
Concurs naţional
Mediu, social sau cultural sunt doar câteva dintre domeniile în care se pot încadra iniţiativele şcolarilor, coordonaţi de un profesor
Liceenii din judeţul Hunedoara pot câştiga premii în bani, dar şi rezolva o serie de probleme ale comunităţii în care trăiesc participând la un concurs organizat de Reprezentanţa Comisiei Europene (RCE) în România.

Competiţia intitulată „Lider european” face parte din Campania Naţională „Europa, casa noastră”, aflată la a treia ediţie, lansată de RCE în România în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS). Condiţiile de participare la concurs, modul de înscriere, precum şi valoarea premiilor au fost prezentate ieri elevilor de la Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” din Deva de comunicatorii RCE.
Echipe şi proiecte
Peste 60 de elevi din clasele IX- XII de la „Grigore Moisil” au aflat ieri că voluntariatul poate aduce şi câştiguri materiale, nu doar satisfacţie morală. Camelia Enăchioiu, comunicator al Campaniei „Europa, casa mea” a venit special de la Bucureşti pentru a le prezenta elevilor câteva date despre ce înseamnă Comisia Europeană (CE), dar şi pentru a-i învăţa pe elevi şi profesorii lor cum să fie devină lideri europeni, promovând proiecte importante pentru comunitate. Câinii maidanezi, lipsa spaţiilor verzi, curăţenia oraşului sau cerşetoria sunt doar câteva dintre problemele cu care se confruntă Deva, ce au fost identificate şi prezentate ieri de elevi reprezentanţilor RCE. Toate acestea pot deveni subiectul unor proiecte de voluntariat, întocmite de echipe de câte patru membri, coordonaţi de un profesor, cu care elevii se pot înscrie în concursul „Lider european”. „Printr-un astfel de proiect de voluntariat veţi da un exemplu celor din jur şi veţi rezolva o problemă a comunităţii. Trebuie doar să faceţi o echipă de patru persoane, pot să fie şi membri ai familiei, coordonată de un profesor şi să vă înscrieţi pe site-ul campaniei până în data de 14 octombrie”, a afirmat Camelia Enăchioiu, comunicator RCE.
Două etape, mai multe premii
Câteva dintre domeniile pe care le pot acoperi proiectele pentru „Lider european” sunt mediu, social, cultural sau alegeri europarlamentare din 2014. În prima etapă a concursului, cea locală vor fi selectate 25 de proiecte ai căror profesori coordonatori vor pleca la Bruxelles. În cea de-a doua şi ultima etapă, opt echipe vor fi alese şi vor fi invitate la Bucureşti pentru a-şi prezenta proiectele incluse în concurs. Cele mai bune vor fi recomepensate cu premii în bani cuprinse între 700 de euro, locul întâi, şi 100 de euro, pentru fiecare menţiune.
Iar pentru că voluntariatul a devenit foarte important şi „dă bine” într-un CV, fiind de multe ori echivalent cu experienţa în muncă, Camelia Enăchioiu i-a îndemnat pe elevii de la „Grigore Moisil” să… se implice în cât mai multe astfel de iniţiative. „Experienţa de muncă se acumulează şi prin astfel de proiecte. Deci, nu lăsaţi timpul să treacă, implicaţi-vă chiar acum, cât sunteţi pe băncile şcolii”, a mai spus Enăchioiu.
Pe de altă parte, tot ieri în cadrul aceleiaşi campanii, elevii claselor V-VIII de la Şcoala Generală din comuna Băiţa au fost antrenați în discuții și jocuri pe teme europene. Totodată , profesorii au aflat toate detaliile despre înscrierea în campanie, organizând cluburi „Europa, casa noastră” în școli sau acțiuni pe subiecte europene.