Connect with us
Data: 27/06/2025
.

Actualitate

Lecție de sănătate pentru copiii din Cartierul Grigorescu, din Deva

Publicat

pe

Copii, cu vârste cuprinse  între 4 și 12 ani, din Cartierul Nicolae Grigorescu, din municipiul Deva, au participat, marți, la a treia întâlnire de anul acesta cu voluntarii Asociației “AlerT în Deva”.
Acțiunea s-a desfășurat la Adăpostul de urgență pe timp de noapte Deva și a avut o temă de interes – obiceiurile alimentare sănătoase și avantajele mișcării fizice pentru o dezvoltare armonioasă.
Copiii au primit în dar mere și cărți cu desene și poezii despre alimentație și sport. Au aflat care sunt principiile unui stil de viață echilibrat și au învățat să facă diferența între alimente benefice și alimente nocive pentru organism. Oricât ar părea de suprinzător, mulți dintre ei au știut, de pildă, că chipsurile ne pun în pericol sănătatea și că mișcarea fizică ne influențează pozitiv caracterul.
Până la viitoarea întâlnire cu voluntarii, fiecare copil care merge la școală trebuie să învețe o poezie – din cărticelele primite în dar. Și tot din cărți, cei mici participanți vor colora un desen. Efortul tuturor va fi răsplătit cu premii!
Acțiunea organizată în cartierul Grigorescu face parte din seria activităţilor desfășurate, lunar, în comunitățile defavorizate din municipiul Deva, în cadrul parteneriatelor dintre Direcţia de Asistenţă Socială Deva, Asociaţia “AlerT în Deva” şi Crucea Roşie Deva.
Sursa: Direcția de Asistență Socială Deva

Actualitate

Deva: Puncte de distribuire a apei potabile și asistență medicală, deschise în caz de caniculă

Publicat

pe

Redactat de

Primăria Municipiului Deva a amenajat două puncte de distribuire a apei potabile îmbuteliate, dotate cu aer condiționat, pentru a sprijini populația în perioadele de caniculă extremă. Măsura vine ca răspuns la disconfortul termic crescut, vizând protejarea sănătății cetățenilor.

Punctele de ajutor sunt amplasate în zonele intens circulate: unul pe Bulevardul Decebal, la intersecția cu Bulevardul Iuliu Maniu (în apropierea Bisericii Ortodoxe „Buna Vestire”), iar celălalt pe Bulevardul 22 Decembrie, la intersecția cu Bulevardul Mihail Kogălniceanu (zona Direcției de Sănătate Publică Hunedoara).

Pe lângă distribuirea gratuită a apei, în aceste locații va fi disponibil și primul ajutor, oferit de asistente medicale din cadrul Direcției de Asistență Socială Deva.

Important de menționat este faptul că aceste puncte vor deveni operaționale doar în momentul în care Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Hunedoara va emite avertizare de COD PORTOCALIU de caniculă.

Prin această inițiativă, autoritățile locale încearcă să diminueze riscurile asociate valurilor de căldură și să ofere sprijin concret comunității în zilele toride.

FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

“Cupa de vară” de la Vața

Publicat

pe

Redactat de

 

Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Hunedoara a organizat, la complexul balnear din Vața de Jos, „Cupa de vară 2025”. Competiția a fost un adevărat festival al fotbalului, chiar dacă pe teren redus, aducând împreună generații și pasiuni din două categorii, respectiv echipe feminine și de old-boys.

Competiția feminină a adus pe teren jucătoare din campionate oficiale, dar și mămici de toate vârstele, într-un moment cu adevărat special pentru fotbalul amator. Alături de campioana ACS Mardare Hunedoara, au mai participat CS CFR Simeria (locul 2), CSC Sântămăria Orlea (locul 3) și ACS Stars Academy Călan. Turneul de old-boys a fost unul plin de energie și de prietenie,fiind câștigat, în cele din urmă, de CFR Simeria, în urma «feroviarilor» situându-se Zarandu Crișcior, ACS West Deva, Masters Sports Hațeg și echipa gazdă AS Ponorul Vața. Ne-am bucurat să îl avem alături la meciuri și la festivitatea de premiere pe fostul mare internațional al Craiovei, Emil Săndoi, o prezență onorantă și apreciată de toți participanții. Mulțumim Complexului Vața Băi și Primăriei Comunei Vața de Jos pentru sprijinul acordat în organizarea acestei ediții! Felicitări tuturor echipelor participante! Ne revedem la Cupa de Iarnă!”, a anunțat AJF Hunedoara.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Drapel tricolor de 100 de metri, întins pe Vârful Omu, în Masivul Bucegi. Un pompier hunedorean, prezent la acțiunea simbolică

Publicat

pe

Redactat de

 

Ziua Drapelului Național” a fost marcată joi, 26 iunie 2025, și printr-o acțiune impresionantă desfășurată pe cel mai înalt punct al Masivului Bucegi – Vârful Omu (2.507 metri).

Militarii răniți din Echipa Invictus România, alături de câteva sute de participanți din întreaga țară – au urcat pe unul dintre cele mai înalte vârfuri muntoase din România: Vârful Omu, prin această ascensiune simbolică dorindu-se să se aducă un omagiu eroilor neamului.

Un drapel tricolor uriaș, de 100 de metri, a fost întins, fiind păstrat și un moment de reculegere în cinstea eroilor.

Printre participanții la această acțiune simbolică s-a aflat și căpitanul Mihai Iosub, pompier în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

Tricolorul – simbol al identității, unității și demnității noastre a fost celebrat de către militarii răniți din Echipa Invictus România, printr-o activitate simbolică ce a presupus ascensiunea către cel mai înalt punct al masivului Bucegi, Vârful Omu și desfășurarea unui drapel de 100 de metri. La acțiune a participat și colegul nostru, căpitan Mihai Iosub, care s-a alăturat celor aproape 700 de persoane, atât militari din cadrul MAI și MApN, cât și civili din diferite colțuri ale țării, care au adus un omagiu eroilor căzuți sub culorile Drapelului Național. Prin exemplul lor, participanții au dorit să transmită generațiilor tinere cât de important este respectul față de neam și dragostea pentru patrie”, au transmis reprezentanții ISU Hunedoara.

Advertisement

Sursa foto: ISU Hunedoara
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate