Connect with us
Data: 06/01/2025
.

Actualitate

La plimbare cu mocănița lui Moș Crăciun. Cum circulă trenul tractat de locomotiva cu aburi?

Publicat

pe

Și anul acesta, mocănița lui Moș Crăciun, de la Crișcior, din Țara Moților, a fost pusă în funcțiune și circulă de sărbători, pentru a-i bucura pe copii. Alături de părinți sau bunici, micuții sunt invitați la o plimbare magică, parcă desprinsă din poveste, cu trenulețul tractat de o venerabilă locomotivă cu aburi, veche de peste un secol. Mocăniţa străbate drumul vechi al liniei ferate înguste dintre Brad şi Crişcior. Bucuria este cu atât mai mare pentru micii pasageri, așezați comod în vagoane, fiindcă ei sunt însoţiţi, în această călătorie de poveste, chiar de Moş Crăciun, în persoană.

Mocănița de la Crişcior, care altădată îi transporta pe ortacii din Ţara Moţilor la Mina Gura Barza, s-a pus în mişcare şi în acest an, cu prilejul sărbătorilor de iarnă. Cel care le aduce copiilor această bucurie, an de an, este același om de afaceri austriac, Georg Hocevar, stabilit la Crişcior.

Trenuleţul străbate cei şapte kilometri ai traseului dintre Brad şi Crişcior, iar plimbarea inedită, dedicată exclusiv celor mici, durează aproximativ o oră și jumătate, dus – întors. Şi asta pentru că bătrâna mocăniţă, veche de mai bine de 100 de ani, circulă cu o viteză redusă, de circa 15 kilometri la oră, trăgând după ea trei vagoane, împodobite de sărbători. Momentul cel mai aşteptat este apariţia lui Moş Crăciun, care pe parcursul călătoriei, interacţionează cu micii călători.

Conform programului din acest an, trenul tras de locomotiva va circula până pe 6 ianuarie 2019, cu plecări din Crișcior, la orele 13:00 și 15:00, și din Brad, Biserica Mare Ortodoxă -13:25-15:25 şi 14:15-16:15, şi din fața Gării CFR Brad, la orele 14:00 și 16:00.

Cei care doresc să facă o plimbare alături de Moș Crăciun, pot face acest lucru duminică, pe 23 decembrie, precum și luni, în Ajun de Crăciun. De pe 24 decembrie, mocănița va circula zilnic până după Revelion, pe 6 ianuarie. Prețul unui bilet pentru plimbarea dus — întors este de 20 de lei pentru adulți, respectiv 10 lei pentru copii.

Sursa foto: Facebook/Mocănița Brad Crișcior Mocănița

Advertisement
Advertisement

Actualitate

Licitație pentru mobilier educațional în Hațeg. Șase oferte depuse pentru dotarea școlilor locale

Publicat

pe

Redactat de

Administrația locală din Hațeg a organizat o licitație publică pentru furnizarea de mobilier școlar destinat mai multor unități de învățământ, în cadrul proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Liceului Teoretic Ion Constantin Brătianu Hațeg, județul Hunedoara.”

Șase firme au depus oferte pentru acest contract, estimat la 1.214.938 lei. Proiectul, finanțat prin PNRR (cod F-PNRR-Dotari-2023-4095), vizează dotarea Liceului Teoretic „Ion Constantin Brătianu” și a altor unități școlare din Hațeg, precum Școala Gimnazială „Ovid Densusianu,” Școala Gimnazială „Aron Densusianu,” Grădinița cu Program Normal Nr. 1, Grădinița cu Program Prelungit și Seminarul Teologic Ortodox „Sfânta Ecaterina,” împreună cu subunitatea acesteia, Grădinița „Episcop Gurie Georgiu.”

Achiziția include mobilier pentru sălile de clasă, laboratoarele de științe, cabinetele de istorie și psihopedagogie, precum și atelierele de practică. Proiectul are scopul de a moderniza condițiile de studiu, oferind elevilor și cadrelor didactice un mediu educațional modern și bine echipat. Atribuirea contractului va fi realizată în curând, conform criteriilor de evaluare stabilite în licitație.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Două oferte pentru reabilitarea termică a Secției de Ginecologie din Brad, un proiect de 3,7 milioane lei

Publicat

pe

Redactat de

Administrația locală din Brad a primit două oferte pentru licitația de reabilitare termică a Secției de Ginecologie, un proiect finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 5 – Valul Renovărilor.

Valoarea estimată a contractului este de 3.712.387 lei, iar lucrările vor avea o durată de 12 luni de la semnarea contractului.

Proiectul, identificat cu codul C5-B2.1.a-1783, are ca scop îmbunătățirea eficienței energetice a clădirii, reducerea consumului de energie și crearea unor condiții mai bune pentru pacienți și personalul medical.

Până pe 18 aprilie 2024, ofertele celor două asocieri de firme vor fi evaluate tehnic, iar după desemnarea câștigătorului, lucrările vor începe conform planului stabilit. Finanțarea provine din Componenta 5 a PNRR, un program național care susține tranziția către o infrastructură mai ecologică și mai eficientă energetic.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Mintia: Provocările și perspectivele unei investiții energetice strategice

Publicat

pe

Redactat de

Proiectul termocentralei pe gaz de la Mintia, o investiție majoră în infrastructura energetică a României, continuă să capteze atenția autorităților și a specialiștilor din domeniu.

Cu o capacitate instalată de 1.750 MW, această centrală se află în centrul unei strategii naționale de diversificare a surselor de energie și de reducere a dependenței de importuri. Începerea funcționării primei părți a centralei, estimată pentru 2025, va adăuga aproximativ 1.000 MW la producția de energie a țării, un pas important pentru asigurarea unei surse stabile de energie în perioadele de vârf.

Termocentrala de la Mintia va fi una dintre cele mai mari de acest tip din Europa, dar această realizare vine cu provocările sale. Proiectul a întâmpinat întârzieri semnificative de-a lungul anilor, iar punerea în funcțiune a capacităților complete ale centralei este încă departe de a fi finalizată. Deși acest proiect este văzut ca o soluție pentru asigurarea unei producții constante de energie, nu există garanția că Mintia va rezolva complet problemele structurale ale sistemului energetic românesc, care se confruntă cu o serie de provocări legate de modernizarea și diversificarea surselor de energie.

În contextul în care România se află pe cale să investească în parcuri solare, eoliene și în creșterea capacității de stocare a energiei, Mintia va juca un rol important, dar nu poate fi considerată soluția completă pentru provocările pe termen lung ale sectorului energetic. Capacitățile noi adăugate vor contribui cu siguranță la acoperirea consumului, dar integrarea acestora într-un sistem energetic modern și flexibil rămâne o misiune complicată.

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a subliniat că soluția pentru facturi mai mici nu presupune o intervenție constantă a statului în piață, ci creșterea capacității de producție a energiei. În acest sens, parteneriatele cu sectorul privat vor fi esențiale, dar succesul acestora depinde de coordonarea eficientă între actorii publici și privați și de implementarea unor strategii pe termen lung care să răspundă nevoilor reale ale pieței și ale consumatorilor.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate