Actualitate
La Beriu vin bani și pe „Anghel Saligny”
Comuna Beriu, cu o populație de peste 3.500 de locitori, este una dintre cele mai mari așezări rurale din județul Hunedoara. Localitatea are opt sate componente, respectiv Beriu, Căstău, Cucuiş, Măgureni, Orăştioara de Jos, Poieni, Sereca şi Sibişel, și se întinde pe o suprafață de aproape 185 de kilometri pătrați.
Proiect de 14 milioane de lei
Administrația publică locală din comuna Beriu are, și pentru acest an, proiecte realiste. În primul rând este vorba despre cele aflate în derulare, care vor trebui finalizate în acest an, pentru a nu exista, mai apoi, probleme cu finanțarea. În plus, edilii din Beriu au certitudinea că vor începe implementarea și a unui alt proiect, depus pe Programul Național de Investiții (PNI) „Anghel Saligny”, care are o valoare considerabilă. „În acest an vom finaliza, cu siguranță. lucrările la cele cinci proiecte derulate prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), rurale, a căror valoare este de aproximativ un milioan de euro. Este vorba despre reabilitarea căminelor culturale din Sibișelu Vechi, Sibișelu Nou și Sereca, precum și cele de la Centrul After School și grădinița cu program prelungit din localitatea de reședință, care vor deservi cei circa 300 de copii din întreaga comună. De asemenea, am dori ca în acest an să finalizăm lucrările la blocul ANL de la Căstău. Este un proiect mult încurcat de birocrație, nefiind vina noastră, dar am reușit, după mulți ani, să o scoatem la capăt. Pentru acest bloc am asigurat cota noastră de cofinanțare, necesară amenajărilor exterioare și pentru racordarea la utilități. Avem vești bune și în ceea ce privește proiectul depus pe PNI “Anghel Saligny”, în valoare de aproximativ 14 milioane de lei, care prevede reabilitarea Drumului Comunal (DC) 54 Sibișel – Cucuiș și a unui pod, precum și modernizarea străzilor interioare care nu sunt, încă, asfaltate, acesta trecând de fazele preliminare și fiind scos, recent, la licitația pentru atribuirea lucrărilor ”, a declarat Emil Moise Bîc, primarul comunei hunedorene Beriu.
Dotarea și modernizarea unităților de învățământ
Reprezentanții administrației publice locale din Beriu, una dintre puținele localități în care, în urma ultimului recensământ, s-a constatat o creștere a populației, se gândesc și la tânăra generație. Astfel, edilii din această comună hunedoreană au depus un proiect, pe Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru modernizarea și dotarea unităților de învățământ. „Am depus un proiect pe PNRR, componenta 15 – „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe”. Acesta vizează dotarea și modernizarea tuturor unităților de învățământ din comună, aici fiind vorba despre școala gimnazială cu clasele 0-8 și grădinița din Beriu, școala primară și grădinița din Sibișel, precum și grădinițele din Orăștioara de Jos și Căstău. Sunt optimist în ceea ce privește aprobarea acestui proiect”, a precizat Emil Moise Bîc, primarul din Beriu.
Bonificații la plata taxelor și impozitelor
Primarul comunei Beriu mai vine cu o veste bună pentru concetățenii săi, mai exact cu reduceri la plata taxelor și impozitelor pentru cei care le achită până la finele primului trimestru din 2023. „Taxele și impozitele locale rămân aceleași ca anul trecut. Acestea, însă, au fost ajustate, conform legii, cu rata inflației de anul trecut, care a fost de 5,1%. Totuși, avem și o veste bună pentru contribuabilii care își plătesc taxele și impozitele până pe 31 martie. Astfel, cetățenii care vor plăti taxele și impozitele până la finalul primului trimestru al anului în curs vor avea o reducere de zece procente din totalul datorat la achitarea acestora. Pe această cale, doresc să le mulțumesc concetățenilor mei pentru modul în care au înțeles să își plătească dările către stat în 2022. Vreau să menționez că stăm foarte bine cu încasările de taxe locale pentru anul precedent, chiar și în condițiile scumpirilor pe care toți le resimțim. Nu putem spune că din impozite se strânge o sumă mare la bugetul local, dar, cum acesta este unul redus, orice ban este binevenit, întrucât avem nevoie de resurse financiare atât pentru buna funcționare a administrației, cât, mai ales, pentru întocmirea și depunerea de proiecte de dezvoltare, în special ale celor pe fonduri europene ”, a menționat primarul comunei hunedorene Beriu, Emil Moise Bîc.
Despre comuna aflată pe drumul către Cetățile Dacice din Munții Orăștiei ar mai fi de precizat că, și ea, prezintă câteva locuri ce merită a fi vizitate. Printre acestea se numără Mănăstirea Cucuiș, Cetatea Sibișelului, Monumentul Eroilor de la Căstău sau Castrul roman de la Orăștioara de Jos și, nu în ultimul rând, plantațiile cu afine, care, în ultima vreme, au făcut comuna Beriu foarte cunoscută.
Actualitate
Un nou “val” de alegeri: parlamentarele
Românii cu drept de vot sunt, din nou, chemați la urne. Duminica aceasta, va avea loc scrutinul electoral în urma căruia se vor stabili membrii celor două camere ale Parlamentului: Senatul și Camera Deputaților.
Campania electorală pentru alegerile parlamentare se va încheia mâine, 30 noiembrie, la ora 07:00, urmând ca votul să se exercite duminică, în 1 Decembrie, de „Ziua Națională a României”. Ca de obicei, scrutinul electoral va avea loc între orele 07:00 -21:00, cu posibilitatea prelungirii până la orele 23:59, în situația în care în incinta secției de votare sau la coadă vor mai exista cetățeni care încă nu și-au exercitat dreptul de vot. La fel ca la prezidențiale, în județul Hunedoara sunt așteptați la urne aproximativ 363.000 de cetățeni. Aceștia își vor putea exprima opțiunea electorală în cele 524 de secții de vot înființate pe raza județului. În cadrul aceluiași scrutin, cetățenii vor vota pentru ambele camere ale Parlamentului: Senatul și Camera Deputaților.
Puzderie de candidați
Un număr 31 formațiuni politice și alianțe, dar și 19 organizații ale minorităților naționale s-au înscris în cursa pentru desemnarea viitorului Parlament al României. Din județul Hunedoara, pe liste sunt peste 200 de pretendenți pentru cele nouă mandate disponibile, şase la Camera Deputaților şi trei la Senat. Mai exact, pentru Camera Deputaților sunt 154 de candidați, iar pentru Senat sunt 64 de candidați.
Conform Legii nr. 208/2015, alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024 se desfășoară prin scrutin de listă și repartizare proporțională. Viitorii membri ai celor două camere ale Parlamentului se aleg din toate partidele care au depășit pragul electoral de cinci la sută din totalul voturilor exprimate sau care au obținut cel puțin 20 la sută din voturile din patru circumscripții. În cazul alianțelor, pragul electoral este mai ridicat, respectiv opt la sută dacă sunt formate din cel puțin două partide, nouă la sută pentru alianțele de trei partide și 10 la sută pentru alianțele cu mai multe partide.
Numărul de mandate obținute în Parlament diferă de la un județ la altul în funcție de circumscripție și de numărul de locuitori. Sunt 43 de circumscripții electorale la nivelul celor 41 de județe ale țării, o circumscripție pentru municipiul București și o circumscripție pentru diaspora. Norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaților este de un deputat la 73.000 de locuitori, iar pentru alegerea Senatului este de un senator la 168.000 de locuitori.
Parlamentul României are, în momentul de față, o componență de 465 de parlamentari: 330 de deputați și 136 de senatori. Județul Hunedoara este reprezentat în organul legislativ suprem al țării de nouă parlamentari, șase deputați și trei senatori.
Reamintim că, ultimele alegeri parlamentare România au avut loc pe data de 6 decembrie 2020. În acest an electoral, românii au trecut deja prin alegerile locale, europarlamentare și primul tur al alegerilor prezidențiale. Turul al doilea pentru prezidențiale, programat să aibă loc pe 8 decembrie, va încheia alegerile din 2024.
Actualitate
Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia se redeschide, începând cu 1 decembrie
Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, din Munții Orăștiei, va fi redeschisă, începând de duminică, 1 decembrie.
“Sunteți așteptați în situl arheologic începând cu 1 Decembrie. Programul normal pentru perioada iernii este între orele 09:00 și 15:00, în fiecare zi a săptămânii”, au informat reprezentanții administrației Sarmizegetusa Regia.
Situl aheologic a fost închis pentru public la mijlocul lunii octombrie a acestui an, pentru efectuarea unor lucrări la poarta de intrare a monumentului istoric, în cadrul proiectului „Capitala Daciei – Muzeu Viu al Patrimoniului Cultural European”.
Sursa foto: Administrația Sarmizegetusa Regia
Actualitate
Circulația trenurilor se va desfășura în condiții speciale, între stațiile Simeria și Orăștie, în perioada 2-7 decembrie
Circulația trenurilor se va desfășura în condiții speciale, între stațiile Simeria și Orăștie, în perioada 2 -7 decembrie 2024, au informat reprezentanții Companiei Naționale de Căi Ferate -CFR.
Călătorii din patru trenuri Regio vor fi transportați cu mijloace auto. Măsura este necesară pentru menținerea continuității traficului feroviare în perioada de execuție a lucrărilor feroviare din stațiile CF Deva, Mintia și Simeria, au explicat reprezentanții companiei.
Lucrări la copertine în stațiile Deva, Mintia și Simeria
Potrivit unui comunicat transmis de Compania Națională de Căi Ferate CFR SA, în perioada 2 – 7 decembrie 2024 se vor executa lucrări la copertinele peroanelor din stațiile Deva și Mintia, respectiv la copertinele pietonale din stația Simeria, intervenții care impun închiderea traficului feroviar, zilnic între orele 10:30 – 18:00, pe anumite linii din cele trei stații și scoatarea de sub tensiune a firelor de contact pe intervalele Deva – Ilia și Deva – Simeria.
“Pentru menținerea continuității traficului feroviar în perioada necesară desfășurării lucrărilor pe intervalul Simeria – Deva – Mintia, constructorul va pune la dispoziția călătorilor din 4 trenuri Regio mijloace auto, după cum urmează:
→ în perioada 02.12.2024 – 07.12.2027, trenurile R 2038 și R 2036 circulă doar în relația Cluj Napoca – Orăștie, cu transbordare auto între stațiile Orăștie – Simeria și retur;
→ în perioada 02.12.2024 – 06.12.2027, trenurile R 2301 și R 2302, circulă doar în relația Teiuș – Orăștie, cu transbordare auto între stațiile Orăștie – Simeria și retur”, se arată în comunicatul transmis de CFR.
Reprezentanții companiei recomandă călătorilor care doresc informații suplimentare despre condițiile de circulație pe relația Simeria – Orăștie să consulte, în perioada 02 – 07 decembrie 2024, inclusiv pagina de internet a operatorului național de transport feroviar de călători www.cfrcalatori.ro sau să solicite informaţiile necesare la numărul de telefon 021/9521.
-
Actualitatecu o zi in urma
Noi succese hunedorene la Taekwon do ITF
-
Actualitatecu o zi in urma
Lapoviță, ninsori și vânt puternic
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Șoferiță cercetată după ce a lovit un copil pe trecerea de pietoni în Orăștie
-
Actualitatecu 3 zile in urma
La Lelese se muncește cu folos
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Modernizarea comunei Ilia continuă. Sistem fotovoltaic, montat pe acoperișul sediului primăriei
-
Actualitatecu 3 zile in urma
România, în urna a doua valorică la tragerea la sorți a preliminariilor Campionatului Mondial de fotbal
-
Actualitatecu o zi in urma
Curtea Constituțională a României (CCR) cere renumărarea voturilor valabil exprimate și cele nule din primul tur al alegerilor prezidențiale
-
Actualitatecu o zi in urma
Tâlhărie în Hunedoara. Cetățean nepalez atacat și jefuit, minor reținut de poliție