
E în PDL, dar coordonează Mişcarea Populară din judeţ
Conflictul de interese politice s-ar putea lăsa cu părăsirea de către fostul inspector şcolar general a taberei democrat -liberale hunedorene
Democrat liberalul Alexandru Lăutaru ar putea fi înlocuit cu Marius Rad în Consiliul Local (CL) Petroşani.
Aceasta ar fi cea de a doua modificare în componenţa legislativului, după înlocuirea fostului liberal Alin Simota.
„Nu ştim dacă a plecat sau urmează”
După ce a primit oficial funcţia de a se ocupa de constituirea filielei judeţului Hunedoara a Mişcării Populare, fostul inspector şcolar general Alexandru Lăutaru ar putea să nu mai facă parte din PDL, fapt care, potrivit legii, va duce la pierderea mandatului său de consilier local la Petroşani. În cazul în care se va adeveri acest scenariu, Lăutaru va fi înlocuit de un alt PDL-ist, Marius Rad, următorul pe listele acestui partid. Preşedintele PDL Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi spune că, deocamdată, nu a venit înştiinţarea oficială că Alexandru Lăutaru face parte din alt partid. „Deocamdată nu avem nico hârtie oficială. Vom vedea dacă dumnealui pleacă sau a plecat la Partidul Mişcarea Populară. Atunci următorul pe liste este domnul Marius Rad”, a declarat Ridzi..
Fostul inspector şcolar general al judeţului Hunedoara, Alexandru Lăutaru, a fost desemnat coordonator pentru constituirea Filialei Hunedoara a Partidului Mişcarea Populară. Decizia a fost luată în sedinţa Comitetul Naţional de Iniţiativă al Mişcării Populare, când au fost desemnaţi coordonatorii a 20 de filiale judeţene sau municipale ale partidului.