
Bogătani cu restanţe istorice
După ce au acumulat aproape 70.000 de lei datorii la apă, locatarii a trei blocuri aflate în zona rezidenţială a municipiului Petroşani au fost debranşaţi, ieri dimineaţă de la reţea.
Oamenii s-au trezit fără apă la robinete, iar cei de la societatea Apa Serv Valea Jiului spun că nu vor porni sistemul, decât după ce locatarii, în mare parte oameni importanţi, vor plăti facturile restante foarte vechi. „Nu se poate ca aceia care locuiesc chiar în centrul Petroşaniului să acumuleze o datorie de peste 700 de milioane de lei vechi şi noi să nu facem nimic pentru a încasa banii. Am ajuns la măsura extremă, după ce am trecut de tot ceea ce se poate face. Săptămânal, poate chiar şi zilnic ne-am întâlnit cu cei de la asociaţie, iar ei au spus că nu au putut să încaseze bani. Atunci, azi dimineaţa (n.r. ieri) la ora 07:00 am debranşat întreaga asociaţie”, a declarat Costel Avram, director general al Apa Serv Valea Jiului.
Bun platnicii vor branşament separat
Măsura nu i-a lăsat indiferenţi pe locatarii care îşi plătesc facturile, iar unii chiar au plecat să-şi realizeze un branşament separat, ca să scape de probleme. Cei mai mulţi, însă, s-au revoltat când s-au trezit fără apă la prima oră. „Nu mi se pare corect. Eu sunt pensionar şi locuiesc mai mult la ţară, dar apa o plătesc şi atunci când vin să stau acasă, constat că nu am apă. Nu e corect, dar dacă sunt datorii, probabil că ar trebui să plătească cei vinovaţi, ca să nu suferim toţi”, spune un pensionar din bloc. „Eu am branşament separat, dar ştiu că avem mulţi oameni cu bani care nu plătesc. Au stat aşa ani de zile. Să plătească!”, spune o altă locatară a blocului.
Apa va fi furnizată către locatarii din cele trei blocuri doar în momentul în care datornicii vor plăti. În plus, cei de la Apa Serv spun că nu vor face niciun compromis, mai ales că în alte oraşe sunt debranşaţi oameni săraci, iar aici, locuiesc persoane „cu stare” care nu plătesc din comoditate.