Connect with us
Data: 10/01/2025
.

Actualitate

Lupeni: Consiliul cetățenilor are un singur membru

Publicat

pe

Au vrut să le ceară părerea celor din Lupeni, oameni care locuiesc în acest oraș, pentru că urmează să aibă loc lucrări importante. S-au așteptat să vină cel puțin 100 de oameni, grupați pe cartiere, cu proiecte și idei de investiții. Edilii din Lupeni au trăit, însă, o reală dezamăgire, după ce la consultări a venit un singur om. Au mai ajuns câțiva doar la dezbaterea publică pe buget.

Municipiul Lupeni este unul al contrastelor, în condițiile în care lumea se plânge pe la colțuri și, când are ocazia să își spună părerea, dau bir cu fugiții. Primarul Cornel Resmeriță i-a chemat pe cei care locuiesc în Lupeni să vină la sfat, să îi dea idei, să îi ceară să facă investiții și să îi consulte, însă, fără nicio șansă. „Am rugat, prin intermediul presei, locuitorii din toate cartierele să vină să facă parte din Consiliul Cetățenilor, ca să ne putem consulta, în tot ce vom face. Din nefericire, atât pentru mine, cât și pentru cetățenii din Lupeni, a venit numai unul singur. A venit domnul Nicolae Strinu, de pe Calea Brăii”, a declarat, dezamăgit, Cornel Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.

Nu sunt interesați oamenii să vină cu sfaturi, ori poate se tem că nu vor avea șanse de reușită, dar au venit ceva mai mulți, la împărțirea banilor. „La dezbaterea pe buget, spre satisfacția noastră, au fost mai mulți, dar nu suficient. Eu mă așteptam să vină și ONG –uri și cei care prestează servicii pentru cetățeni. Pot, însă, să le dau asigurări, că vom avea bani pentru tot ce înseamnă asfaltări în Lupeni”, a mai spus Resmeriță.

În Lupeni se pregătesc, din primăvară, lucrări de introducere a canalizării și de îmbunătățire a rețelelor de apă, dar și de asfaltare a celor mai importante artere și a trotuarelor aferente lor.

Advertisement

Actualitate

Accident pe trecerea de pietoni. O femeie și un minor au fost răniți

Publicat

pe

Redactat de

Accident pe trecerea de pietoni. O femeie și un minor au fost răniți

Astăzi, în jurul orei 7:50, Poliția Orașului Petrila fost sesizată cu privire la producerea unui eveniment rutier.
Din primele cercetări, se pare că un bărbat în vârstă de 53 de ani, din municipiul Petroșani, care conducea un autoturism pe strada Republicii, din Petrila, nu ar fi acordat prioritate unei femei în vârstă de 27 de ani, din Petrila și unui minor în vârstă de 9 ani, care erau angajați în traversarea străzii pe trecerea de pietoni. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea celor doi pietoni, în cauză fiind întocmit dosar de cercetare penală.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Pericol pe drumurile publice. Doi șoferi, sub influența alcoolului, opriți de poliție

Publicat

pe

Redactat de

Pe 9 ianuarie 2025, în jurul orei 23:55, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au fost alertați de un bărbat care a semnalat un posibil șofer aflat sub influența alcoolului.

Potrivit informațiilor, persoana în cauză, un angajat al unei societăți de pază, conducea un autoturism al firmei, în drum spre o intervenție de urgență, după ce butonul de panică a fost activat. La fața locului, polițiștii au identificat un bărbat de 56 de ani, testat cu aparatul etilotest, care a arătat un rezultat de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, indicând astfel prezența alcoolului în sânge.

În aceeași zi, la ora 17:15, pe bulevardul Republicii din municipiul Hunedoara, un alt bărbat, de 45 de ani, din orașul Hațeg, a fost oprit de polițiștii hunedoreni pentru un control de rutină. Rezultatul testării cu aparatul alcooltest a fost alarmant – 1,22 mg/l alcool pur în aerul respirat.

În ambele cazuri, polițiștii au continuat verificările, iar probe biologice de sânge au fost recoltate pentru a stabili cu exactitate alcoolemia. Autoritățile avertizează că astfel de comportamente pun în pericol siguranța rutieră și pot avea consecințe grave pentru toți participanții la trafic.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Hunedoara. Identificat și reținut de polițiști după ce ar fi incendiat ferestrele unei vecine

Publicat

pe

Redactat de

În data de 09 ianuarie 2025, în jurul orei 20:50, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată cu privire la faptul că se manifestă un incendiu la o locuință din Hunedoara.

La fața locului, polițiștii au identificat persoana vătămată, o femeie de 38 de ani,  care a relatat că, în timp ce se afla în locuința sa, persoane necunoscute i-au dat foc jaluzelelor exterioare ale unei ferestre situate la stradă. Incendiul a fost lichidat de către echipajul de pompieri deplasat la fața locului și nu s-au înregistrat victime, ci doar pagube materiale.

Tot ieri, la ora 23:01, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată cu privire la faptul că se manifestă un incendiu la aceeași locuință, situată în Hunedoara.

În acest caz, polițiștii au stabilit că persoane necunoscute au dat foc ambelor ferestre amplasate spre stradă. Incendiul a fost lichidat de către echipajul de pompieri care s-a deplasat la fața locului și nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere, iar în urma cercetărilor l-au identificat pe cel bănuit de comiterea faptelor, un bărbat în vârstă de 51 de ani, din Hunedoara, vecin al femeii, cu care aceasta ar fi avut unele neînțelegeri.

Față de bărbat, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 ore, acesta urmând a fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara cu propuneri corespunzătoare.

Advertisement

 

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate