Connect with us
Data: 02/05/2024
.

Actualitate - Eveniment

La Deva, polițiștii locali pregătiți să taxeze „dezordinea”

Publicat

pe

Campania de curăţenie demarată, în perioada 25 martie – 10 aprilie, de Primăria Municipiului Deva va fi dublată de o verificare atentă a punctelor sensibile, urmată de identificarea şi sancţionarea celor vinovaţi. În iunei hotărâri e consiliu local, Poliţia Locală Deva poate aplica sancţiuni în momentul în care constată încălcarea normelor de menţinere a curăţeniei, igienei, ordinii şi liniştii publice.

Astfel, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenzi cuprinse între 300 și 500 de lei, depozitarea pe străzi, trotuare, parcuri, grădini sau pieţe publice, terenuri virane, a bunurilor şi materialelor de orice fel, precum utilaje, mărfuri, ambalaje, tonete, mese, grătare, materiale de construcţii, a altor bunuri şi material asemănătoare. De asemenea, degradarea sau murdărirea prin orice mijloace sau metode, a statuilor sau grupurilor statuare, a monumentelor şi a mobilierului urban, precum şi lipirea, scrierea sau expunerea de afişe în alte locuri decât cele prevăzute, afişarea de către alte persoane, decât cele autorizate, a afişelor, ruperea sau degradarea afişelor expuse în locurile speciale de afişaj se pedepsesc cu amenzi cuprinse între 100 şi 500 de lei.

Devenii sunt așteptați să ia parte, în perioada 25 martie – 10 aprilie, la marea curățenie de Paște, care se va derula în municipiul de la poalele cetății, în zona Pădurii Bejan, Dealul Cetăţii, toate cartierele din municipiul de la poalele cetății.

Advertisement

Actualitate

Iepurașul vine la Zoo Hunedoara. Activități și concursuri pentru copii, sâmbătă – 4 mai

Publicat

pe

Redactat de

Iepurașul vine la Grădina Zoologică din Hunedoara, acolo unde, sâmbătă, 4 mai, începând cu ora 11:00, sunt așteptați cât mai mulți copii. Numeroase activități sunt pregătite pentru cei mici, de la ateliere de pictat pe față, de pictură ornamente, de împletit codițe sau de tatuaje temporare, până la curse amuzante, cu saci și obstacole, și un concurs de creație artistică.

“Anul acesta, Iepurașul vine la Grădina Zoologică Hunedoara cu numeroase activități și concursuri, alături de Interact Club „Iancu de Hunedoara”: atelier de pictat pe față, atelier de pictură ornamente, atelier de împletit codițe, atelier tatuaje temporare, curse cu saci, curse cu obstacole, concurs creație artistică. Iepurașul vine la Zoo. Vino și tu! Sâmbătă – 4 mai 2024, ora 11:00 la Grădina Zoologică Hunedoara. Câștigă premii alături de prieteni și familie! Intrarea este liberă!”, au transmis reprezentanții Primăriei Hunedoara.

Citeste mai mult ...

Actualitate

FOTO| Marele târg de primăvară de la Pui, organizat în 1 Mai, a reunit numeroși comercianți și cumpărători

Publicat

pe

Redactat de

Comuna Pui a găzduit, ieri, în 1 mai, vestitul Târg de primăvară, eveniment care, și în acest an, a reunit un număr mare de comercianți, dar și cumpărători. Marfa a fost pe alese, de la produse agricole, bucate tradiționale, obiecte de uz gospodăresc ori articole vestimentare. Manifestarea, cu o tradiție foarte veche, încă se mai păstrează la Pui, cea mai mare comună hunedoreană.

Târgul de primăvară de la Pui este unul dintre cele mai importante evenimente din județul Hunedoara, cu o tradiție de sute de ani. Autorităţile locale din această frumoasă comună situată în Țara Hațegului păstrează acest obicei, care datează din moşi-strămoşi, şi au organizat, și în acest an, acest eveniment. Astfel, miercuri, 1 Mai, la Pui au fost prezenți numeroși comercianți sosiți din diferite colțuri ale județului, dar și de prin alte părți. De la târg, nu au lipsit produsele tradiționale, dar și altele nealimentare, de la butoaie din lemn, cazane, pălării, articole vestimentare, și multe altele.

“Vă mulțumesc pentru prezența la Târgul de Primăvară de la Pui și pentru că împreună ducem tradiția mai departe! Sărbători fericite tuturor!”, a transmis Victor Stoica, primarul comunei Pui.

rgul de primăvară, la fel ca şi cel de toamnă, de pe 14 octombrie, sunt evenimente cu o tradiţie foarte veche la Pui, comuna fiind renumită în Țara Hațegului și nu numai pentru aceste două manifestări anuale.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Expoziție de mașini electrice de top, la Colegiul Național “Decebal” din Deva: „Provocarea Viitorului”

Publicat

pe

Redactat de

Weekendul trecut, curtea Colegiului Național “Decebal” a devenit scena unei expoziții tehnologice remarcabile, marcată de prezentarea unor mașini electrice de top și de o atmosferă vibrantă, plină de entuziasm. Evenimentul a adus împreună liceeni pasionați de robotică, entuziaști ai tehnologiei și un invitat de seamă, Dan Boboiescu, alături de colaboratorii săi.

Mașini electrice de ultimă generație, perle ale industriei auto ecologice, au fost expuse cu mândrie sub razele soarelui, atrăgând atenția și admirația publicului prezent. Liceenii din Deva, cu ochii plini de curiozitate, au explorat fiecare detaliu al acestor capodopere tehnologice, sub îndrumarea pasionată a profesorilor și experților din domeniu.

Invitatul special, Dan Boboiescu, alături de colaboratorii săi, au adus cu ei expertiza și pasiunea pentru mișcarea către mobilitate electrică. Dialogul cu participanții a evidențiat impactul pozitiv al mașinilor electrice asupra mediului înconjurător, subliniind importanța unei schimbări către soluții de transport mai sustenabile.

Evenimentul a oferit și oportunitatea de a întâlni membrii proiectului ElectroMobilitate”, inițiativă ce a acumulat peste 3 milioane de kilometri pe drumurile României, demonstrând viabilitatea și beneficiile mobilității electrice.

 

Advertisement

„Evenimentul a fost dedicat echipei de robotică de la Colegiul „Decebal”. S-a născut inițiativa în urma unui dialog online despre industria autoglobală și aplicarea roboților în industria auto. Am venit cu mai multe mașini pe care să le prezentăm, cu soluții tehnice constructive diferite și este în curs de derulare o prezentare video bazată pe roboți în industria auto”, a declarat ing. Dan Boboiescu, coordonator proiectul „ElectroMobilitate”.

„În primul rând, evenimentul, alături de domnul Dan Boboiescu care a venit din America, domnul Cornel reprezentant Casa Auto Timișoara, dar și mulți alții, echipa de robotică a avut foarte multe de învățat. Am aflat care este procesul industrial al roboticii, care sunt contribuțiile roboticii în industria automobilă, care sunt avantajele unei mașini electrice dacă vrem să ne bazăm pe asta pentru că, până la urmă, asta se zice că va fi viitorul și multe altele. Desigur, practici, ce face un inginer, unde putem aplica pe ce vrem să ne orientăm în viitor și așa mai departe. Echipa de robotică vrea să le mulțumească domnilor pentru că au venit să ne ajute, să ne susțină și am fost foarte bucuroși să vedem atâtea mașini pe care nu ni le-am imaginat vreodată că o să le vedem. Sunt minunate”, a spus Jad El Haj Sleiman, programator la echipa de robotică „Decebal Tech”.

Astfel, expoziția de la Colegiul Național “Decebal” din Deva nu a fost doar un simplu eveniment, ci o veritabilă provocare a viitorului, subliniind importanța tehnologiei și inovației în construirea unei lumi mai verzi și mai sustenabile pentru generațiile viitoare.

Citeste mai mult ...

Actualitate