„Regele, bufonul și domnii șobolani”, după Matei Vișniec, este o piesă de teatru inedită, în care personajele trăiesc într-un realism fantastic care sintetizează două perspective, care, în mod obișnuit, sunt antagonice: perspectiva rațională asupra realității și acceptarea supranaturalului ca o nouă realitate. Premiera va avea loc mâine, 10 mai, de la ora 19:00, la Teatrul de Artă Deva, fiind primul spectacol din cadrul Festivalului „Unire prin Cultură”, un maraton de teatru ce va avea loc timp de cinci zile.
Regizorii acestei piese de teatru, dar și tinerii actori ce vor urca, mâine, pe scena Teatrul de Artă Deva, au dezvăluit câteva aspecte cu privire la ce a însemnat această colaborare și provocare numită „Regele, bufonul și domnii șobolani”.
„Există un vizionarism structural în universul textelor lui Matei Vișniec, care vizează direct problematizarea de tip arhetipal, liberă de orice convenții sau constrângeri spațio-temporale.
Astfel în piesa de teatru Regele, Bufonul și domnii șobolani, personajele trăiesc într-un realism fantastic care sintetizează două perspective, care, în mod obișnuit, sunt antagonice: perspectiva rațională asupra realității și acceptarea supranaturalului ca o nouă realitate.
Realismul se împletește cu fantasticul și oniricul, în care tema puterii este laitmotivul piesei și care capătă dimensiuni monstruoase, atât de prezente în realitatea socială contemporană târâtă în șobolanismul politic, terorismul și etapa superioară de dezgust, Războiul. În spatele simbolurilor emblematice, precum personajele-simbol Regele și Bufonul, se întrezăresc umbrele reale inspiratoare de nevroze sociale și politice. Șobolanul Rege, apare obsesiv în teatrul lui Matei Vișniec, producând și provocând reacții multiple, astfel Șobolanii, sunt uşor de identificat, sunt oamenii timpului nostru”, a precizat Mihaela Panainte, regizor al piesei „Regele, bufonul și domnii Șobolani”.
„Este prima piesă pe care o regizez în România, dar nu este prima colaborare cu Mihaela Panainte, căci noi am ajuns să fim la cea de-a treia colaborare. Noi ne-am cunoscut în Bulgaria, în Ruse și am păstrat legătura. Am fost impresionat de ceea ce a făcut ea și voiam să colaborăm, să facem ceva împreună. Am decis să lucrăm împreună și reușim să facem lucruri frumoase și creative în această formulă. L-am cunoscut și pe Mihai Panaitescu la Ruse și am discutat despre o posibilă colaborare și, iată că, am reușit să ajungem în acest punct. Despre Matei Vișnic pot spune că a fost și nu prea o provocare, pentru că nu mai citisem până acum vreo operă de-a sa, fiind puțin în afara zonei mele de comfort. Tocmai de aceea cred că mi-a și plăcut atât de mult. Am găsit multe tematici, povești similare cu cele din Belgia. Va fi un spectacol inedit, unul pe care sper să fie pe placul spectatorilor. Sper și îmi doresc să mai avem și alte colaborări în această formulă. Teatrul din Deva este spectaculos, cu o acustică foarte bună”, a spus regizorul belgian Jean-Francois D’Hondt.
„Interpretez rolul Bufonului și nu pot să spun decât că a fost o experiență foarte plăcută și mă bucur foarte mult că am șansa să debutez alături de colegii mei, care au fost un real sprijin. Consider că a fost vorba de șanșă în alegerea acestui rol și, de fiecare dată, când primesc un rol, știu că trebuie să fiu cel mai bun, să cresc în permanență și cred că am reușit să fac o treabă bună. Am emoții de fiecare dată și abia aștept premiera”, a precizat actorul Radu Trică.
„A fost destul de greu pentru mine să interpretez rolul Regelui, pentru că pe tot parcursul spectacolului, personajul meu este într-un scaun cu rotile, destul de inert. Este un rege bătut de soartă, cu gâtul blocat, cu patine în picioare și abia după o oră și 20 de minute, la finalul piesei mă ridic. Nu am mai experimentat o astfel de situație până acum, dar mi-am testat limitele. Este o provocare foarte mare, dar zic eu, se compun niște imagini inedite. Mă bucur că sunt alături de Trică, la debutul lui, pentru că și eu am debutat tot pe scena teatrului devean”, a precizat actorul Silviu Ionuț Dobre.
„Eu sunt domnul Șobolan. Un rol inedit pentru mine, pentru că sunt un soi de cameră care supraveghează absolut tot ce se întâmplă în scenă. A fost o provocare pentru mine acest rol, deși știu că sunt bun pe partea aceasta non-verbală. Eu nu vorbesc în spectacol, doar mă plimb și îi supraveghez pe cei doi, pe rege și pe bufon. În principiu, eu sunt cel care trage sforile. Mă bucur că funcționăm atât de bine în această formulă. Așteptăm spectatorii să vină la premieră și să ”, a mărturisit actorul Aurelian-Răducu Gheorghe.
„Această premieră, cu care deschidem festivalul nostru, este o piesă scrisă de Matei Vișniec, cel mai mare dramaturg al nostru, care vine din Franța, special pentru acest spectacol. Este o montare inedită, cu o doză de ultramodernism, iar autorii acestei montări sunt doi colaboratori ai noștri, care sunt foarte importanți, respectiv Mihaela Panainte, un doctorand în regie al Universității din Timișoara, și Jean-Francois D’Hondt, un regizor de teatru și operă din Bruxelles, cu care am avut ocazia să mai colaborăm, dar peste hotare, fiind vorba despre Opera de Stat din Ruse și Odessa. Suntem onorați că s-au alăturat echipei noastre și sunt convins că va fi pe măsură. După această premieră, care va avea loc mâine, urmează cinci zile de maraton teatral, susținut de Teatrul Național „I.L. Caragiale” Satiricus din Chișinău. Acest schimb cultural este foarte important, deoarece în aceste momente tulburi, unirea prin cultură este un pas înainte, un gest de curaj și de implicare a celor două instituții de cultură din Deva și de peste Prut”, a declarat dr. Mihai Panaitescu, managerul Teatrului de Artă Deva.
Distribuția:
Silviu Ionuț Dobre
Radu Trică
Aurelian Răducu Gheorghe
Regia și scenografia: Mihaela Panainte și Jean-Francois D’Hondt
Sound-design: Sebastian Hamburger
Light-design: Lucian Moga
Afiș realizat de Bogdan Piperiu
Preț bilet 30 lei/15 lei (elevi, studenți, pensionari)
Rezervări la numerele de telefon 0787 259 420 sau 0787 287 113.