Connect with us
Data: 19/09/2024
.

Actualitate

Lapidariul muzeului din Deva se redeschide după renovare. Vizitatorii, așteptați să admire impresionanta colecție de piese antice

Publicat

pe

Lapidariul muzeului din Deva, aflat în curtea exterioară din spatele Palatului Magna Curia, se redeschide după lucrări de renovare și reamenajare. Reprezentanții instituției de cultură au anunțat că vizitarea acestei expoziții este, din nou, posibilă.

Vizitatorii sunt așteptați să admire impresionanta colecție de piese din Lapidariul Muzeului Civilizației Dacice și Romane (MCDR), precum și celelalte expoziții din Palatul Magna Curia din Deva.

“REDESCHIDEM spre vizitare, expoziția ”LAPIDARIUM”, aflată în curtea exterioară din spatele Magnei Curia Deva, expoziție care a intrat în renovare și reamenajare anul trecut! Aici puteți vedea o impresionantă colecție de piese din piatră din patrimoniul muzeului nostru, datate în preistorie, epoca dacică și perioada romană! De la ansamblu de menhiri, din andezit, a căror funcționalitate, la scară mai mică, trebuie sa fi fost asemănătoare cu cea a megaliților de la Stonehenge (Marea Britanie) sau Carnac (Franța), la piese megalitice, provenind din zona localităților Baia de Criş şi Ţebea (epoca bronzului), de la blocuri din ziduri datate în perioada Regatului Dac, provenite de la Costeşti-Blidaru, Costeşti-Cetăţuie, Sarmizegetusa Regia sau din turnul de la Poiana lui Mihu, la monumentele din perioada romană: inscripții și reliefuri în marmură (de exemplu, tabla mithriacă, cu reprezentarea zeului iranian Mithras omorând ritual un taur), reprezentări în piatră ale vieții militare, monumente funerare, ”Statuaria” romană feminină și masculină), toate vă așteaptă, așezate într-o minunată poveste! Vă așteptăm cu drag să vizitați această expoziție împreună cu tot ceea ce se află expus în Palatul Magna Curia, de marți până duminică inclusiv, de la ora 09:00 la ora 17:00!”, au transmis reprezentanții Muzeului Civilizației Dacice și Romane (MCDR) Deva.

Reamintim că expoziția MCDR ”Lapidarium” a intrat în renovare și reamenajare în toamna anului trecut, iar pe perioada derulării lucrărilor vizitarea acesteia nu a mai fost posibilă.

Sursa foto: MCDR Deva

Lapidariul, una dintre cele mai interesante expoziții ale MCDR Deva, situată în imediata vecinătate a Palatului Magna Curia, a fost inaugurat în anul 2012 și cuprinde cele mai reprezentative piese de lapidariu aflate în patrimoniul muzeului devean, provenind din preistorie, din epoca dacică şi din perioada romană.

 

Actualitate

“Let’s Do It, Romania!”: Voluntari din întreg județul sunt așteptați, sâmbătă, la „Ziua de Curățenie Națională”

Publicat

pe

Redactat de

Deșeurile din mai multe areale naturale ale județului Hunedoara vor fi strânse sâmbătă, 21 septembrie, în cadrul unei noi ediții a amplei campanii de ecologizare, ce are loc la nivelul întregii țări, intitulată „Lets do it, Romania!”. Voluntari hunedoreni și din întreaga țara își unesc forțele în cel mai mare proiect de implicare socială din România, care își propune curățarea gunoaielor din arealele naturale într-o singură zi.

Județul Hunedoara se alătură, și în acest an, la „Ziua de Curățenie Națională”, eveniment ajuns la cea de-a XI-a ediție și care reunește 198 de țări și peste 19 milioane de voluntari în lupta pentru o lume mai curată. Voluntarii hunedoreni sunt invitați la curățenie, pentru a reda frumusețea naturii, pentru a strânge deșeurile, dar și să petreacă o zi alături de oameni dornici să facă fapte bune.

 

Diana Eva Diniș, coordonator județul Hunedoara: „Fiecare gest contează, și cu fiecare voluntar care se alătură, facem un pas înainte spre o Românie mai curată și mai frumoasă”

„Voluntariatul reprezintă esența comunității și un mod prin care fiecare dintre noi poate contribui la o schimbare reală. Într-o lume unde provocările de mediu sunt din ce în ce mai complexe, este foarte important ca fiecare cetățean să se implice, să-și asume responsabilitatea pentru viitorul său și al generațiilor următoare. „Ziua de Curățenie Națională” nu este doar o zi în care adunăm deșeuri; este o acțiune de conștientizare și responsabilizare, un exemplu clar al puterii pe care o are implicarea colectivă. Fiecare gest contează, și cu fiecare voluntar care se alătură, facem un pas înainte spre o Românie mai curată și mai frumoasă. Voluntariatul, pentru mine, este un mod de viață. Fiecare persoană, indiferent de vârstă sau statut social, are capacitatea de a face o schimbare. În această zi, îmi doresc să vedem nu doar o curățenie fizică, ci și o trezire a conștiinței publice asupra importanței protejării mediului. Acesta este doar începutul unei mișcări mai ample de educare și de transformare a atitudinilor față de natură și resursele noastre. Împreună putem reuși! Vă invit să fiți parte din această schimbare și să ne alăturăm cu toții în efortul de a lăsa în urma noastră o lume mai curată și mai sănătoasă”, spune Diana Eva Diniș, coordonator județul Hunedoara – „Let‘s do it, România!”.

În județul Hunedoara se vor organiza acțiuni de ecologizare în următoarele localități: Aninoasa, Baia de Criș, Baru, Băcia, Băița, Bănița, Bătrâna, Beriu, Blăjeni, Boșorod, Brad, Brănișca, Bucureșci, Bulzeștii de Sus, Bunila, Burjuc, Cârjiți, Certeju de Sus, Deva, Dobra, General Berthelot, Geoagiu, Ghelari, Gurasada, Hațeg, Hărău, Hunedoara, Lelese, Lunca Cernii de Jos, Luncoiu de Jos, Lupeni, Mărtinești, Orăștie, Orăștioara de Sus, Pestișu Mic, Petrila, Petroșani, Râu de Mori, Ribița, Romos, Sarmizegetusa, Sălașu de Sus, Sântămăria- Orlea, Șoimuș, Teliucu Inferior, Toplița, Totești, Uricani, Vața de Jos, Vulcan, Zam.

Advertisement

Instituția Prefectului Județul Hunedoara, Consiliul Județean Hunedoara, Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara și Garda de Mediu – Comisariatul Județean Hunedoara susțin evenimentul prin asigurarea logisticii și coordonarea la nivel județean. De asemenea, mai multe instituții și asociații partenere aduc nu doar sprijin logistic, ci și resurse umane valoroase – voluntari pregătiți și dornici să participe la curățenia județului. Parteneri: Direcția Silvică Hunedoara, Parcul Naţional Retezat, Parcul Natural Grădiştea Muncelului – Ciclovina, Sistemul de Gospodărire a Apelor Hunedoara, Sistemul Hidrotehnic Independent Petroşani, Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate, Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara, Inspectoratul de Jandarmi „Decebal” Hunedoara, Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara” al județului Hunedoara, Serviciul Public Județean Salvamont Hunedoara, Asociația AlerT În Deva și mulți alții.

Modalități de implicare:

sau

  • Direct la cel mai apropiat punct de întâlnire și înregistrare a voluntariilor, în ziua de 21.09.2024, începând cu ora 09:00.

Lista puncte de întâlnire/înregistrare voluntari:

 

Advertisement

 

Nr. crt. Localitate Punct de intalnire
1 Aninoasa Primăria Aninoasa
2 Baia de Criș Școala Gimnazială „Avram Iancu” Baia de Criș
3 Baru Primăria Baru
4 Băcia Primăria Băcia
5 Băița Primăria Băița
6 Bănița Primăria Bănița
7 Bătrâna Primăria Bătrâna
8 Beriu Școala Gimnazială „Constantin Daicoviciu” Beriu
9 Blăjeni Primăria Blăjeni
10 Boșorod Primăria Boșorod
11 Brad Primăria Brad
12 Brănișca Primăria Brănișca
13 Bucureșci Primăria Bucureșci
14 Bulzeștii de Sus Primăria Bulzeștii de Sus
15 Bunila Primăria Bunila
16 Burjuc Primăria Burjuc
17 Cârjiți Primăria Cârjiți
18 Certeju de Sus Primăria Certeju de Sus
19 Deva Platou Bejan
20 Dobra Primăria Dobra
21 General Berthelot Primăria General Berthelot
22 Geoagiu Primăria Geoagiu
23 Ghelari Primăria Ghelari
24 Gurasada Şcoala Gimnazială Gurasada
25 Hațeg Primăria Hațeg
26 Hărău Primăria Hărău
27 Hunedoara Restaurant „Ciuperca” – Pădurea Chizid
28 Lelese Primăria Lelese
29 Lunca Cernii de Jos Primăria Lunca Cernii de Jos
30 Luncoiu de Jos Primăria Luncoiu de Jos
31 Lupeni Primăria Lupeni
32 Mărtinești Primăria Mărtinești
33 Orăștie Primăria Orăștie
34 Orăștioara de Sus Primăria Orăștioara de Sus
35 Pestișu Mic Primăria Pestișu Mic
36 Petrila Primăria Petrila
37 Petroșani Primăria Petroșani
38 Râu de Mori Primăria Râu de Mori
39 Ribița Primăria Ribița
40 Romos Primăria Romos
41 Sarmizegetusa Primăria Sarmizegetusa
42 Sălașu de Sus Primăria Sălașu de Sus
43 Sîntămărie Orlea Primăria Sîntămărie Orlea
44 Șoimuș Primăria Șoimuș
45 Teliucu Inferior Primăria Teliucu Inferior
46 Toplița Primăria Toplița
47 Totești Primăria Totești
48 Uricani Primăria Uricani
49 Vața de Jos Primăria Vața de Jos
50 Vulcan Primăria Vulcan
51 Zam Primăria Zam

 

„Let’s Do It, Romania!” este cea mai mare mișcare socială din țară, dedicată promovării curățeniei și protejării mediului, organizând evenimente de amploare și campanii educaționale ce mobilizează comunități întregi pentru a combate problema deșeurilor și a promova sustenabilitatea.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Intotero – vizită de lucru în Italia

Publicat

pe

Redactat de

În perioada 18-19 septembrie 2024, Natalia-Elena Intotero, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, a efectuat o vizită de lucru în Italia, ocazie cu care a avut reuniuni cu omologii săi din guvernul italian – Eugenia Roccella, ministrul Familiei, Natalității și Egalității de Șanse, și Andrea Abodi, ministrul Sportului și Tineretului.

În contextul vizitei, demnitarul român s-a întâlnit cu conducerea Asociației Casa Internațională a Femeilor, proiect susținut de Serviciul de Coordonare a Femeilor alese de Municipalitatea din Roma, care are drept linii de acțiune prioritare primirea și sprijinirea femeilor aflate în dificultate și/sau victime ale violenței, dar și consilierea în domeniul sănătății reproductive.

Ministrul Intotero a fost însoțit la aceste reuniuni de către Gabriela Dancău, ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Italia, și Alina Hagima, secretar general al Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

Vizita se înscrie în strategia de dezvoltare a cadrului oferit de Declarația Comună privind Parteneriatul Strategic Consolidat între România și Italia, semnată la Roma de premierii Marcel Ciolacu și Giorgia Meloni, cu ocazia Ședinței Comune a guvernelor român și italian din 15 februarie 2024. În acest sens, reuniunile cu cei doi miniștri italieni au reprezentat o oportunitate excelentă pentru discuții aplicate pe temele legate de portofoliile gestionate și pentru împărtășirea obiectivelor și strategiilor necesare în vederea implementării programelor de guvernare.

Ministrul român și omologii italieni au subliniat importanța politicilor adoptate în favoarea familiilor și tinerilor, prin punerea acestora pe un loc prioritar atât pe agendele naționale, dar și la nivel european, mai ales la momentul actual, când o nouă Comisie Europeană își începe mandatul. Printre temele abordate pe parcursul celor două reuniuni, amintim: necesitatea adoptării cu prioritate a unor politici pentru sprijinirea familiilor și a natalității, ameliorarea continuă a programelor pentru sprijinirea tineretului, inclusiv a studenților și a tinerilor întreprinzători, precum și pentru combaterea dependențelor de diverse tipuri și stimularea coeziunii sociale, stimularea autorităților din cele două țări pentru o acțiune coordonată, printr-un dialog constant.

Advertisement

În vederea atingerii unor obiective concrete legate de temele discutate, ministrul Natalia-Elena Intotero a semnat cu cei doi miniștri italieni două Protocoale de Colaborare, unul în domeniul politicilor referitoare la familie și unul în domeniul politicilor legate de tineret. Aceste documente sunt menite să întărească cooperarea între România și Italia în sectoarele respective, începând cu constituirea unor comitete tehnice, care să elaboreze o agendă comună a activităților.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Corvinul urcă în clasament

Publicat

pe

Redactat de

Corvinul Hunedoara a jucat prima restanță din cele trei pe care le avea de disputat. Hunedorenii au jucat, pe teren propriu, cu CSC Șelimbăr.

1-0 cu Șelimbăr

În meciul restant din prima etapă Corvinul s-a impus la limită, scor 1-0, unicul gol al meciului fiind înscris în prima repriză, în minutul 23, de către Manolache, cu capul, după un corner executat de Hergheligiu. Până la gol Hergheligiu irosise o bună ocazie, iar după deschiderea scorului Pop a ratat dublarea avantajului. Până la pauză mai vine o bară a oaspeților, o nouă ocazie a lui Hergheligiu și o intervenție a lui Lefter, portarul Corvinului. În partea secundă ar mai fi de consemnat un șut al lui Câmpan, respins cu greu de portarul de la Șelimbăr, și un cap pe lângă al oaspeților. În urma acestei victorii Corvinul urcă pe locul 11, cu 7 puncte, dar mai are de jucat două restanțe. Prima restanță se va juca în deplasare, la Unirea Ungheni, miercurea viitoare, iar ultima pe 6 noiembrie, acasă, cu CS Afumați. Până atunci, însă, Corvinul va juca în etapa a șaptea, pe teren propriu, cu AFC Câmpulung, locul 18, cu 6 puncte. Meciul este programat pentru sâmbătă, 21 septembrie, de la ora 11:00.

Victorie muncită

După meci, Florin Maxim, antrenorul principal de la Corvinul, a spus că a fost o victorie muncită și s-a declarat mulțumit de evoluția jucătorilor săi.

Advertisement

”O victorie muncită, s-a văzut. Am lucrat și țin la fazele fixe. Mă bucur că am reușit să câștigăm cu un gol marcat dintr-o astfel de fază. Poate reușim să conștientizăm că în momentele în care suferim putem tranșa o victorie chiar și așa, printr-o fază fixă. Am fost foarte-foarte mulțumit de aportul fiecărui jucător. Chiar am suferit. În ultimele zece minute pot spune că am jucat și pragmatic, am câștigat timp. Era nevoie și de o astfel de victorie, muncită poate mai mult decât trebuie. Asta ne consolidează pe noi, ca și grup. Mai avem de muncit și așteptăm să revină și jucătorii accidentați, pentru că din punct de vedere numeric suntem puțini acum. Cu cât greșim mai puțin, cu atât dăm șanse mai puține adversarului să ne înscrie gol. În prima repriză am făcut o singură greșeală și a venit acea ocazie a lui Rodri Hernandes. Puteam să suferim, puteau să înscrie. Asta le-am spus la pauză: am alergam 42 de minute, că atunci a fost acea situație, și puteam să luăm un gol ușor”, a spus Maxim.

Foto: Emil Sebastian Popescu
Citeste mai mult ...

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate