Connect with us
Data: 30/06/2024
.

Actualitate

L-ați văzut? Un bărbat din Brad a plecat la un consult medical și nu a mai revenit acasă

Publicat

pe

L-ați văzut? Un bărbat din Brad a plecat la un consult medical și nu a mai revenit acasă

 La data de 21 mai 2024, în jurul orei 13:00, Poliția Municipiului Brad a fost sesezată de o femeie despre faptul că soțul său, MARTIN IOAN (foto) în vârstă de 78 de ani, din municipiul Brad, a plecat voluntar de la domiciliu în data de 20 mai 2024, în jurul orei 07:30 și nu a mai revenit.

 În urma verificărilor efectuate, polișiștii au stabilit că bărbatul ar fi plecat de la domiciliu în vederea efectuării unui consult medical, după care nu a mai revenit acasă. Totodată, polițiști au mai stabilit că acesta obișnuia să se deplaseze pe raza localităților Brad, Mesteacăn și Ribița, după care se întorcea la domiciliu.

Semnalmentele: înălțime 1,70 m, greutate 80 kg., ochi căprui, păr cărunt. La data plecării voluntare, bărbatul purta o bluză de culoare gri închis, trening de culoare albastră închis și pantofi sport de culoare neagră cu talpă albă.

Din momentul primirii sesizării, polițiștii au desfășurat mai multe activități investigative și de căutare, în vederea depistării bărbatului, care a fost dat în urmărire națională.

Polițiștii continuă activitățile specifice și le solicită celor care dețin informații utile, să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Advertisement

 

Actualitate

Investiții în minerit. Se achiziționează echipamente pentru subteran

Publicat

pe

Redactat de

Investiții în minerit. Se achiziționează echipamente pentru subteran.

Complexul Energetic Valea Jiului (CEVJ) a organizat recent o procedură de achiziție pentru furnizarea de benzi transportoare pentru exploatarea minieră subterană. Trei companii au depus oferte pentru livrarea celor 5100 de metri liniari de benzi necesare sucursalelor miniere ale CEVJ SA.

Benzi de cauciuc, cu dimensiunile de 1000x14x4 mm, sunt esențiale pentru transportul subteran în cadrul exploatărilor miniere. Aceste benzi trebuie să respecte standardul SR EN 14973:2016 și să fie însoțite de documente de atestare emise de un organism notificat, care confirmă utilizarea lor în medii potențial explozive.

Valoarea totală a contractului este de 3.649.050 lei, subliniind importanța și complexitatea acestei achiziții. Benzile de cauciuc minier sunt vitale pentru funcționarea eficientă și sigură a transportoarelor montate în subteran, asigurând continuitatea activităților de extracție.

Această achiziție se înscrie în eforturile continue ale Complexului Energetic Valea Jiului de a îmbunătăți infrastructura și siguranța operațiunilor miniere.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Fotbal: CSM Deva U17, campioană națională!!!

Publicat

pe

Redactat de

Echipa de fotbal juniori U17 de la CSM Deva a obținut una dintre cele mai mari performanțe ale orașului de la poalele Cetății în acest sport. Băieții pregătiți de Florin Călugărița au câștigat titlul național la această categorie de vârstă.

2-0 cu Sportul Onești

În ultimul act al turneului final național al campioanelor județene, CSM Deva a întâlnit, pe stadionul „Metalul” din Buzău, pe Sportul Onești. Trupa deveană a controlat jocul încă de la începutul acestuia, Negrilă fiind declarat omul meciului, iar deschiderea scorului, una logică, a venit în minutul 32. Atunci Negru a centrat pentru Buță, iar atacantul de la CSM a reluat, cu capul, sub transversală, la colțul scurt, 1-0 pentru Deva fiind și scorul la pauză. Mitanul secund a început foarte bine pentru trupa lui Florin Călugărița, Oancea țintind bara în minutul 47. Zarurile au fost aruncate în minutul 68, când, după o centrare a lui Stoia, Drăgan a înscris, cu capul, în colțul, stabilind scorul final, de 2-0 pentru CSM Deva, rezultat echivalent cu câștigarea titlului național!

Ei sunt campionii

CSM Deva a ajuns în finală după ce a trecut, pe rând, cu 2-1 de AFC Băbeni și 2-0 de Bega Timișoara, în manșă unică, și cu 4-2 și 2-3 de Luceafărul Cluj.

Advertisement

„Sunt foarte bucuros de acest titlu. Este rodul muncii unei generații în care puțini au crezut. Îi felicit pe băieți pentru tot ceea ce au făcut și sper ca acest rezultat să fie o rampă de lansare pentru mulți dintre ei”, a declarat Florin Călugărița, antrenorul echipei CSM Deva U17.

Tehnicianul devean i-a folosit, în finală, pe Bereczki – Roșca, Negrilă, Grigorescu (cpt.), Stoia – Drăgan (72 Nagy), Elekes, Bogdaniuc (62 DiMarco), Negru – Buță (85 Curcă), Oancea (85 Lăcătuș), iar pe foaia de joc au mai fost înscriși Mihăilă, Pag – Băleanu, Bogdan, Teglas.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Spectacol de culori în Parcul Național Retezat

Publicat

pe

Redactat de

Parcul Național Retezat adăpostește 108 specii de păsări și 1.190 de specii de plante, dintre care 90 sunt endemice. În această arie protejată se găsesc 80 de lacuri și tăuri, inclusiv Lacul Bucura, cel mai mare lac glaciar din România, și Lacul Zănoaga, cel mai adânc lac glaciar din țară.

”Parcul Național Retezat, unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor–Romsilva, este situat în sud-vestul țării, în județul Hunedoara. Parcul Național Retezat are o suprafață de 38.047 de hectare, din care 19.988 hectare sunt păduri, 9.893 de hectare din acestea fiind în zone de protecție strictă sau integrală. În Parcul Național Retezat regăsim 108 specii de păsări și pot fi întâlnite 1.190 de specii de plante, din care 90 sunt specii endemice. În aria naturală protejată sunt 80 de lacuri și tăuturi, inclusiv Lacul Bucura, cel mai întins lac glaciar din țară, și Lacul Zănoaga, cel mai adânc lac glaciar din România”, informează reprezentanții Parcului Național Retezat.

FOTO: FACEBOOK PARCUL NAȚIONAL RETEZAT

Citeste mai mult ...

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate