toți cei care doresc să participe: „Nu veți regreta! A fost greu, dar ne-am unit și am reușit. Vrem ca Balșa să renască, să fie cunoscută pentru bogățiile sale culturale și naturale. Oamenii merită să vadă că în satele noastre se pot face lucruri mari. Intrarea este liberă. Vă așteptăm cu drag”, este invitația de nerefuzat pe care a trimis-o Traian Felician Jude, primarul comunei Balșa.

INFO DAVA FEST 2025 – CE TREBUIE SĂ ȘTII:

📍 Locație: Platoul “Pragul Ardeului”, comuna Balșa, jud. Hunedoara
📅
Perioada: 23 – 25 mai 2025
🎟️
Intrarea: LIBERĂ
🗺️
Activități: vizite ghidate la cetatea dacică, ateliere antice, spectacole folclorice, reconstituiri istorice, dansuri, gastronomie și multe surprize!

Balșa vă așteaptă la o sărbătoare de suflet în inima Daciei!

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Ghinion pentru handbalistele de la CSȘ Petroșani

Publicat

pe

Redactat de

 

Echipa de handbal junioare 4 de la CSȘ Petroșani a fost la un pas de o performanță deosebită. Din păcate, însă, fetele pregătite de profesorul Alexandru Rotaru au avut un ghinion teribil.

La un singur gol…

CSȘ Petroșani a jucat, la Turnu Severin, într-unul dintre turneele semifinale ale Campionatului Național al junioarelor 4. În aceste întreceri erau două grupe de câte patru echipe, iar primele două clasate se calificau la turneul final. Petroșănencele au terminat la egalitate, 28-28 cu CSȘ Craiova, au pierdut, cu 17-23, de la câștigătoarea grupei, CSM Târgu Jiu, și au învins, cu 20-18, pe Unirea Sântana, terminând cu trei puncte și golaveraj -4. Cu același număr de puncte a terminat și CSȘ Craiova, care a învins cu 19-17 pe Unirea Sântana și a pierdut, cu 20-25 de la CSM Târgu Jiu, însă a avut golaveraj-3. Astfel, pentru un singur gol, handbalistele de la CSȘ Petroșani, care, în meciul pentru locul 5, fără miză, au pierdut cu 26-22, de la gazdele de la Decebal Mehedinți, au ratat calificarea în turneul final!

Poate că junioarele 2 vor fi mai norocoase

Advertisement

Iubitorii handbalului din Petroșani speră ca echipa de junioare 2 de la CSȘ să fie mai norocoasă în turneul semifinal de la Bistrița, care se desfășoară în perioada 14-16 mai. La acest turneu, din care primele două merg mai departe, mai participă, în afară de fetele de la CSȘ Petroșani și gazdele de la Gloria Bistrița, CSȘ Caracal și CSM Slatina. Turneul debutează miercuri, 14 mai, de la ora 16:00, cu meciul dintre cele două formații din Olt, iar petroșănencele vor juca cu gazdele, de la ora 18:00. Joi, 15 mai, de la ora 16:00, este programat meciul CSȘ Petroșani – CSȘ Caracal, iar de la 18:00 se joacă Gloria Bistrița – CSM slatina, în fine, vineri, 16 mai, fetele din Vale încheie turneul cu un meci cu Slatina, de la ora 10:00, iar de la 12:00, în ultimul joc, gazdele vor juca cu echipa din Caracal. Mai este de menționat și faptul că junioarele 2 de la CSȘ Petroșani sunt antrenate tot de către Alexandru Rotaru.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Zeci de angajați ai Primăriei Deva au donat sânge

Publicat

pe

Redactat de

 

Peste 40 de angajați ai Primăriei Deva și Direcției de Asistență Socială Deva au donat sânge, în cadrul unei acțiuni ce s-a desfășurat astăzi, pentru a salva viețile oamenilor aflați în situații critice.

Acțiunea de donare de sânge a fost organizată în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină Hunedoara.

Sursa: DAS Deva

Mai mult de trei sferturi dintre participanți au fost femei, iar printre donatori s-au aflat și secretarul general al municipiului Deva și arhitectul șef.

Acțiunea s-a desfășurat timp de patru ore, la sediul Primăriei Deva, și a fost deschisă oricărui cetățean care a dorit să doneze „picătura salvatoare”, pentru a suplini rezervele de sânge de care au nevoie pacienții din spitale.

Cei 41 de angajați ai administrației publice locale prezenți la acțiune au donat, în total, peste 18 litri de sânge care pot salva cel puțin 120 de vieți.

Advertisement

Aceasta este a doua acțiune de donare de sânge la care participă angajații municipalității, de la începutul anului 2025 – după campania desfășurată în luna ianuarie.

Citeste mai mult ...

Actualitate