Au câştigat faza zonală
Echipa din Dealul Institutului s-a calificat în semifinalele campionatului naţional
După ce anul trecut au ratat prezenţa în semifinalele campionatului de juniori A1, tinerii de la Universitatea Petroşani s-au revanşat în acest sezon şi au trecut lejer de faza zonală, organizată chiar în Valea Jiului. Trupa pregătită de Gabriel Niţu a câştigat toate cele trei partide din grupa A, şi vor lupta sâmbătă pentru prezenţa în finala competiţiei.
Adversara grupării din Petroşani va fi Portul Constanţa, învingătoarea din faza zonală desfăşurată la Câmpulung Muscel. Semifinalele şi finalele campionatului de juniori A1 se vor desfăşura la finalul acestei săptămâni, la Buftea.
Maximum de puncte

După ratarea promovării echipei de seniori în Liga a III-a, Universitatea Petroşani a trecut la al doilea obiectiv al acestui sezon, campionatul naţional de juniori A1. Organizatoare a turneului zonal, trupa ce a dominat autoritar competiţia juvenilă din Liga a IV-a Hunedoara nu a avut emoţii în obţinerea calificării în penultimul act, reuşind să se impună în toate cele trei partide jucate. Astfel, în primul meci, tinerii pregătiţi de Gabriel Niţu au învins Energia Craiova, scor 3-0, prin golurile reuşite de Bobină, Medrea şi Ştoi. Cel mai important duel a fost cu AS Strehaia, învingătoare la rândul ei în partida de debut. Universitatea s-a impus clar, scor 4-1, reuşitele aparţinând lui Răducu (2), Plic şi Bobină. Astfel, după două dispute, trupa din Dealul Institului era sigură de calificarea în semifinalele campionatului naţional de juniori A1, indiferent de rezultatul din partida de ieri, cu Posada Perişani. Aceasta nu a fost una lipsită de emoţii, trupa vâlceană conducând cu 1-0 la pauză. În partea secundă, juniorii Universităţii au revenit şi au învins cu 5-3, prin golurile lui Bobină (2), Plic, Făurică şi R. Popa. Din păcate, nervozitatea a fost maximă la această partidă, Vlad Negrea fiind eliminat pentru cumul de cartonaşe, iar directorul tehnic Ionuţ Stelescu, trimis în tribună.
Întâlnesc Portul Constanţa
Pentru prezenţa în ultimul act, tinerii de la Universitatea Petroşani vor trebui să treacă de Portul Constanţa, învingătoarea din faza zonală C. Aceasta a fost compusă din grupe de trei echipe, câştigătoarele disputându-şi locul în semifinale. Trupa constănţeană a dispus de Viitorul Bucureşti, scor 3-2 şi o va întâlni sâmbătă la Buftea pe Universitatea Petroşani pentru un loc în finala campionatului naţional de juniori A1, ce se va desfăşura o zi mai târziu în aceeaşi locaţie.
Se gândesc la titlu
Calificarea în semifinalele campionatului naţional de juniori A1reprezintă cea mai bună performanţă pentru fotbalul hunedorean în acest sezon. Trupa din Dealul Institutului îşi doreşte titlul naţional, deşi e conştientă că acest lucru nu va fi uşor. „Deocamdată suntem locul 4 pe ţară, dar ne dorim titlul naţional. Nu va fi uşor însă cred că aceşti copii sunt capabili de acest lucru. Meritul este, în primul rândul rând, al domnului Stelescu, care lucrează cu ei de 8 ani, şi apoi al meu”, a declarat antrenorul Gabriel Niţu.
Universitatea Petroşani, cu un palmares de 37 de victorii în acest sezon din tot atâtea posibile, nu l-a putut folosi la cest turneu zonal pe internaţionalul Vlad Tudorache, care a jucat în turul campionatulul în Liga a III-a, iar regulamentul interzice acestor jucători să ia parte la competiţiile de juniori A1.