Pregătirile pentru noul sezon de iarnă au început la Straja. Noi echipamente pentru producerea zăpezii artificiale au ajuns, în aceste zile, în stațiunea montană. Este vorba despre 10 lăncii și un tun, de ultimă generație, de producere a zăpezii artificiale. Administratorii domeniului schiabil așteaptă acum ca temperaturile să scadă și să poată porni „fabrica” de zăpadă artificială.
„10 lănci au ajuns la Straja, am început montarea lor și sperăm să începem în curând producția zăpezii artificiale! Nu mai este mult!”, au anunțat, zilele trecute, cei de la Complexul „Montana” Straja.

Pe lângă aceste instalații de fabricare a zăpezii artificiale, în stațiunea montană a mai fost adus un tun nou de zăpadă artificială, utilizat într-o zonă aflată între Pârtia Constantinescu și Pârtia Mutu.
Prima stațiune din țară care a dat startul sezonului turistic, în ultimii ani
Situată în inima Munților Vâlcan, la o altitudine de 1.445 de metri, la opt kilometri de Lupeni, Straja este stațiunea tot mai căutată, de la un an la altul, de iubitorii sporturilor de iarnă. În fiecare sezon rece, mii de turiști vin să se bucure de zăpadă și de cel mai mare domeniu schiabil din țară, care însumează aproximativ 26 de kilometri. 20 de kilometri sunt acoperiţi cu zăpadă artificială. Cele 11 instalaţii de transport pe cablu asigură accesul facil la toate pârtiile din staţiune. Sunt amenajate 12 pârtii de schi, fiecare fiind echipată cu instalaţie de transport pe cablu. Administratorii lor le întrețin cu ajutorul utilajelor de bătătorit zăpada, pentru a le menţine în condiţii cât mai bune de schi.
În ultimii ani, stațiunea montană Straja a fost prima din țară unde s-a putut schia, iar administratorii domeniului schiabil vor ca același lucru să se întâmple și în acest an, dacă vremea va permite.