Actualitate
L-ați văzut? Un bărbat de 69 de ani, din Călan, dat dispărut

Polițiștii fac verificări pentru depistarea unui bărbat, în vârstă de 69 de ani, din Călan, dat dispărut de nepotul său. „La data de 17 aprilie 2025, în jurul orei 10:00, la sediul Poliției Orașului Călan s-a prezentat un bărbat care a sesizat dispariția unchiului său, SUSAN GHEORGHE, de 69 de ani, din Călan. Din primele verificări, se pare că bărbatul, în data de 16 aprilie 2025, în jurul orei 08:00, ar fi fost în vizită la părinții bărbatului care a formulat sesizarea, după care s-a deplasat către domiciliul său. Acesta a fost căutat ulterior la domiciliu și a fost apelat pe telefonul mobil de către familie, însă nu s-a putut lua legătura cu el”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Bărbatul dat dispărut are o înălțime de aproximativ 1,60 m., 60 de kilograme, părul cărunt și poartă o atelă de ghips pe mâna dreaptă. Nu se cunoaște cu ce era îmbrăcat la momentul plecării voluntare.
Poliţiştii au demarat activități specifice de căutare și investigative, în vederea găsirii bărbatului.
Persoanele care dețin informații despre locul în care s-ar putea afla cel în cauză, sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112
Actualitate
“Cel mai puternic pompier”: 27 de salvatori hunedoreni s-au întrecut la Orăștie

Un număr de 27 de salvatori hunedoreni s-au întrecut, la Orăștie, în cadrul competiției „Cel mai puternic pompier”.
Concursul s-a desfășurat pe trei categorii de vârstă, iar participanții au avut de trecut probe dificile prin care au trebuit să demonstreze abilitățile în mânuirea accesoriilor, ridicarea greutăților și parcurgerea unor trasee cu un grad ridicat de dificultate, cu și fără aparat de respirat.

Foto: ISU Hunedoara
La final, au fost desemnați cei mai buni dintre ei.
Câștigătorii concursului sunt:
– la categoria până la 29 ani- sld. Marius David (Detașamentul Orăștie)
–la categoria 30-39 ani-plt.adj. Mihai Bucur (Detașamentul Orăștie)
-la categoria peste 40 ani-plt.adj. Gheorghe Mureșan (Secția Ilia)
Aceștia vor reprezenta Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara la etapa națională a competiției.
„În misiunile de salvare, pompierii pot întâlni diferite provocări care trebuie depășite rapid și cu profesionalism. Pentru a-și menține condiția fizică la un nivel ridicat, salvatorii din subunitățile de intervenție ale ISU Hunedoara se pregătesc zilnic, iar aptitudinile precum forța, viteza, rezistența și îndemânarea sunt testate periodic și în cadrul unor competiții. (…) Felicitări tuturor pompierilor participanți!”, au transmis reprezentanții ISU Hunedoara.
Actualitate
Copiii de la Centrul „Rudolf Steiner” Hunedoara, oaspeți de suflet la Barajul Valea de Pești, în Săptămâna Verde

Barajul Valea de Pești a fost, astăzi, gazda unei vizite cu totul speciale, în cadrul activităților organizate cu prilejul Săptămânii Verzi. Elevii Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă „Rudolf Steiner” din Hunedoara au fost primiți cu căldură de echipa de la Secția Hidrotehnică Petroșani – Apele Române Jiu, într-un eveniment dedicat educației pentru mediu și incluziunii sociale.
Vizita a fost mai mult decât o simplă lecție în aer liber. A fost o adevărată întâlnire între suflete, în care curiozitatea copiilor, zâmbetele lor și întrebările sincere au reamintit tuturor cât de esențială este apropierea de natură – și unii de ceilalți. Reprezentanții Apelor Române Jiu le-au vorbit celor mici despre importanța apei, despre responsabilitatea față de mediu și despre diversitatea care ne îmbogățește ca societate.
„Fiecare zâmbet a fost o lecție. Fiecare întrebare – un pas spre înțelegere. Copiii aceștia minunați ne-au arătat ce înseamnă curajul, empatia și dorința de a învăța. Le mulțumim lor și profesorilor care îi ghidează, pentru această experiență care ne-a atins inimile”, au transmis organizatorii de la SHI Petroșani.
Astfel de inițiative, în care educația ecologică se împletește cu incluziunea și solidaritatea, sunt tot mai necesare într-o societate care își dorește un viitor mai verde și mai echitabil. Iar Barajul Valea de Pești s-a transformat, pentru o zi, într-un spațiu al învățării, al deschiderii și al umanității.
FOTO: FACEBOOK APELE ROMÂNE JIU
Actualitate
Campanie de informare privind igiena personală în comunitățile rome din Deva: Peste 40 de persoane au participat la activități educative

Peste 40 de persoane – copii, părinți și bunici – din cinci comunități ale minorității rome din Deva au participat recent la o acțiune de informare și promovare a igienei personale și colective, organizată de Compartimentul Local pentru Romi din cadrul Primăriei Deva, în colaborare cu Direcția de Asistență Socială Deva.
Întâlnirile s-au desfășurat în zonele Carierei, Uzo Balcan, Rempes, malul Mureșului și Nicolae Grigorescu și au avut drept obiectiv creșterea gradului de conștientizare cu privire la importanța igienei și a sănătății, dar și dezvoltarea unor abilități esențiale pentru menținerea curățeniei în gospodării și comunitate.
Participanții au primit informații utile despre igiena corporală, îngrijirea părului, a unghiilor, a hainelor și încălțămintei, dar și despre curățenia locuinței, pornind de la ideea fundamentală că o viață sănătoasă începe cu un mediu curat.
Copiii au fost în centrul activităților, beneficiind de explicații adaptate vârstei din partea mediatorului sanitar, care le-a prezentat importanța respectării normelor de igienă atât acasă, cât și la școală. Informațiile au fost însoțite de materiale educative atractive, menite să transforme învățarea într-o experiență plăcută și ușor de reținut.
Totodată, participanților li s-a reamintit rolul esențial al medicului de familie în monitorizarea stării de sănătate și prevenirea bolilor. Aceștia au fost încurajați să păstreze o relație constantă cu medicul de familie, care asigură îngrijirea medicală primară pentru întreaga familie.
Reprezentanții Direcției de Asistență Socială Deva au subliniat că astfel de acțiuni se desfășoară periodic în comunitățile defavorizate, având ca scop integrarea socială și creșterea nivelului de educație, prin formarea de deprinderi sănătoase și utile în viața de zi cu zi. Aceste demersuri reflectă angajamentul administrației locale în sprijinirea categoriilor vulnerabile și promovarea unui stil de viață sănătos în toate cartierele orașului.
FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA
- Actualitatecu 23 de ore in urma
Percheziții în Deva, Orăștie și în alte două localități din județ, într-un dosar de trafic de droguri. Patru persoane, reținute
- Actualitatecu o zi in urma
Tânăr lovit de o mașină în Hațeg, în timp ce circula cu trotineta electrică. Șoferița, cercetată penal pentru vătămare corporală din culpă
- Actualitatecu o zi in urma
Acțiuni ale poliției în Simeria și Deva: Un tânăr condamnat încarcerat și un taximetrist prins băut la volan
- Comunitatecu 2 zile in urma
Muncă și distracție în comuna Șoimuș
- Actualitatecu 2 zile in urma
Lupta pentru barajul de promovare în Liga 3 continuă
- Actualitatecu 2 zile in urma
UPDATE: Tânărul de 20 de ani, din Orăștie, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru furt
- Actualitatecu 2 zile in urma
Al șaselea și ultimul transport agabaritic ajunge la Termocentrala Mintia
- Actualitatecu 2 zile in urma
Ați văzut-o? Adolescentă dată dispărută, după ce a plecat dintr-un centru de minori din Orăștie