Actualitate
Liber de Rusalii. Ce semnifică această sărbătoare și ce e bine să facem în aceste zile
Sărbătoarea de Rusalii le va aduce românilor o nouă minivacanță. Astfel, în 12 și 13 iunie majoritatea angajaților vor beneficia de zile libere cu această ocazie, având în vedere că sărbătoarea Rusaliilor este inclusă pe lista sărbătorilor legale în România.
Conform Codului Muncii, angajații au dreptul la două zile libere de Rusalii, ceea ce înseamnă ocazia perfectă pentru ca românii să își organizeze o minivacanță zilele acestea. Sărbătoarea Rusaliilor este marcată pe data de 12 iunie și conform legii, angajații de la stat și de la privat au liber și în a doua zi de Rusalii, mai exact pe data de 13 iunie. Astfel, românii beneficiază de două zile libere, la care se adaugă și ziua de sâmbătă, ceea ce duce automat la o minivacanță de trei zile. De Rusalii, angajatorii sunt obligați să le ofere zile libere angajaților, indiferent dacă lucrează la stat sau la privat. În domeniile în care activitatea nu poate fi întreruptă, angajații pot lucra în zilele de Rusalii, însă vor primi timp liber în următoarele 30 de zile sau un spor salarial de cel puțin 100% din salariul de bază.
În situația în care un angajator refuză să îi ofere angajatului zile libere sau spor salarial pentru sărbătorile legale lucrate, acesta riscă amenzi cuprinse între 5.000 şi 10.000 de lei.
Românii sărbătoresc în fiecare an Rusaliile, reprezentând una dintre cele mai importante sărbători ale anului. Acestea marchează încheierea sărbătorilor pascale creștin-ortodoxe, iar data când acestea se celebrează diferă de la un an la altul. În religia creștin-ortodoxă sărbătoarea Duminicii Rusaliilor este ziua în care Duhul Sfânt îi înalță pe Apostolii lui Dumnezeu și le dăruiește acestora harul de a împrăștia învățăturile divine prin toată lumea. Rusaliile nu au o dată calendaristică fixă în care se sărbătoresc, încât se calculează în funcție de ziua în care pică Duminica Paștelui. Astfel, Duminica de Rusalii se serbează la fix 50 de zile după sărbătoarea Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.
Tradiții de Rusalii. Ce e bine să faci?
Rusaliile reprezintă una dintre cele mai vechi sărbători creștin-ortodoxe cu o importanță foarte mare pentru români. Ambele zile de Rusalii au la baza lor o multitudine de obiceiuri și tradiții transmise din generație în generație, multe dintre acestea practicându-se chiar și astăzi.
Iată care sunt cele mai populare tradiții din aceste zile de sărbătoare:
„Împănatul boului”. Acest obicei își are originile în Ardeal și presupune decorarea cu flori a unui bou, urmând ca acesta să fie lăsat să se plimbe de unul singur pe străzile satului. Când ajunge în fața bisericii localității, preotul sfințește animalul și apoi oferă de băut persoanelor care au participat la acest eveniment. Tradiția spune că după ce boul va fi eliberat, o fată trebuie să-l prindă și să-l îmblânzească, apoi să înconjoare masa din biserică de trei ori. În bătrâni se zice că tânăra care reușește să ducă la bun sfârșit această misiune se va căsători în scurt timp;
„Dansul Călușarilor”. Acest obicei reprezintă un joc ce binecuvântează satul, aducând sănătate și noroc în gospodăriile oamenilor. Se trage din zona Olteniei și presupune ca feciorii din sat să meargă din casă în casă pentru a alunga spiritele rele și necazurile. Aceștia sunt răsplătiți de locuitori cu frunze de pelin și nuc, usturoi, apă, sare și uneori chiar cu bani sau băutură;
„Purtarea frunzelor”. Această tradiție presupune ca în ziua Rusaliilor oamenii să își pună în sân leuștean, usturoi sau pelin pentru a fi ocoliți de spiritele rele;
„Udatul nevestelor”. Acest obicei ce își trage originile din Ardeal presupune ca femeile din sat să fie stropite cu apă de bărbați pentru a rămâne frumoase și sănătoase tot anul.
Pe lângă multitudinea de obiceiuri și tradiții din cadrul acestor zile de sărbătoare, Rusaliile au la baza lor și un anumit set de reguli care trebuie respectate pentru ca oamenii să aibă noroc și pentru a fi feriți de evenimente neplăcute. Iată ce trebuie să faci și ce trebuie să eviți în zilele de Rusalii ca să îți meargă bine tot anul:
Nu merge pe câmp, în vie, în pădure sau în alte locuri pustii din natură! În strămoși se spune că cei ce vor face aceste lucruri se vor întâlni cu spiritele malefice numite „Iele” care îi vor prinde pe oameni și îi vor pedepsi îmbolnăvindu-i;
Nu fii trist! Se spune că cine este supărat în timpul Rusaliilor va fi posomorât tot restul anului și nu va mai avea parte de bucurii;
Timp de nouă săptămâni începând cu Duminica Rusaliilor oamenii nu trebuie să mai culeagă plante și ierburi vindecătoare deoarece acestea nu își vor mai face efectul;
Nu te certa! În zilele de Rusalii nu este bine să te afli în conflict cu nimeni, ba chiar trebuie să te împaci cu toate persoanele cu care ai avut ceva de împărțit până în acel moment. În caz contrar, tradiția spune că „vei fi luat de Rusalii”;
Nu munci! Duminica și Lunea Rusaliilor sunt sărbători sacre în tradiția populară care trebuie cinstite și prețuite. Cine nu respectă această regulă și va face treabă prin gospodărie sau la serviciu va fi pedepsit de iele.
Actualitate
Bărbat din Petroșani, dispărut când se ducea să își ridice pensia
Astazi, 08 octombrie 2024, în jurul orei 15:20, Poliția Municipiului Petroşani a fost sesizată de o femeie despre faptul că unchiul său, Bălăcescu Gerard, de 59 de ani, din Petroșani, în data de 07 octombrie 2024, în jurul orei 08:30 a plecat de la domiciliu pentru a se deplasa la un oficiu poștal pentru a ridica pensia, însă nu a mai revenit acasă.
Bărbatul prezintă următoarele semnalmente: înălţime 1,85 metri, constituție fizică atletică, părul alb, scurt, barbă
albă, ochii căprui, are problem dentare (dinți lipsă).
La momentul plecării voluntare, bărbatul avea asupra sa cartea de identitate (nu se cunosc articolele de îmbrăcăminte pe care le purta când a plecat de la locuinţă).
La fața locului s-a deplasat echipa operativă care a efectuat cercetări în vederea depistării bărbatului, care a fost dat în urmărire națională.
Persoanele care dețin informații utile găsirii acestuia sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să se adreseze cele mai apropiate unități de poliție.
Actualitate
Programul „Casa Verde Fotovoltaice”: Peste 7.600 de înscrieri, în Regiunea Vest
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat că înscrierile pentru Regiunea Vest în Programul „Casa Verde Fotovoltaice” s-au încheiat.
Astăzi, 8 octombrie 2024, ora 10:00, a demarat sesiunea de înscriere a persoanelor fizice în cadrul programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională – „Casa Verde Fotovoltaice”, pentru Regiunea Vest, respectiv judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş.
Bugetul de 229.110.000 lei alocat acestei regiuni a fost rezervat integral prin înscrierea unui număr de 7.637 de persoane fizice, dintre acestea, 999 fiind din județul Hunedoara.
De mâine, 9 octombrie 2024, începând cu ora 10:00, în Programul „Casa Verde Fotovoltaice” se vor putea înscrie unitățile de cult. Bugetul alocat este de 20.100.000 lei, buget ce permite înscrierea a 670 de unități de cult.
Actualitate
680 de copii și adulți cu dizabilități din Deva primesc indemnizația pentru luna septembrie 2024
Un număr de 680 de copii și adulți cu dizabilități din municipiul Deva vor beneficia de indemnizația aferentă lunii septembrie 2024, cu o sumă totală de 1.606.840 lei, care va fi virată în conturile acestora pe 10 octombrie 2024. Aceste plăți sunt destinate persoanelor încadrate în grad de handicap „grav cu asistent personal”.
Majoritatea beneficiarilor își vor primi indemnizațiile direct în conturile bancare, însă, în mod excepțional, 14 persoane cu handicap grav, aflate în curs de instituire a curatelei și care nu dispun încă de un cont bancar, vor putea ridica sumele cuvenite de la casieria Direcției de Asistență Socială Deva. Acest demers asigură sprijinul financiar necesar persoanelor vulnerabile din comunitate.
”680 de copii și adulți cu dizabilități primesc indemnizația pentru luna septembrie 2024. Peste 1.600.000 de lei de la bugetul local al municipiului Deva vor intra, joi, 10 octombrie 2024, în contul persoanelor cu dizabilităţi încadrate în grad de handicap “grav cu asistent personal” – pentru plata indemnizaţiei aferente lunii septembrie 2024. Astfel, suma de 1.606.840 lei reprezintă plata drepturilor băneşti pentru un număr de 680 de copii şi adulţi cu dizabilităţi, din municipiul Deva, care beneficiază de indemnizaţie lunară pentru persoana cu handicap grav. Prin EXCEPŢIE, 14 persoane cu handicap grav, care se află în curs de instituire a curatelei şi, ca atare, nu deţin încă un cont bancar, îşi vor ridica indemnizaţia de la casieria Direcţiei de Asistenţă Socială Deva (Str. I.L. Caragiale, nr. 4, etaj 1) – în zilele de miercuri și joi (9 și 10 octombrie 2024), după următorul program: miercuri, 9 octombrie 2024 – între orele 12:30 – 15:00; joi, 10 octombrie 2024 – între orele 8:30-11:00 și 12:30-15:00. Plata indemnizaţiei se face pe baza actului de identitate al persoanei cu dizabilităţi, precum și al persoanei care se prezintă la casierie pentru ridicarea drepturilor băneşti. De la 1 iulie 2024, cuantumul indemnizației lunare acordate persoanei cu dizabilităţi încadrate în grad de handicap „grav cu asistent personal” este 2.363 lei. Plata indemnizaţiei se asigură de către primăriile în a căror rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana cu dizabilităţi”, informează reprezentanții Direcției de Asistență Socială Deva.
FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Modificări în traficul feroviar, în noiembrie, din cauza lucrărilor la infrastructură. Vor fi afectate și trenuri care trec prin județul Hunedoara
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Corvinul a pierdut acasă de la Metalul Buzău
-
Politiccu 2 zile in urma
Prezidenţiale 2024| Termenul pentru depunerea candidaturilor la BEC s-a încheiat
-
Actualitatecu 2 zile in urma
„Ștafeta Veteranilor Invictus” a ajuns la Deva. Adusă, în premieră națională, de un grup de copii care a însoțit alergătorii și bicicliștii
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Întreruperi de curent electric, programate în perioada 7 – 11 octombrie, în județul Hunedoara
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Piesa de teatru “O noapte furtunoasă” se joacă la Deva, într-o distribuție de excepție
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Fotbal – tenis: Medalii naționale pentru CSM Deva și Comexim Lupeni
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Incendiu puternic la o casă din Buceș. Intervenția pompierilor a durat peste patru ore