Actualitate
La un pas de grevă generală. Plata pensiilor, a alocațiilor și a indemnizațiilor de șomaj, pusă sub semnul întrebării
Plata pensiilor, a alocațiilor și a indemnizațiilor de șomaj în luna decembrie ar putea fi blocată, în situația în care angajații instituțiilor subordonate Ministerului Muncii vor intra în grevă generală, așa cum avertizează sindicaliștii. Salariați de la mai multe instituții, Casa Județeană de Pensii, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă și Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială, s-au aflat, astăzi, în grevă de avertisment, timp de două ore, declanșată pe fondul unor nemulțumiri “acumulate de zeci de ani”.
După mai multe zile, timp în care și-au cerut drepturile în fața instituțiilor în care lucrează, angajați ai Casei Județenă de Pensii Hunedoara, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Hunedoara, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara și Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Hunedoara, instituții subordonate Ministerului Muncii, s-au aflat, astăzi, într-o grevă de avertisment care a durat două ore. Salariații au ieșit, din nou, în fața sediilor instituțiilor cu hârtii în mână pe care au scris doleanțele lor. Protestul s-a derulat în intervalul orar 08:00 -10:00.
Salarii echitabile și condiții de muncă optime, pe lista de revendicări
Sindicaliștii cer salarii echitabile, egale cu cele din alte instituții (ANAF, sănătate, APIA etc.), condiții de muncă optime. De asemenea, pe lista revendicărilor se mai numără, printre altele, și plata orelor suplimentare, aceștia reclamând, în același timp, și deficitul de personal. Totodată, ei mai solicită stabilitatea locurilor de muncă, dar și optimizarea aplicațiilor informatice, cu un timp de răspuns rapid, precum și revizuirea statutelor inspectorului de muncă şi ale inspectorilor sociali. „Aceste solicitări intră în sfera justificată și pertinentă, fiind susținute și amplificate de o notabilă scădere a puterii de cumpărare. Guvernanților vă solicităm respect și tratament echitabil față de contribuția noastră la societate. O soluționare rapidă și fermă a celor expuse este esențială pentru restabilirea echilibrului și a justiției în instituțiile noastre”, spun sindicaliștii.
Sindicalișii au avertizat că, în cazul în care revendicările nu le vor fi luate în calcul vor declanșa grevă generală, din data de 27 noiembrie, iar acest lucru ar putea duce la încetarea plăţii pensiilor, alocaţiilor şi a indemnizaţiilor de şomaj.
Actualitate
Autoturisme electrice pentru municipiul Hunedoara, prin AFM
Șase autoturisme electrice, marca Dacia Spring, vor deservi Primăria Municipiului Hunedoara și instituțiile din subordine. Acestea au fost obținute prin Programul „Rabla Plus” – secţiunea dedicată instituţiilor publice şi unităţilor administrativ-teritoriale.
Reprezentanții municipalității hunedorene au explicat că, în această secţiune a programului, derulat de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), nu a fost nevoie de predarea unor maşini vechi pentru a obţine un eco-tichet ci, pur şi simplu, s-au acordat eco-tichete primăriilor, cu principala condiţie de a se achiziţiona autoturisme ecologice. În cazul instituţiilor publice s-a aplicat şi principiul „primul venit – primul servit”. S-a procedat apoi la parcurgerea procedurii legale de achiziţie publică, fiind achiziționate astfel cele șase autoturisme.
„La Primărie aveam până acum doar două maşini, ambele de producţie autohtonă, una din 2014, cealaltă din 2019. Nu am dorit niciodată să cheltuim bani pe autoturisme, dar, dacă tot s-a ivit posibilitatea de la obţine gratuit prin programul derulat de Administraţia Fondului de Mediu, ne-am spus că nu ar strica deloc. Ca să se înţeleagă foarte clar, Primăria Hunedoara nu a plătit niciun leu pentru achiziţionarea acestor maşini, ci doar a întocmit o serie de documente. Trei dintre aceste maşini vor fi folosite de Poliţia Locală, una este în uzul Direcţiei de Asistenţă Socială, o alta va fi folosită de administraţia Castelului Corvinilor iar cea de-a şasea va fi folosită de Direcţia Proiecte cu Finanţare Europeană din cadrul Primăriei”, a explicat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.
Sursa foto: captură video Primăria Hunedoara/Facebook
Actualitate
Etapă a oaspeților în Liga 4
În Liga 4 de fotbal Hunedoara s-au disputat meciurile etapei a XVI-a a sezonului regular, penultima programată în acest an. Runda a fost una a oaspeților, gazdele reușind doar un singur punct în meciurile disputate.
Derby nedisputat
Spunem de partide disputate, întrucât o partidă, Gloria Geoagiu – CFR Simeria, văzută un derby al rundei, nu s-a disputat, oaspeții motivând neprezentarea lor la joc prin apariția unor probleme tehnice la mijlocul de transport cu care se deplasau la meci. În ședința de joi comisiile de specialitate ale Asociației Județene de Fotbal Hunedoara, cea care organizează competiția vor lua o decizie cu privire la acest joc. Pe de altă parte, în celălalt derby al etapei, Dacia Orăștie a câștigat, oarecum surprinzător, cu 3-1 pe terenul celor de la Aurul Brad. Liderul clasamentului, Unirea DMO, s-a impus, conform așteptărilor, cu 8-1, pe terenul celor de la CSM Deva. Dintre echipele aflate în prima jumătate a clasamentului Retezatul Hațeg a obținut un egal, în deplasare, la Inter Petrila, scor 1-1, formația din Vale fiind singura gazdă care a cucerit un punct pus în joc. Apoi, într-o partidă fără implicații majore pentru partea superioară a clasamentului, CSM Vulcan a câștigat, cu 3-0, pe terenul celor de la Victoria Călan. În fine, într-un alt joc în care s-au întâlnit echipe din partea inferioară a ierarhiei, Șoimul Băița s-a impus, cu scorul de 2-0, în deplasarea de la Minerul Uricani.
Clasamentul se strânge
În urma acestor rezultate, clasamentul s-a strâns în zona podiumului. Astfel, pe primul loc, cu 43 de puncte, se află Unirea DMO, iar Gloria Geoagiu, cu 37 de puncte, își păstrează poziția secundă, chiar dacă are un meci mai puțin disputat. Iar de aici încolo începe lupta mare pentru Final Four, unde vor merge primele patru clasate la finele sezonului regular. Pe trei este Retezatul Hațeg și pe patru Aurul Brad, ambele echipe având având 30 de puncte, departajarea fiind făcută de golaveraj, respectiv +23 față de +17, iar pe cinci, cu 29 de puncte, este Dacia Orăștie. Prima parte a clasamentului este încheiată, cu 26 de CFR Simeria, care are un meci mai puțin disputat, dar de această zonă se apropie CSM Vulcan, cu 24 de puncte. Pe opt cu 19 puncte, dar și cu un meci mai puțin disputat, este Inter Petrila, iar ultimele patru clasate sunt, în ordine, Victoria Călan, cu 14 puncte, Șoimul Băița, cu 13, dar cu un meci în minus, CSM Deva, cu 6, și Minerul Uricani, singura fără puncte acumulate în campionat.
Ce urmează
Etapa viitoare, cea de-a XVII-a și ultima programată în acest an, este programată la sfârșitul săptămânii în curs. Capul de afiș al rundei este meciul Retezatul Hațeg – Gloria Geoagiu, dar extrem de interesante se anunță a fi și jocurile CSM Vulcan Aurul Brad și, respectiv, Dacia Orăștie – Inter Petrila. În celelalte meciuri ale etapei, adică Unirea DMO – Victoria Călan, CFR Simeria – Minerul Uricani și Șoimul Băița – CSM Deva, echipele gazde sunt cotate ca mari favorite.
Actualitate
Minori prinși pe stradă cu substanțe interzise, la Deva
Doi minori, ambii în vârstă de 17 ani, au fost depistați de polițiști având asupra lor substanțe susceptibile a face parte din categoria drogurilor. Aceștia au fost opriți de oamenii legii pe stradă, în municipiul Deva.
Unul dintre minori a fost depistat luni seară, puțin după ora 20:00, de polițiștii Biroului Ordine Publică Deva, pe o stradă din oraș, acesta fiind legitimat de oamenii legii. “În momentul efectuării controlului corporal, minorul a aruncat din mână o cantitate de substanță solidă, transparentă, sub formă de cristale, ambalată în folie din plastic. Substanța a fost ridicată în vederea continuării verificărilor, urmând a fi predată polițiștilor Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate – S.C.C.O. Hunedoara, abilitați prin lege pentru continuarea cercetărilor în cadrul dosarul de cercetare penală întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept”, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
În aceeași zi, cu doar câteva ore înainte, polițiștii Biroului Ordine Publică Deva au legitimat, pe o stradă din Deva, alți doi tineri din localitate. La efectuarea controlului corporal, asupra unuia dintre cei doi, un minor de 17 ani, din Deva, polițiștii au găsit o cantitate de substanță solidă, de culoare brun-închisă, ambalată într-o folie din aluminium. „Și în acest caz, substanța respectivă, cu privire la care sunt suspiciuni rezonabile că ar face parte din categoria drogurilor, a fost ridicată în vederea continuării verificărilor, urmând a fi predată polițiștilor S.C.C.O. Hunedoara. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept. Facem precizarea că, în cazurile prezentate, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, au mai informat reprezentanții IPJ Hunedoara.
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 9 -15 decembrie, în județul Hunedoara. Află unde
-
Stiri nationalecu 2 zile in urma
Informare meteo de ploi, ninsori la munte și vânt puternic, până luni seara
-
Actualitatecu 22 de ore in urma
FOTO| Primii colindători au poposit la Episcopia Devei și Hunedoarei. Vestea Nașterii Domnului, adusă prin glasuri de copii
-
Actualitatecu o zi in urma
Restaurantul McDonald’s din Hunedoara prinde tot mai mult contur
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Școala Ovid Densușianu din Hațeg, modernizată energetic
-
Actualitatecu 2 zile in urma
În mod oficial. Viitorii parlamentari de Hunedoara au fost confirmați de BEC
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Corvinul a pierdut la Slatina
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Româncele merg mai departe la CE de handbal