Actualitate
Judeţul Hunedoara are, în continuare, spor natural negativ
Direcţia Judeţeană de Statistică (DJS) a făcut publice ultimele date centralizate privind principalii indicatori – socio economici înregistraţi pe meleagurile hunedorene.
Statisticienii hunedoreni au centralizat, pe lângă diverşi indicatori economici,şi datele privind mişcarea naturală a populaţiei.
Mai bine ca în aprilie…
Ca şi în cazul indicatorilor economici, nici datele privind dinamica populaţiei din judeţul Hunedoara nu sunt tocmai îmbucurătoare pentru luna mai a anului în curs, aceasta fiind ultima perioadă analizată de către statisticieni. Astfel, sporul natural din judeţ, adică diferenţa dintre cei născuţi vii şi numărul de decese înregistrate, rămâne, în continuare, unul negativ. Totuşi, se observă o uşoară ameliorare a situaţiei din acest domeniu în raport cu luna aprile a acestui an. Astfel, în luna mai s-au înregistrat, pe teritoriul judeţului Hunedoara, un număr de 278 de născuţi vii, cu 40 mai mulţi decât în apriolie 2016. Deasemenea, au fost consemnate, în mai 2016, 480 de decese, cu 52 mai puţine ca în luna precedentă. O scădere, de o singură persoană, s-a înregistrat şi în privinţa mortalităţii la cei cu de sub un an, în mai constatându-se patru decese la această categorie de vârstă. În atare condiţii, sporul natural este, evident, negativ, dar înregistrează o creştere faţă de aprilie acest an, când era de – 296, în luna mai 2016 acesta fiind de – 202. Creşteri evidente s-au înregistrat în ceea ce priveşte numărul de căsătorii din mai, care au fost în număr de 228, cu 134 mai multe ca în luna anterioară, dar acest lucru este explicabil, ţinându-se cont de faptul că de la mijlocul primei luni de primăvară şi până la sfârşitul celei de-a doua a acestui anotimp a fost Postul Paştelui, perioadă în care nu se prea fac nunţi. De asemenea, în mai au fost cu şase divorţuri mai puţin ca în aprilie, în ultima lună de primăvară din 2016 înregistrându-se 54 de desfaceri de căsătorii.
…dar mai rău ca anul trecut
În schimb, însă, în comparaţia dintre lunile mai din 2015 şi 2016, statistica în ce priveşte mişcarea naturală a populaţiei este una negativă. Astfel, în mai 2016, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul născuţilor vii a fost mai mic cu 31, cel al deceselor cu 30, mortalitatea în rândul celor de sub un an a crescut cu patru cazuri, iar sporul natural, tot unul negativ, a fost cu 61 de unităţi mai ridicat. Singurele puncte pozitive pentru mai 2016 în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut au fost cele legate de numărul de divorţuri, care au scăzut cu 21, pentru că la căsătorii s-a înregistrat un nou minus, acestea fiind cu şapte mai puţine.
Actualitate
FOTO: Măsuri de protecție sportite pentru siguranța elevilor
Încă din prima săptămână de la debutul noului an școlar 2024-2025, zilnic, polițiștii au fost și vor fi în continuare, alături de elevi și cadrele didactice pentru asigurarea unui climat de siguranță.
Actualitate
Telecabina de la Cetatea Deva repornește astăzi
Cetatea Devei rămâne accesibilă pentru vizitatori, telecabina care facilitează urcarea pe fortificație funcționând în regim normal. Telecabina este operativă zilnic între orele 10:00 și 19:00, cu ultima urcare programată la ora 18:15 și ultima coborâre la 18:45.
Pentru cei care preferă să exploreze cetatea pe jos, aceasta poate fi vizitată și pe traseu, accesibil prin Poarta 1. Vizitatorii au la dispoziție trei trasee diferite pentru a ajunge pe vârful cetății. Aceste opțiuni permit turiștilor să se bucure de peisajul impresionant și de istoria locului într-un mod activ și relaxant.
”Telecabina care facilitează accesul pe Cetatea Devei va funcționa în regim normal pentru public. Reamintim că telecabina este funcțională zilnic între orele 10:00-19:00. Ultima urcare cu telecabina este la ora 18:15 iar ultima coborâre este la ora 18:45. Cetatea Devei poate fi vizitată de turiști și la pas, pe la Poarta 1, alegând unul dintre cele trei trasee: traseul nr. 1 – din spatele restaurantului de la Poalele Cetății până la Poarta 1, timp de mers: aproximativ 45 de minute; traseul nr. 2 – de la intrarea în tunel (partea dreaptă) până la Poarta 1, timp de mers: aproximativ 40 de minute; traseul nr. 3 – din fața tunelului (partea stângă) până la Poarta 1, timp de mers: aproximativ 30 de minute”, informează reprezentanții Compartimentului de presă al Primăriei Municipiului Deva.
FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA
Actualitate
Tabăra Salvamont de la Refugiul Bucura și-a încetat activitatea
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Spectacolul “Fierarii”, care se va juca la Deva, își modifică ora de începere. Patru mari actori, pe scena Centrului Cultural
-
Actualitatecu 3 zile in urma
“Aici nu mai vin, vă jur” – expoziție de fotografie, cu lucrări semnate de Victor Ioan, la Hunedoara
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Acțiune de amploare a polițiștilor pentru combaterea evaziunii fiscale. Săli de fitness, farmacii, cabinete și clinici medicale din județ, controlate
-
Actualitatecu 17 ore in urma
Aniversare cu emoții, la 79 de ani
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Lucrări de întreținere a digurilor pe Râul Mureș la Deva și Brănișca
-
Actualitatecu o zi in urma
Belșugul Toamnei la Petrila: Trei zile de sărbătoare și muzică populară
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Vițel de cerb surprins în Parcul Național Retezat
-
Actualitatecu o zi in urma
“Ziua Pompierilor din România”- 176 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii