Actualitate
Investiții masive în județul Hunedoara

Investiții de sute de milioane de euro în județul Hunedoara.
Companiile care doresc să dezvolte capacități de producție în județele Gorj, Hunedoara, Dolj, Prahova, Galați, Mureș, și în localitățile de pe Valea Jiului au oportunitatea de a depune proiecte pentru a obține finanțare prin intermediul Programului Tranziție Justă.
Practic, aceste firme au posibilitatea de a accesa fonduri cuprinse între 200.000 de euro și 8 milioane de euro, având ca scop sprijinirea creării de locuri de muncă în domeniul producției, în județe care urmăresc tranziția către industrii mai puțin poluante. Valoarea totală a proiectului depășește 775 de milioane de euro și este distribuită în șase județe din țară. În cazul depunerii de proiecte pentru suma maximă de 8 milioane de euro, programul ar putea finanța aproximativ 100 de proiecte noi de investiții.
Sorin Maxim, directorul general al Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Vest, entitate responsabilă cu gestionarea fondurilor europene regionale din programele de coeziune, subliniază necesitatea oprii emigrării forței de muncă și crearea unor condiții atractive pentru ca oamenii să revină în țară.
„Trebuie oprită hemoragia de oameni care pleacă în afara ţării, dar putem avea ambiţia de a oferi condiţii bune de muncă şi de viaţă astfel încât să se întoarcă oamenii”, spune Sorin Maxim, director general al Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) Vest, entitate care gestionează fonduri europene regionale din programele de coeziune.
Oana Bâra, directorul programe de finanțare în cadrul BCR, estimează că vor fi aprobate și implementate peste 400 de proiecte, subliniind faptul că firmele care nu au sediul social în județele respective pot totuși să realizeze investiții în acele zone. Programul Tranziție Justă reprezintă astfel o oportunitate semnificativă pentru dezvoltarea economică durabilă și crearea de locuri de muncă în regiunile vizate.
„Eu cred că vor fi peste 400 de proiecte aprobate şi implementate”, afirmă Oana Bâra, director programe de finanţare în cadrul BCR. Ea explică faptul că dacă firma nu are sediul social în unul dintre judeţele respective, poate să facă investiţii acolo.
Actualitate
Oseminte ce par a proveni de la două persoane, descoperite în urma unui incendiu la Meria

Descoperire tragică în localitatea Meria, comuna Lunca Cernii de Jos, în urma unui incendiu care a mistuit o casă din lemn, aflată într-o zonă greu accesibilă. Pompierii au găsit, în zona construcției devastată de flăcări, oseminte care ar putea proveni de la două persoane.
Incendiul, despre care se presupune că a avut loc în cursul nopții, nu a fost anunțat la numărul unic de urgență 112. Pompierii au intervenit, în această dimineață, în urma unei sesizări primită din partea autorităților locale. La sosirea acestora, focul era deja stins.
„Pompierii Detașamentului Hunedoara s-au deplasat, în această dimineață, în localitatea Meria, comuna Lunca Cernii de Jos, în urma unei sesizări a autorităților locale, referitoare la producerea unui incendiu la o casă de lemn, aflată într-o zonă greu accesibilă. Incendiul, care s-a produs, cel mai probabil, în cursul nopții, nu fusese anunțat la numărul unic pentru situații de urgență, 112. La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul era stins, astfel că s-a acționat pentru răcirea perimetrului, îndepărtarea elementelor de construcție arse, dar și pentru stabilirea pagubelor și a cauzei probabile a izbucnirii flăcărilor. Din cercetarile efectuate la locul producerii evenimentului au fost identificate oseminte provenite, posibil, de la două persoane”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
În continuare, instituțiile abilitate vor efectua cercetări pentru identificarea persoanelor.
Foto: Arhivă
Actualitate
Verificări ale polițiștilor privind respectarea legislației silvice, în județ. Amenzi și material lemnos confiscat

Polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu reprezentanții ai Gărzii Forestiere Timișoara, au desfășurat, în perioada 08 -13 mai 2025, acțiuni de control pe linia respectării legislației privind gestionarea, depozitarea și transportul materialului lemnos. Acțiunile de verificare au avut loc pe raza municipiului Lupeni și a comunei Pui, iar la finalizarea acestora au fost constatate mai multe nereguli, sancționate conform prevederilor legale în vigoare.
În municipiul Lupeni, un operator economic a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.000 lei, conform Legii nr. 171/2010, pentru nerespectarea prevederilor legale privind marcarea și informarea privind parchetele aflate în exploatare.
În comuna Pui, au fost identificate mai multe nereguli. Astfel, un transportator profesionist de material lemnos a fost sancționat cu amendă de 3.000 lei pentru neutilizarea receptorului GPS pe toată durata transportului.
La un depozit de materiale lemnoase au fost constatate abateri privind evidența stocurilor – o diferență în minus de 1,988 mc și o diferență în plus de 17,495 mc, cu o valoare totală estimată de peste 6.488 de lei. În acest caz, polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională de 10.000 lei și au dispus măsura complementară de confiscare valorică a 1,988 mc de material lemnos. De asemenea, a fost constatată o infracțiune prevăzută de Legea nr. 331/2024 privind deținerea ilegală a unui volum de material lemnos ce depășește pragul legal, raportat la stocul scriptic.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au luat măsura complementară de confiscare fizică a 17,495 mc de lemn rotund de fag.
Polițiștii continuă acțiunile de verificare în vederea asigurării unui management legal și responsabil al resurselor forestiere, precum și pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din domeniul silvic.
Foto: arhivă
Actualitate
Două săptămâni până la expirarea cardurilor de 2.000 de lei, pentru nou -născuți

Mămicile care au beneficiat de cardurile pentru nou – născuți, emise în noiembrie 2024 și distribuite în luna decembrie a aceluiași an, mai au la dispoziție 14 zile pentru utilizarea sumelor încărcate. Banii pot fi folosiți până în data de 28 mai 2025, inclusiv, au anunțat reprezentanții Direcției de Asistență Socială (DAS) Deva.
Cardurile, în valoare de 2.000 de lei, sunt susținute din fonduri externe nerambursabile și se acordă, la cerere, o singură dată – până în anul 2027. “Sprijinul material de 2.000 de lei este destinat copiilor în vârstă de până la 3 luni, ale căror mame fac parte din următoarele 6 categorii sociale defavorizate: mame care beneficiază de venit minim de incluziune; mame cu dizabilități; mame minore; mame aflate temporar în situații critice de viață, stabilite prin anchetă socială (ex.: victime ale calamităților, ale violenței domestice etc.); mame care nu dețin acte de identitate; mame cetățeni străini sau apatrizi care provin din zone de conflict armat și dețin permis de ședere temporară”, arată reprezentanții DAS Deva.
Cererile pentru acordarea cardurilor se depun la Direcția de Asistență Socială Deva (Str. I.L. Caragiale, nr. 4, etajul 1) – Serviciul Evidență și Plată Beneficii de Asistență Socială, de luni până joi, între orele 8:00 – 16:30 sau vineri, între orele 08:00 – 14:00.
Lista mamelor și nou-născuților, din municipiul Deva, care pot beneficia de cardurile în valoare de 2.000 de lei este actualizată lunar de Direcția de Asistență Socială Deva.
Informații suplimentare se pot obține la numerele de telefon 0799.992.311 și 0254.218.030 / Tasta 1 (Serviciul Evidență și Plată Beneficii de Asistență Socială), în timpul programului de lucru.
Sursa foto: DAS Deva
- Actualitatecu 2 zile in urma
Descoperire de substanțe interzise într-un bar din Ilia: Doi bărbați, prinși în flagrant de polițiști
- Actualitatecu 2 zile in urma
Accident rutier pe DN 76, la Fornădia: Pompierii au intervenit pentru salvarea unui șofer
- Actualitatecu o zi in urma
FOTO| Grădinița P. P. Nr. 7 din Deva și structurile aparținătoare și-au deschis porțile pentru viitorii preșcolari
- Actualitatecu 3 zile in urma
„Poteca de poveste de la Cetatea Colț” – Primul traseu tematic din România cu benzi desenate prinde contur în Geoparcul Țara Hațegului
- Actualitatecu 3 zile in urma
Fără permis, cu alcoolemie ridicată și vehicule neînmatriculate, incidente în traficul hunedorean
- Actualitatecu 3 zile in urma
Minerul Lupeni păstrează șanse la primul loc
- Actualitatecu 2 zile in urma
Argint național la senioare la doar 17 ani!
- Actualitatecu 2 zile in urma
Cine va fi succesoarea Corvinului?