Connect with us
Data: 11/10/2024
.

Actualitate - Eveniment

Investiții importante în comuna Hărău

Publicat

pe

Situată pe malul Mureșului, aproape de Deva și de Simeria, dar și de Geoagiu și de Orăștie, comuna Hărău este printre localitățile rurale mari ale județului. Locuitorii comunei Hărău trăiesc în patru sate, respectiv localitatea de reședință omonimă și așezările aparținătoare Banpotoc, Bârsău și Chimindia.\

Modernizarea drumurilor

Reprezentanții administrației publice locale din comuna Hărău au în derulare mai multe proiecte de dezvoltare cu finanțare auropeană a așezării, acestea fiind în diverse stadii. Unul dintre aceste proiecte prevede modernizarea rețelei de infrastructură rutieră. „Noi avem un proiect pentru modernizarea drumurilor comunale și al străzilor interioare. Proiectul are o valoare de 12 milioane de lei și are finanțarea asigurată prin Programul Național de Investiții (PNI) «Anghel Saligny». În momentul de față pot să anunț că au început procedurile de licitație pentru proiectare și execuție și sper ca lucrările de execuție să înceapă cât mai curând”, a declarat Lucian Mihael Albu Weber, primarul comunei hunedorene Hărău.

Continuă eficientizările energetice

Edilii din Hărău țintesc și o cât mai bună funcționare a instituțiilor publice care funcționează în comună. Este vorba despre eficientizarea energetică a clădirilor în care funcționează aceste instuituții, lucru ce va duce la reducerea cheltuielilor legate de încălzire și iluminat, iar operațiunea este în plină derulare. „Am reușit să finalizăm lucrările de modernizare și reabilitare a rețelei electrice din satul aparținător Banpotoc. Astfel, a fost rezolvată o problemă mai veche și destul de neplăcută, cea a deselor căderi de tensiune din rețea. Vor fi și corpuri de iluminiat stradal de tip LED, unele care sunt nu doar performante, ci și eficiente. De altfel, prin Administrația Fondului de Mediu (AFM), avem un proiect care prevede modernizarea întregii rețele de iluminat public din toate satele Tot pe AFM avem depuse proiecte pentru modernizarea și eficientizarea energetică a școlilor din satele Hărău și Banpotoc. Legat de școala din localitatea de reședință, pot să anunț că am dat ordinul de începere al lucrărilor, și acest lucru se va întâmpla, în curând, și cu instituția similară din satul aparținător Banpotoc.

De asemenea, prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) avem un proiect de reabilitare și modernizare a clădirilor în care au funcționat școli, pentru ca acestea să poată primi o utilitate publică, fie una nouă, fie una de continuare a aceleiași activități. Este vorba despre școlile din Bârsău și Chimnidia, lucrările la acestea urmând a fi scoase, în curând, la licitație. Astfel, toate unitățile de învîățământ din comună, aici fiind vorba și despre grădinița cu program prelungit din Hărău, dată în folosință anul trecut, vor fi eficientizate din punct de vedere energetic. Tot pe fonduri europene avem proiecte și pentru căminele culturale din comună.și, nu în ultimul rând, doresc că am început pregătirile specifice pentru sezonul rece, pentru ca iarna să nu ne prindă nepregătiți”, a spus primarul comunei hunedorene Hărău, Lucian Mihael Albu Weber.

Despre comună

Comuna Hărău este cunoscută prin izvoarele sale de apă minerală de la Banpotoc și Chimindia. Totodată, în comună sunt două biserici de zid, ambele declarate monumente istorice, fiind vorba despre cele cu hramurile “Sfântul Nicolae” din Bârsău și “Sfântul Dumitru” din Hărău, precum și un lăcaș de cult cu o vechime apreciabilă, “Cuvioasa Paraschivadin Chimindia, edificiul fiind ridicat în secolul al XVI-lea. Totodată, comuna Hărău, care se întinde pe o suprafață de 42 de kilometri pătrați și are o populație de peste 2.200 de oameni, este una dintre puținele așezări, nu doar din județ, ci și din întreaga țară, în care numărul locuitorilor a fost în creștere, conform ultimului recensământ.

Actualitate

A rămas fără bani în urma unei înșelăciuni pe o rețea de socializare

Publicat

pe

Redactat de

A rămas fără bani în urma unei înșelăciuni pe o rețea de socializare
Polițiștii fac cercetări într-un caz în care un tânăr de 24 de ani, din municipiul Deva, a rămas fără bani în urma unei înșelăciuni în mediul online. Bărbatul susține că ar fi fost contactat, în urmă cu trei zile, pe o rețea de socializare, de utilizatorul unui cont în mediul online, despre care știa că ar aparține vecinului său. Utilizatorul contului respectiv i-ar fi solicitat să depună 2.000 de lei într-un cont bancar.
După ce a virat 1.500 lei în contul indicat, tânărul s-ar fi dus, în ziua următoare, să ceară vecinului să-i restituie banii împrumutați. Vecinul l-a înștiințat că el nu i-a cerut niciun ban și că i-a fost spart contul de utilizator de pe o rețea de socializare. Verificările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.
Polițiștii oferă o serie de recomandări pentru a preveni înșelăciunile în mediul online:
• Nu divulgați date personale, cum ar fi CNP, numărul de cont bancar sau parole, pe site-uri nesecurizate sau în conversații cu persoane necunoscute.
 • Folosiți soluții antivirus actualizate și firewall-uri pentru a proteja dispozitivele împotriva atacurilor cibernetice.
•Utilizați parole puternice și diferite pentru fiecare cont online. Activați autentificarea în doi pași pentru conturile importante.
•Evitați să faceți tranzacții pe site-uri nesigure. Asigurați-vă că adresa URL a paginii începe cu „https://”, ceea ce indică o conexiune securizată.
•Fiți precaut atunci când faceți tranzacții bancare unor persoane necunoscute.
•Monitorizați constant conturile bancare și alertați banca în cazul unor tranzacții suspecte.
Citeste mai mult ...

Actualitate

Doi tineri din Deva s-au ales cu dosar penal și bunurile confiscate

Publicat

pe

Redactat de

Doi tineri din Deva s-au ales cu dosar penal și bunurile confiscate.

Doi tineri au ajuns în atenția polițiștilor după ce asupra lor s-ar fi găsit substanțe interzise. Cei doi, un tânăr de 21 de ani din orașul Simeria și o fată de 19 ani din municipiul Deva, au fost depistați azi noapte de polițiști într-o scară de bloc din municipiul reședință de județ.
Aflați la o intervenție pe care tocmai o finalizaseră, polițiștii au observat pe casa scării, la parterul blocului, două persoane, care erau așezate pe trepte. Agenții au trecut la legitimarea acestora și la efectuarea controlului corporal.

În urma controlului, au găsit, asupra tânărului de 21 de ani o substanță vegetală uscată, de culoare verde-olive, sub formă de muguri, ambalată într-o pungă transparentă din plastic, un dispozitiv de mărunțit tip “grinder” și un cântar de mare precizie.

Toate bunurile au fost ridicate în vederea continuării verificărilor de către specialiști din cadrul S.C.C.O. Hunedoara, în cauză fiind întocmit dosar de cercetare penală.

Citeste mai mult ...

Actualitate

A dispărut o minoră din Petroșani. Ați văzut-o?

Publicat

pe

Redactat de

A dispărut o minoră din Petroșani. Ați văzut-o?

La data de 11 septembrie 2024, în jurul orei 12:00, Poliţia Municipiului Petroşani a fost sesizată de un bărbat cu privire la faptul că, în data de 11 octombrie 2024, în jurul orei 07:10, nepoata acestuia, STATE ANDRA IRINA, în vârstă de 16 ani (foto), a plecat voluntar de la adresa unde locuia împreună cu bunicii, în Petroșani, și nu a mai revenit.

Semnalmentele minorei sunt: înălțime, 170-175 cm., greutate 60 kg., ochi căprui, părul șaten, pe încheietura mâinii stângi are un tatuaj în formă de coroniță.

La momentul plecării voluntare, aceasta era îmbrăcată într-un trening de culoare neagră, din catifea, iar în picioare era încălțată cu pantofi sport de culoare albă.

Din momentul primirii sesizării, polițiștii au desfășurat mai multe activități investigative și de căutare, în vederea depistării minorei, care a fost dată în urmărire națională. Polițiștii continuă activitățile specifice și le solicită celor care dețin informații utile, să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Citeste mai mult ...

ANGAJAM femeie de serviciu

Societate Comercială angajează femeie de serviciu din Hunedoara, program de lucru 8 ore, carte de munca, salariu motivant.
Se iau in considerare doar CV-urile depuse la sediul din Hunedoara, str. Eroilor 2bis.
Relații suplimentare la telefon 0254 715 497.

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate