
Se închide robinetul timp de trei zile!
Furnizarea gazului metan va fi întreruptă, începând din această dimineaţă, de la ora 08:00, şi până vineri seară, în municipiul Hunedoara şi în alte cinci localităţi învecinate, respectiv Hăşdat, Teliucu Inferior, Zlaşti, Boşşi Răcăştie. Sistarea este cauzată de efectuarea unor lucrări specifice la sistemul naţional de transport al gazelor naturale de către societatea Transgaz S.A.
Numai în municipiul Hunedoara, de această întrerupere sunt afectaţi circa 70.000 de locuitori care se încălzesc cu centrale termice sau convectoare pe gaz metan, după ce sistemul de încălzire centralizat a fost desfiinţat în urmă cu 20 de ani.
Reluarea se face treptat
Reprezentanţii E.ON Gaz Distribuţie au anunţat că reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil, începând din această seară. Numai că, din cauza numărului mare de consumatori afectaţi de întrerupere şi a măsurilor necesare pentru repunerea în funcţie a reţelei de distribuţie în condiţii de siguranţă, reluarea alimentării tuturor consumatorilor este estimată să se încheie cel mai târziu vineri seară, până la ora 20:00.