Pentru personalul medical e a venit momentul celei de-a doua doze de vaccin.
Ieri și azi, nu mai puțin de 190 de cadre medicale ale Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara au fost vaccinate cu cea de-a doua doză, inoculată la 21 de zile distanță față de administrarea dozei iniţiale.
Vaccinarea împotriva noului coronavirus a demarat oficial în municipiul Hunedoara, la
finalul anului trecut, primele persoane care au primit doze de vaccin fiind atunci chiar cadrele medicale aflate în “prima linie” în lupta cu COVID-19, personalul de la UPU Hunedoara, în frunte cu dr. Horia Ioan Talfeș, medicul șef al celei mai grele secții din spitalul municipal dr. Alexandru Simionescu Hunedoara.

Doctorul Talfeș a fost și de această dată, ca la finalul anului trecut, prima persoană vaccinată anti #COVID19, cu doza de rapel. „A durut un pic brațul, dar acum e în regulă, a trecut și durerea fără niciun alt efect advers”, ne-a declarat medicul Horia Talfeș, după inocularea celei de-a doua doze de ser împotriva Covid-19.
Centrul pentru vaccinare anti Covid-19, în sala de sport a Liceului de Informatică „Traian Lalescu”, pe strada Victoriei nr. 23 (lângă Clubul Siderurgistul) funcţionează încă din 18 ianuarie. Vă reamintim că acesta este deschis zilnic, inclusiv sâmbăta şi duminica, de la ora 08.00 la ora 20.00.