Connect with us
Data: 27/06/2025
.

Actualitate

Investiții în derulare în comuna Băița

Publicat

pe

199Băiţa este una dintre cele mai mari localităţi rurale ale judeţului Hunedoara, fiind, în acelaşi timp, şi o importantă aşezare din Ţara Zarandului. Comuna Băiţa are în componenţă, pe lângă localitatea de reședință omonimă, satele Barbura, Căinelu de Sus, Crăciuneşti, Fizeş, Hărţăgani, Lunca, Ormindea, Sălişte şi Trestia.

Drumuri și cămine culturale

În mai multe dintre satele comunei se află în derulare mai multe investiții, care au divrese surse de finanțare. „Pe fonduri proprii continuăm reabilitarea centrului civic din localitatea de reședință. Legat de fondurile proprii, pot spune că avem un buget ceva mai mare ca anul trecut, dar nu trebuie să uităm de rata inflației. Per total, însă, este un buget mulțumitor. Revenind la investiții, doresc să menționez că, prin fonduri venite prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) au început lucrările de modernizare și eficientizare energetică la cămnul cultural din satul aparținător Săliște. În această săptămână vor începe operațiuni similare și la căminul cultural din Trestia. De asemenea, pentru acest an avem un proiect de modernizare și eficienrtixzare energetică pentru lăcașul de cultură din Fizeș. În altă ordine de idei, doresc să anunț că, prin finanțare venită prin Programul Național de Investiții (PNI) «Anghel Saligny» au început operațiunile de modernizare a drumurilor interioare din satul Peștera”, a declarat Damian Diniș, primarul comunei hunedorene Băița.

Până pe 31 martie, reducari la plata taxelor și impozitelor

Edilii din Băița mai vin cu o veste bună pentru locuitorii comunei, fiind vorba despre bonficațiile acordate la plata taxelor și impozitelor locale. „Taxele și impozitele locale rămân aceleași ca anul trecut. Acestea, însă, au fost ajustate, conform legii, cu rata inflației de anul trecut. Totuși, avem și o veste bună pentru contribuabilii care își plătesc taxele și impozitele până pe 31 martie. Astfel, cetățenii care vor plăti taxele și impozitele până la finalul primului trimestru al anului în curs vor avea o reducere de zece procente din totalul datorat la achitarea acestora. Pe această cale le mulțumesc concetățenilor mei pentru modul în care, în cursul anului trecut, au înțeles să își achite obligațiile fiascale, dar și pentru că, imediat după intrarea în 2024, au început plătească taxele și impozitele locale datorate conform legii”, a spus Damian Diniș, primarul comunei hunedorene Băița.

Vor în sferturile Cupei

Cele 11 sate ale comunei Băița se întind pe o suprafață de peste 110 kilometri pătrați, iar aici trăiesc aproximativ 3.700 de oameni. Pe raza acestei comune din județul Hunedoara există o rezervație naturală, „Calcarele din dealul Măgura”, care se întinde pe o suprafață de 120 de hectare, dar și o biserică din lemn, monument istoric, fiind vorba despre lăcașul de cult ortodox „Buna Vestiredin Hărțăgani. Mai sunt aici și alte lăcașe de cult ortodox ce merită a fi vizitate măcar pentru frumsețea lor, fiind vorba despre cele din Băița, Ormindea, Peștera și Trestia. Totodată, în localitatea de reședință mai există o mănăstire, cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, dar și o interesantă biserică romano – catolică, cunoscută, mai ales, pentru vechiul său ceas, care are peste 200 de ani. De asemenea, comuna are una dintre cele mai moderne școli din județ, precum și o echipă de fotbal, Șoimul Băița, una dintre protagonistele Ligii a IV-a Hunedoara. „Chiar dacă echipa avut un sezon de toamnă nu foarte bun în campionat campionat, unde suntem clasați înspre mijlocul clasamentului, băieții au evoluat remarcabil în Cupa României. Acolo cei de la Șoimul au terminat pe locul al doilea grupa din care au făcut parte și s-au calificat în barajul pentru sferturile de finală din faza județeană, unde vor întâlni, pe 10 martie, pe Zarandu Crișcior, echipă din Liga 5. Sper să ne calificăm în sferturile de finală, iar în campionat să avem o evoluție cât mai bună”, a precizat Damian Diniș, primarul comunei Băița.

Actualitate

România s-a calificat în finala Tennis Europe Junior Tour – Summer Cups!

Publicat

pe

Redactat de

Echipa de junioare a României a reușit o performanță remarcabilă, calificându-se în turneul final al prestigioasei competiții Tennis Europe Junior Tour – Summer Cups, o realizare care confirmă din nou valoarea tinerelor talente din tenisul românesc. Fetele vor reprezenta România în faza finală a competiției, care va avea loc în Italia, alături de cele mai bune echipe din Europa.

Calificarea a venit la capătul unor meciuri disputate chiar la Petroșani, oraș care a găzduit cu succes etapa zonală a competiției. Timp de câteva zile, municipiul hunedorean a devenit un punct de referință pe harta tenisului european, oferind un cadru organizatoric impecabil și o atmosferă vibrantă, cu tribune animate de aplauze și emoții.

Fetele din echipa României au demonstrat nu doar talent, ci și o pregătire serioasă, spirit de echipă și determinare. Efortul lor, alături de cel al staffului tehnic, a fost încununat de succes, într-un turneu în care fiecare punct a contat.

Această reușită este o nouă confirmare a potențialului pe care tenisul juvenil românesc îl are, dar și a importanței organizării unor astfel de competiții internaționale în orașe precum Petroșani, care contribuie la promovarea sportului și a imaginii României în plan european.

Toate privirile se îndreaptă acum către Italia, acolo unde tricolorele vor avea șansa de a lupta pentru trofeu și de a demonstra, încă o dată, că viitorul tenisului românesc este în mâini bune.

FOTO: FACEBOOK TIBERIU IACOB RIDZI

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Motocicliștii, în vizorul poliției: Acțiuni de prevenire și informare în județul Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Polițiștii hunedoreni desfășoară, în această săptămână, o serie de acțiuni punctuale dedicate creșterii siguranței rutiere în rândul conducătorilor de vehicule pe două roți – motociclete, biciclete și trotinete electrice. Inițiativa are un caracter preventiv-informativ și este derulată de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara, în contextul creșterii numărului de incidente rutiere în sezonul cald.

Potrivit reprezentanților IPJ Hunedoara, controalele din trafic vizează prevenirea accidentelor și conștientizarea pericolelor la care se expun cei care nu respectă regulile de circulație. Obiectivul principal este reducerea riscurilor de accidente și promovarea unui comportament responsabil în trafic.

Una dintre cele mai vizibile acțiuni a avut loc în data de 26 iunie, în centrul municipiului Deva, unde zeci de motociclete au fost expuse pe artera pietonală, în cadrul evenimentului „Joia Moto”. La această întâlnire informală au fost prezenți și polițiști pasionați de motociclism, aflați în timpul liber, care au purtat discuții cu participanții și au oferit recomandări menite să prevină tragedii pe șosea.

Sfaturi pentru motocicliști: responsabilitate, vizibilitate, prudență

Printre recomandările transmise de polițiști se numără respectarea limitelor legale de viteză și adaptarea acesteia la condițiile de drum, purtarea căștii de protecție omologate, întreținerea corespunzătoare a motocicletei, evitarea depășirilor riscante și abținerea de la conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

De asemenea, motocicliștilor li s-a reamintit importanța purtării unui echipament vizibil și reflectorizant, precum și necesitatea unei atenții sporite în zonele urbane, unde riscul de apariție a obstacolelor este mai ridicat.

„Neglijența sau teribilismul la ghidonul unei motociclete pot avea consecințe dramatice. Ne dorim ca prin aceste acțiuni să contribuim la formarea unui comportament preventiv în rândul tuturor celor care aleg să circule pe două roți”, au transmis reprezentanții IPJ Hunedoara.

Advertisement

Campania de prevenire a accidentelor rutiere în rândul motocicliștilor și bicicliștilor va continua pe tot parcursul verii, urmărindu-se consolidarea disciplinei rutiere și diminuarea comportamentelor riscante în trafic.

FOTO: IPJ HUNEDOARA

Citeste mai mult ...

Actualitate

Tragedie pe DN66, în localitatea Bănița: O fetiță de 10 ani a murit într-un grav accident rutier

Publicat

pe

Redactat de

UPDATE: A fost declarată decedată și femeia în vârstă de 63 de ani căreia i s-au aplicat manevre de resuscitare, dar fără succes.
O fetiță în vârstă de 10 ani și-a pierdut viața, iar alte trei persoane – printre care o altă minoră – au fost grav rănite în urma unui accident rutier produs în această după-amiază pe Drumul Național 66, în localitatea Bănița, județul Hunedoara. Informațiile au fost transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

Un singur autoturism, patru victime

Potrivit primelor date, în accident a fost implicat un singur autoturism în care se aflau patru persoane: două fetițe, în vârstă de 10 și 8 ani, și doi adulți. În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de echipele medicale, fetița de 10 ani nu a mai putut fi salvată.

O femeie aflată în mașină a intrat în stop cardio-respirator, iar echipajele medicale au inițiat manevre de resuscitare la fața locului. Ceilalți doi pasageri – o fetiță de 8 ani și un bărbat de 63 de ani – erau conștienți și cooperanți și au fost transportați de urgență la Spitalul din Petroșani.

Intervenție amplă a salvatorilor

Pentru gestionarea situației de urgență, la locul accidentului au intervenit rapid pompierii Detașamentului Petroșani cu două autospeciale de intervenție și o ambulanță SMURD. În sprijin au fost trimise și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara, precum și un elicopter SMURD cu echipaj medical, pentru eventualul transport aerian al victimelor.

Advertisement

Primele cercetări efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hațeg arată că un bărbat în vârstă de 63 de ani, din județul Gorj, care conducea un autoturism pe direcția Hațeg–Petroșani, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un cap de pod aflat pe marginea drumului.

Polițiștii au deschis o anchetă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs tragicul eveniment.

FOTO: ISU HUNEDOARA

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate