
Alarmă falsă la Geoagiu, în „Cartierul Muzicanţilor”
Presupusa altercaţie a fost anunţată prin 112 de o femeie. Aceasta s-a ales acum cu o amendă pentru că făcut forţele de ordine să piardă inutil timpul
O femeie din Geoagiu i-a pus pe jar degeaba pe jandarmii hunedoreni, după ce a sunat la numărul unic de urgenţă 112 şi a anunţat producerea unui scandal în „Cartierul Muzicanţilor”, denumire sub care este cunoscută zona în care trăieşte comunitatea de rromi din oraşul Geoagiu, din cauza zecilor de lăutari care stau acolo. Cum nu ar fi fost prima oară, când rromi de acolo s-au luat la ceartă sau la bătaie, jandarmii au luat de bună sesizarea, s-au îmbarcat în dubă şi au pornit spre locul indicat, pregătiţi să calmeze spiritele încinse. Doar că, în momentul în care au ajuns acolo, echipajul a avut surpriza să constate că era linişte şi că scandalul sesizat fusese, de fapt, o simplă altercaţie verbală, iscată între doi bărbaţi.
Fără bâte de baseball, geamuri sparte sau pumnii împărţiţi
Incidentul a avut loc marţi seară, cu puţin înainte de ora 19:00. „Noi am fost anunţaţi prin 112 cu privire la producerea unui scandal pe strada Muzicanţilor din Geoagiu. Un echipaj s-a deplasat în zona respectivă, dar a constatat că presupusul scandal a fost, în realitate, doar o discuţie contradictorie purtată între două persoane”, a declarat locotenentul Nicolae Răducu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Hunedoara.
Când au văzut că au mers degeaba până acolo, jandarmii au încercat să afle cine este persoana care a făcut sesizarea. Nu le-a fost foarte greu să descopere acest lucru, ei stabilind că cea care i-a chemat inutil până acolo e o femeie ce locuieşte în apropiere. Aceasta a fost amendată cu suma de 100 de lei, pentru că a solicitat intervenţia jandarmilor fără un motiv întemeiat. „Recomandăm cetăţenilor să solicite intervenţia forţelor de ordine numai pentru cazuri în care se impune aceasta”, a mai spus locotenentul Nicolae Răducu, purtătorul de cuvânt al IJJ Hunedoara.
„Cartierul Muzicanţilor” din oraşul Geoagiu este renumit pentru numărul mare de lăutari ce locuiesc acolo, dar şi pentru numeroasele scandaluri iscate, între membrii comunităţii de rromi, de cele mai multe ori de la băutură.