Connect with us
Data: 07/01/2025
.

Actualitate

INVESTIȚII APROBATE LA BĂTRÂNA, PRECONIZATE PENTRU 2016. Primarul Radu Herciu: „Ca în fiecare an, ne îngrijim de tot ce se poate, în măsura posibilităților financiare”

Publicat

pe

Radu Herciu Primar Batrana (8)Autoritățile locale din comuna hunedoreană Bătrâna și-au stabilit clar prioritățile pentru anul acesta. Deși bugetul e unul auster, edilii acestei așezări au pregătit proiecte pentru lucrări de interes pentru puținii locuitori câți mai are acest mic „colț de rai” al județului, datorită frumuseții zonei. Administrația publică a localității are în plan atât continuarea unor lucrări mai vechi, cât și demararea altora noi.

Conștienți că fondurile sunt limitate, primarul Radu Herciu și echipa sa gospodăresc cu maximă eficiență banii din bugetul local. Împreună cu consilierii locali, edilul șef al comunei Bătrâna, a realizat un program de investiții preconizate în 2016. Acesta a fost aprobat în ultima ședință de Consiliu Local (CL). Tot atunci, membrii legislativului micuței așezări hunedorene au făcut și „împărțeala” banilor pe care îi are comuna, stabilind cum și unde vor fi investiți aceștia. Reabilitarea a două drumuri din localitate, realizarea unui amenajament pastoral la pășunea comunală, dar și reparații la căminul cultural din satul Bătrâna, se numără printre obiective.

Drumul de la Dobrișoara, prioritar

Puțin peste 100.000 de lei au fost alocați, din bugetul propriu, pentru continuarea lucrărilor de reabilitare a drumului care face legătura cu comuna învecinată, Dobra. „Și în 2016, vom pietrui Drumul Forestier (DF) Dobrișoara. Vom continua de unde am rămas anul trecut. Acest drum este prioritar, nici nu se poate pune problema altfel, fiindcă e cel de legătura cu comuna Dobra. Lucrăm în fiecare an la el, puțin câte puțin, până îl vom finaliza. Eu m-aș bucura să îl terminăm anul acesta, însă, din păcate, nu avem suficiente resurse”, spune Radu Herciu, primarul comunei Bătrâna.

Alte 86.000 de lei sunt destinați pentru pietruirea unui alt drum din localitate. Este vorba despre Drumul Comunal (DC) 121A de la Răchițaua. Înainte de a se apuca de treaba, primarul vrea să se consulte și cu localnicii. ”În cazul lucrărilor pentru acest drum, intenționăm să organizăm o adunare generală cu cetățenii din acest sat, pentru că vrem să știm și care este propunerea lor. În urma consultărilor ce vor avea loc, vom stabili dacă vom lucra doar pe o porțiune sau pe punctele cele mai dificile ale acestui drum”, a mai spus Radu Herciu.

Altă față pentru căminul cultural

Advertisement

Autoritățile locale din Bătrâna au mai alocat 15.000 de lei pentru realizarea unui amenajament pastoral la pășunea comunală ce măsoară 90 de hectare. Aproape tot cam atâția bani, respectiv suma de 14.000 de lei, din bugetul local, va fi folosită pentru desfășurarea unor reparații la căminul cultural din satul Bătrâna. Lucrările presupun, printre altele, reparații la fundație, la gardul împrejmuitor și soclu, care vor fi revopsite. „Vrem să arate bine și exteriorul acestei clădiri. În fiecare an, încercăm să ne îngrijim de tot ce se poate, în măsura posibilităților financiare”, a conchis Radu Herciu, primarul comunei Bătrâna.

Advertisement

Actualitate

Extinderea canalizării în Aninoasa: Trei oferte depuse pentru modernizarea infrastructurii urbane

Publicat

pe

Redactat de

Administrația locală din Aninoasa a lansat recent licitația pentru extinderea rețelei de canalizare pe trei dintre principalele artere ale orașului: străzile Uzinei, Izvorului și Jiului.

La licitație au fost depuse trei oferte, iar procesul de evaluare a acestora este în plină desfășurare. Conform programului stabilit, evaluarea tehnică și calificarea ofertelor va fi finalizată până pe 31 ianuarie 2025, urmând ca după această etapă să aibă loc analiza financiară a propunerilor.

Cu un buget estimat de 913.496 lei, proiectul reprezintă o etapă importantă în modernizarea infrastructurii orașului Aninoasa și va adresa direct nevoile de îmbunătățire a condițiilor de viață ale locuitorilor. Extinderea rețelei de canalizare este o prioritate pentru administrația locală, care își propune să asigure servicii publice de calitate, în conformitate cu standardele de mediu și sănătate publică. Investiția va sprijini dezvoltarea durabilă a zonei și va contribui la creșterea calității vieții cetățenilor, facilitând în același timp procesul de urbanizare și modernizare al orașului.

După finalizarea evaluării tehnice și financiare, autoritățile vor desemna câștigătorul licitației, iar lucrările vor putea începe într-un interval scurt, în conformitate cu cerințele proiectului.

 

Citeste mai mult ...

Actualitate

Proiectul de eficiență energetică a clădirilor din Valea Jiului, inițiat de ADTI Valea Jiului

Publicat

pe

Redactat de

 

Asociația pentru Dezvoltare Teritorială Integrată Valea Jiului (ADTI VJ) a lansat licitația pentru un contract semnificativ în cadrul programului „Green & Energy Efficient Jiu Valley.” Proiectul prevede realizarea unor rapoarte tehnice, audituri energetice și documentații tehnico-economice pentru 30 de clădiri rezidențiale, cu scopul de a reduce consumul de energie pentru încălzire cu cel puțin 50%.

Valoarea totală a contractului este de 4.439.269 lei, finanțat prin instrumentul ELENA al Băncii Europene pentru Investiții.

Detalii despre proiect și beneficiari

În prima sa etapă de implementare, proiectul se desfășoară în colaborare cu șase unități administrativ-teritoriale membre ale ADTI VJ: Petrila, Petroșani, Aninoasa, Vulcan, Lupeni și Uricani. Fiecare localitate beneficiază de un lot dedicat, care include documentațiile necesare obținerii autorizațiilor, rapoartele de audit energetic și soluțiile tehnice pentru îmbunătățirea eficienței energetice. 30 de clădiri sunt incluse în proiect.

Obiective și impact

Advertisement

Prin măsurile propuse, clădirile incluse în proiect vor obține Certificatul inițial de Performanță Energetică, iar implementarea acestora va conduce la o reducere semnificativă a consumului de energie. Contractantul desemnat va oferi asistență tehnică pe parcursul procesului de achiziție pentru proiectarea și execuția lucrărilor.

Finanțare europeană și sustenabilitate

Finanțat prin instrumentul ELENA, proiectul face parte dintr-o inițiativă europeană care vizează creșterea eficienței energetice și reducerea impactului ecologic al clădirilor rezidențiale din Valea Jiului. Acest demers reprezintă un pas important în modernizarea locuințelor din regiune și în îmbunătățirea calității vieții locuitorilor. Licitația reflectă angajamentul regiunii pentru adoptarea unor soluții sustenabile și eficiente din punct de vedere energetic.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Sfântul Ioan Botezătorul: Aproape două milioane de români își sărbătoresc onomastica

Publicat

pe

Redactat de

În România, ziua de 7 ianuarie, dedicată Sfântului Ioan Botezătorul, este sărbătorită cu mare evlavie, iar numărul celor care poartă acest nume este impresionant.

Potrivit statisticilor, aproape două milioane de români își serbează onomastica cu ocazia acestei zile, dintre care mai mult de un milion sunt bărbați, iar restul sunt femei.

Cel mai frecvent întâlnit prenume este Ion, purtat de aproximativ 347.000 de bărbați, urmat de Ioan, cu 456.000 de purtători. Varianta feminină, Ioana, numără aproximativ 389.000 de femei, iar alte forme ale numelui, precum Ionel și Ionuț, sunt de asemenea destul de populare.

Chiar dacă aceste nume au fost extrem de populare în trecut, se observă o ușoară scădere în ultima perioadă a numărului de bebeluși care primesc numele Ion sau variantele acestuia, în ciuda tradiției puternice. De exemplu, în 2014, doar 237 de copii au fost botezați Ion, un număr semnificativ mai mic față de anii anteriori, când acest nume era mult mai frecvent întâlnit.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate