Connect with us
Data: 15/01/2025
.

Actualitate

Locuitorii și administrația din Hărău se pregătesc de sărbătoare

Publicat

pe

Situată pe malul Mureșului, aproape de Deva și de Simeria, dar și de Geoagiu și de Orăștie, comuna Hărău este printre localitățile rurale mari ale județului. Locuitorii comunei Hărău trăiesc în patru sate, respectiv localitatea de reședință omonimă și așezările aparținătoare Banpotoc, Bârsău și Chimindia.

Zilele comunei, pe 24 și 25 iunie

Comuna Hărău este cunoscută prin izvoarele sale de apă minerală de la Banpotoc și Chimindia. Totodată, în comună sunt două biserici de zid, ambele declarate monumente istorice, fiind vorba despre cele cu hramurile “Sfântul Nicolae” din Bârsău și “Sfântul Dumitru” din Hărău, precum și un lăcaș de cult cu o vechime apreciabilă, Cuvioasa Paraschivadin Chimindia, edificiul fiind ridicat în secolul al XVI-lea. Totodată, comuna Hărău, care se întinde pe o suprafață de 42 de kilometri pătrați și are o populație de peste 2.200 de oameni, este una dintre puținele așezări, nu doar din județ, ci și din întreaga țară, în care numărul locuitorilor a fost în creștere, conform ultimului recensământ. Toți acești locuitori, ca și administrația publică locală se pregătesc pentru o nouă ediție a “Zilelor comunei Hărău”, manifestarea urmând a vea loc în ultimul weekend al lunii în curs. În zilele de 24 și 25 iunie vom organiza o nouă ediție a „Zilelor comunei Hărău”.

Pe 24 iunie, în prima zi a manifestării, vom oferi localnicilor, dar nu numai, câteva activități – surpriză, care sper să fie pe placul tuturor. Acesta vor continua și duminică, 25 iunie, manifestările de la ediția din acest an a „Zilelor comunei Hărău” urmând a se încheia cu un concert de muzică populară. Acest concert va avea loc în parcul din centrul reședinței de comună, cu începere de la ora 17.00, iar pe scenă vor urca soliștii Cristian Pomohaci, Robert Târnăveanu, Adina Hada, Ion Dordoi, Amalia Condoreanu, Mircea Cîrțișoreanu, Mihaela Ivaniuc, Denis Mureșan, Raul Sîrb și Bogdan Mogoaia, acompaniați de formația instrumentală „Leliță de la Căstău”, condusă de Neluțu Urs. De aemenea, vor mai concerta formațiile Dochia Band și Teo Band. Vă așteptăm, cu mult drag, să ne fiți alături în aceste zile de mare sărbătoare pentru comunitatea noastră”, a lansat o invitație de nerefuzat Lucian Mihael Albu Weber, primarul comunei hunedorene Hărău.

Distracția vine după multă muncă

Aceste zile de binemeritată distracție vin după ce în comună s-a lucrat mult și cu folos. „La Administrația Fondului de Mediu (AFM) avem depuse proiecte pentru modernizarea și eficientizarea energetică a școlilor din satele Hărău și Banpotoc, lucrările urmând a începe în curând. De asemenea, prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) avem un proiect de reabilitare și modernizare a clădirilor în care au funcționat școlile de la Bîrsău și Chimindia, pentru ca acestea să poată primi o utilitate publică, fie una nouă, fie una de continuare a aceleiași activități, aici urmând a se face licitația. Apoi lucrările de modernizare și reabilitare ale căminului cultural din satul aparținător Chimindia sunt într-un stadiu avansat, iar investiția în sine, cu fonduri de la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), o vom prelua în vara acestui an. Mai avem proiecte și pentru modernizarea căminelor culturale din satele Banpotoc și Bârsău. Totodată, se află în derulare, prin Grupul de Acțiune Locală (GAL) din care facem parte , proiectul de instalare de camere de supraveghere video. În plus vom demara procedurile de licitație pentru asfaltarea și modernizarea drumurilor, prin Programul Național de Investiții (PNI) «Anghel Saligny», având un proiect în valoare de 12 milioane de lei. Nu în ultimul rând reamintesc că, în această primăvară, am reușit să finalizăm lucrările de modernizare și reabilitare a rețelei electrice din satul aparținător Banpotoc. Astfel, a fost rezolvată o problemă mai veche și destul de neplăcută, cea a deselor căderi de tensiune din rețea. În curând vom începe și montarea de corpuri de iluminiat stradal de tip LED, unele care sunt nu doar performante, ci și eficiente. De altfel, prin AFM, avem un proiect care prevede modernizarea întregii rețele de iluminat public din toate satele”, a declarat primarul comunei hunedorene Hărău, Lucian Mihael Albu Weber.

Actualitate

„Ziua Culturii Naționale”: Protejarea patrimoniului cultural, o prioritate pentru polițiști. Activități investigative în 24 de dosare penale, anul trecut

Publicat

pe

Redactat de

Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara atrage atenția, cu ocazia „Zilei Culturii Naționale” – 15 ianuarie, asupra importanței protejării și conservării valorilor culturale, care definesc identitatea noastră națională.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul pentru Protejarea Patrimoniului Cultural Național – au desfășurat, pe parcursul anului trecut, mai multe acțiuni operative și preventive, în vederea combaterii infracțiunilor care vizează patrimoniul cultural.

„Pe parcursul anului trecut, polițiștii au efectuat activități investigative în 24 de dosare penale ce privesc infracțiuni contra patrimoniului cultural național (majoritatea reprezentând infracțiuni de distrugere și de acces neautorizat cu detectoare de metale şi utilizarea lor în zonele cu patrimoniu arheologic). Într-unul din cazurile instrumentate de polițiști, aceștia au recuperat un artefact (o fibulă) susceptibil a face parte din patrimoniul național cultural. Broșa în cauză ar fi fost sustrasă de pe teritoriul României și identificată de polițiști pe o rețea de socializare, în cadrul unui grup de comercializare a obiectelor vechi. În urma activităților complexe de cercetare și recuperare a obiectului în cauză, acesta a fost transmis Muzeului Național de Istorie a României, în vederea expertizării”, a informat IPJ Hunedoara.

Deținerea și utilizarea detectoarelor de metale

Activitățile polițiștilor au vizat și persoanele fizice, care utilizează detectoare de metale, pentru a se asigura respectarea cadrului legal.

Advertisement

Conform legislației în vigoare, deținerea detectoarelor de metale este permisă doar cu autorizație eliberată de către structurile Poliției Române, utilizarea acestora fiind strict interzisă în zonele care fac parte din patrimonial cultural național.

Potrivit IPJ Hunedoara, la nivelul județului, pe parcursul anului 2024 au fost eliberate 291 de autorizații pentru deținerea unor detectoare de metale, în prezent fiind autorizate în acest sens, la nivelul județului, 912 de persoane fizice și 19 persoane juridice. „Posesorii acestor dispozitive trebuie să știe că, potrivit Ordonanței de Guvern nr. 43/2000 privind protecţia patrimoniului arheologic, utilizarea detectoarelor de metale în zonele arheologice protejate și fără respectarea cadrului legal constituie infracțiune și este sancționată conform legii”, precizează IPJ Hunedoara.

Polițiștii fac apel către cetățeni să contribuie activ la protejarea patrimoniului cultural național, respectând legislația și semnalând orice activitate posibil ilegală în acest domeniu.

Siturile UNESCO din Munții Orăștiei, precum cetățile dacice Sarmizegetusa Regia, Costești și Blidaru, precum și alte obiective mobile sau imobile aflate pe raza județului Hunedoara reprezintă un patrimoniu de o valoare universală. Protejarea acestor situri arheologice este nu doar o obligație legală, ci și o responsabilitate morală față de generațiile viitoare.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Sesiune de lucru a AJF Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Hunedoara organizează o importantă sesiune de lucru, una din cadrul eforturilor continue de modernizare și dezvoltare a activităților fotbalistice din județ. Această sesiune va avea loc joi, 16 ianuarie, începând cu ora 17:00, la Facultatea de Inginerie din Hunedoara.

Subiecte importante

Această întâlnire va aborda teme de interes major. Astfel, un prim capitol este “Digitalizarea activităților de transfer, legitimare și acordare a vizelor”, prin prezentarea platformei Football Connect”, dezvoltată de Federația Română de Fotbal (FRF) în colaborare cu Departamentul de Competiții. Interesant se anunță și subiectul intitulat „Certificarea fotbalului amator”, care va cuprinde o informare privind condițiile și etapele acestui proces. De mare interes este și „Regulamentul jocurilor de baraj accedere Liga 3”, în contextul noilor reglementări ale FRF, subiect tratat pe larg în cotidianul SERVUS HUNEDOARA în ediția din 13 ianuarie 2025, acesta fiind disponibil AICI, dar și pe pagina de Facebook a ziarului nostru. În fine, ultimul capitol al sesiunii de lucru va fi „Distribuirea mingilor achiziționate, prin proiectul finanțat de Federația Română de Fotbal, intitulat „Împreună pentru dezvoltarea fotbalului hunedorean”, și beneficiile aduse cluburilor locale. “Prin implementarea soluțiilor digitale, ne propunem să creștem eficiența și transparența în administrarea competițiilor și să facilităm tranziția către un sistem modern, în linie cu cerințele actuale. Subliniem importanța participării dumneavoastră la această sesiune de lucru, având în vedere că operațiunile menționate vor fi realizate exclusiv prin mijloace digitale. Vă mulțumim pentru implicare și vă așteptăm cu drag să continuăm, împreună, dezvoltarea fotbalului hunedorean”, au transmis reprezentanții AJF Hunedoara.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Portretul lui Mihai Eminescu, realizat pe zăpadă de un artist din Valea Jiului

Publicat

pe

Redactat de

Talentatul artist plastic Paul Șerban, din Valea Jiului, uimește, din nou. La împlinirea a 175 de ani de la nașterea marelui poet național Mihai Eminescu, tânărul din Aninoasa a realizat portretul „Luceafărului poeziei românești”, pe un deal acoperit de zăpadă din apropierea casei sale.

Artistul Paul Șerban a creat, prin urma pașilor săi pe zăpadă, chipul „poetului nepereche”, vizibil doar de la înălțime, prin imagini preluate cu ajutorul unei drone. Pentru creația impresionantă, a muncit trei zile. “Lucrarea este urma paşilor mei pe zăpadă. Am mers până a răsărit Luceafărul poeziei noastre. Pentru mine este o plăcere să aduc acest omagiu lui Mihai Eminescu. Este poetul meu preferat, pe care l-am citit cel mai mult şi este o sursă de inspiraţie pentru mine”, a declarat artistul Paul Șerban, citat de Agerpres.

Absolvent al Facultății de Arte și Design din Timișoara, Paul Șerban (29 de ani) este cunoscut pentru lucrările sale spectaculoase, realizate la scară mare, prin intermediul „Land Art”, o formă de artă ce implică folosirea elementelor naturii pentru a crea opere efemere și unice. Pasionat de artă încă din copilărie, tânărul din Aninoasa a realizat, până acum, prin „Land Art”, zeci de lucrări care mai de care mai impresionante. Creațiile sale, prezentate în mediul online, îi cuceresc pe internauți și strâng numeroase aprecieri.

Sursa foto: captură video Șerban Paul/Facebook
Citeste mai mult ...

PRIMARIA SI CONSILIUL LOCAL
AL ORAȘULUI HAȚEG
ANUNȚĂ

1. Persoanele fizice care la data de 31.12.2024 au avut în proprietate clădiri rezidențiale sau clădiri cu destinație mixtă au obligația să depună declarații la compartimentul Impozite si Taxe din cadrul administrației locale până la data de 31.03.2025;
2. Persoanele juridice au obligația să depună pană la data de 31.03.2025 la compartimentul Impozite si Taxe din cadrul administrației locale declarații privind clădirile pe care le dețineau în proprietate la data de 31.12.2024, legate de destinația si valoarea acestora;
3. Persoanele fizice și juridice care la data de 31.12.2024 dețineau mijloace de transport radiate din circulație au obligația să depună la compartimentul Impozite si Taxe din cadrul administrației locale o declarație în acest sens, însoțită de documente justificative, pană la data de 31.03.2025;
4. Scutirile sau reducerile de la plata impozitului/taxei pe clădiri, teren, mijloace de transport prevăzute la articolul 456, 464 și 469 se aplică persoanelor care dețin documente justificative pe care le depun la compartimentul Impozite si Taxe din cadrul administrației locale, până la data de 31.03.2025;
De amintit că toți contribuabilii care achită întegral, pană la 31.03.2025, impozitele pe clădiri, terenuri și mijloace de transport beneficiază de bonificația de 10%, stabilită de către Consiliul Local Hațeg.
Toti contribuabilii care au restanțe pentru bunurile imobile sau mobile, nu pot înstrăina, intabula, intra în posesie pană la achitarea creanțelor, pană la nivelul anului 2024.
Relații suplimentare la telefon: 0254-770.273

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate