Actualitate
Marian Călin Petru: ”Contribuim la dezvoltarea rurală și venim în ajutorul persoanelor”

O întâlnire de lucru a avut loc la sediul Primăriei Municipiului Petroșani unde prefectul județului Hunedoara s-a întâlnit cu cu secretarii generali, reprezentanți ai registrelor agricole, topografi și ai composesoratelor din unitățile – administrative teritoriale din Valea Jiului.
,,La sediul Primăriei Municipiului Petroșani, am convocat o întâlnire cu secretarii generali, reprezentanți ai registrelor agricole, topografi și ai composesoratelor din unitățile – administrative teritoriale din Valea Jiului, specialiști din cadrul Oficiului de Cadastru și din cadrul Instituției Prefectului, pentru a promova Legea 123/2023, privind obținerea dreptului de proprietate privată în zonele necooperativizate. Alături de directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Hunedoara, Petru Lobonț, în urmă cu câteva luni, am dezvoltat o procedură pentru obținerea dreptului de proprietate în baza noii legi, o lege extrem de importantă, care vine cu o serie de drepturi suplimentare pentru cetățenii din județul Hunedoara, acolo unde există zone necooperativizate. Legea a fost votată în Parlament, la propunerea deputatului Vetuța Stănescu. Am transmis către fiecare comisie de fond funciar un set de documente care sprijină modalitatea de implementare și intenția mea este ca această lege să fie înțeleasă de cât mai mulți hunedoreni. Îndrumarea tehnică și legislativă este deosebit de important pentru dobândirea titlului de proprietate, iar campania pe care am inițiat-o este de real folos locuitorilor din Valea Jiului. Primarii hunedoreni au două obligații majore: să se asigure că sunt actualizate comisiile de fond funciar și să promoveze cât se poate de mult această lege în rândul hunedorenilor, având în vedere că termenul limită pentru depunerea cererilor este 20 noiembrie 2023”, a precizat Marian Călin Petru prefectul județului Hunedoara.
FOTO: FACEBOOK INSTITUȚIA PREFECTULUI-JUDEȚUL HUNEDOARA
Actualitate
Retezatul Hațeg și Dacia Orăștie joacă cu calificarea pe masă

Ultima calificată în Final Four-ul Ligii 4 de fotbal Hunedoara se va decide doar după disputarea ultimei etape a sezonului regular. Întâmplarea face ca ambele pretendente la acest loc să joace între ele.
Aurul Brad e acolo
În Final Four se califică primele patru clasate la finele sezonului regular. Acolo se va juca tur – retur, fiecare cu fiecare, participantele intrând în această fază a competiției cu jumătate din punctele obținute în sezonul regular. La finele acestui Final Four echipa clasată pe primul loc va întâlni, în dublă manșă, reprezentanta județului Mehedinți în barajul de promovare în Liga 2. Două dintre participante erau cunoscute de mai multă vreme, iar cea de-a treia a obținut calificarea, așteptată, de altfel, în penultima etapă a sezonului regular. Prima clasată, Unirea DMO, a făcut scorul campionatului, învingând, pe teren propriu, cu 16-0, “lanterna roșie”, Minerul Uricani, trupa din Vale fiind singura echipă din campionat care nu a câștigat vreun punct. Echipa de pe doi, Gloria Geoagiu, cu același număr de puncte, 55, ca și liderul, s-a impus, cu 3-1, în deplasarea de la Victoria Călan, antepenultima clasată, cu 14 puncte. Poziția a treia a fost acontată, așa cum era de așteptat, de Aurul Brad. Echipa din nordul județului avea nevoie, pentru a evita alte calcule, de un punct în două meciuri, iar obiectivul a fost chiar depășit. Mai exact, brădenii au câștigat, cu 10-2, meciul de acasă, cu Inter Petrila, și, cu 38 de puncte, nu mai pot fi dați jos de pe ultima treaptă a podiumului, în vreme ce petrilenii, rămași la 24 de puncte, vor termina sezonul regular pe poziția a opta.
CFR Simeria a ieșit din calcule
Pentru ultimul loc de Final Four erau în luptă trei echipe. Două dintre acestea, Dacia Orăștie și CFR Simeria, au jucat între ele, în orașul Paliei, iar meciul s-a încheiat nedecis, scor 1-1. În urma acestui rezultat, orăștienii au coborât pe cinci, cu 37 de puncte, iar simerienii au rămas pe șase, cu 33, și au ieșit din calculele pentru primele patru locuri. Și asta pentru că Retezatul Hațeg s-a impus, la limită, cu 1-0, în deplasarea de la penultima clasată, CSM Deva (12 puncte), și au urcat pe patru, cu 38 de puncte. În fine, într-un joc fără implicații majore în ierarhie, CSM Vulcan a învins, acasă, cu 2-1, pe Șoimul Băița, gazdele fiind pe șapte, cu 33 de puncte, iar echipa vizitatoare pe nouă, cu 24.
Finală pentru Final Four
Așadar ultima calificată în Final Four se va decide în ultima etapă a sezonului regular, când Retezatul Hațeg și Dacia Orăștie se vor înfrunta între ele sâmbătă, 19 aprilie, de la ora 11:00. Meciul se va disputa la Hațeg, gazdele având două variante de calificare, victoria și egalul, în vreme ce pentru echipa din Orăștie singura variantă de a ajunge în Final Four este doar succesul în această veritabilă finală. În aceeași zi și de la aceeași oră se vor disputa și celelalte meciuri ale rundei, care propune și alte întâlniri interesante. Va fi duelul la distanță pentru ocuparea primei poziții, Unirea DMO urmând a juca, la Crăciunești, cu Șoimul Băița, în vreme ce Gloria Geoagiu va primi vizita celor de la Aurul Brad, într-un derby al calificatelor în play-off. De asemenea, va mai fi un joc pentru desemnarea ultimei clasate din prima jumătate a clasamentului, cel dintre CFR Simeria și CSM Vulcan. Totodată, mai sunt două meciuri în urma cărora se va ști ierarhia finală din subsolul clasamentului, acestea fiind Inter Petrila – CSM Deva și Minerul Uricani – Victoria Călan. Mai este de menționat că echipele de pe locurile 5-12 din sezonul regular vor juca într-un play-out, ce se va disputa într-un singur tur.
Unirea 2 DMO a câștigat derby-ul din Liga 5
În Liga 5 de fotbal Hunedoara s-au jucat meciurile etapei a XIII-a, care a programat și derby-ul dintre primele două clasate. Într-un meci disputat la Ciula Mare, liderul, Unirea 2 DMO, a învins, clar, cu 5-0, a doua clasată, Real Sântandrei, și s-a distanțat în funtea clasamentului, având 37 de puncte, în vreme ce principala sa urmăritoare a rămas la 31. Unirea General Berthelot rămâne pe podium, cu 21 de puncte, după victoria de acasă, cu 3-0, în fața rivalilor din Țara Hațegului, Narcisa Sălașu de Sus, care rămân ultimii cu 5 puncte. Prima jumătate a ierarhiei este încheiată de Zarandu Crișcior, cu 19 puncte, care a câștigat, la „masa verde”, cu 3-0, meciul considerat acasă cu retrasa ACS Certej, echipa din urmă, care ar fi penultima în clasament, cu 9 puncte, urmând a pierde, prin forfait, toate meciurile rămase de disputat în campionat. În fine, în cel mai echilibrat joc al rundei, Ponorul Vața și Măgura Pui au remizat, scor 2-2, gazdele acestei întâlniri rămânând pe șase, cu 12 puncte, iar echipa vizitatoare, cu 14 puncte, își păstrează locul al cincilea în clasament. În weekend-ul de Paște nu se va juca în Liga 5, etapa a XIV-a, ultima a celui de-al doilea tur, urmând a se disputa pe 27 aprilie. În această rundă Unirea General Berthelot va câștiga, cu 3-0, meciul considerat în deplasare la ACS Certej, celelalte partide programate fiind Real Sântandrei – Zarandu Crișcior, Narcisa Sălaș – Ponorul Vața și derby-ul de Țara Hațegului dintre Măgura Pui și Unirea 2 DMO. Liga 5 de fotbal Hunedoara se dispută în sistemul tur-retur -tur, iar câștigătoarea competiției poate promova în eșalonul superior.
Actualitate
Lucrări de rănguire pe DN 66, în Defileul Jiului. Circulație oprită temporar

Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova anunță desfășurarea unor lucrări de rănguire pe DN 66, în zona Defileului Jiului. Intervențiile vizează îndepărtarea rocilor instabile de pe versanți și curățarea carosabilului, în vederea creșterii siguranței rutiere.
Pe durata lucrărilor, circulația rutieră va fi oprită temporar, în reprize de câte 10–15 minute, pentru a permite doborârea controlată a stâncilor și degajarea drumului.
Autoritățile fac apel la șoferi să manifeste prudență în trafic, să respecte semnalizarea temporară instalată în zonă și indicațiile personalului aflat la fața locului.
CAPTURĂ VIDEO: FACEBOOK DRDP CRAIOVA
Actualitate
Municipiul Deva are și al doilea viceprimar. Irinel Faur (PNL), ales în această funcție

A fost desemnat și cel de-al doilea viceprimar al municipiului Deva. Irinel Faur (PNL) a fost ales în această funcție în ședința extraordinară de Consiliu Local (CL) Deva de astăzi, 15 aprilie, cu 15 voturi „Pentru”.
Prin această decizie, echipa de conducere a Primăriei Municipiului Deva este acum completă. Irinel Faur (PNL) se alătură primarului Lucian Ioan Rus (PSD) și viceprimarului Sorin -Tudor Lavu (PSD).
Propunerea a fost făcută de grupul consilierilor locali PNL din cadrul Consiliului Local Deva și a întrunit 15 dintre cele 16 voturi exprimate, un vot fiind declarat nul.
La ședința extraordinară de CL Deva de azi au participat toți cei 21 de consilieri locali, dintre care 20 au fost prezenți în sală. Consilierul local Alexandra Indrei (POT) a participat la ședință în sistem on-line.
Consilierii AUR au anunțat că nu votează la punctul pentru alegerea viceprimarului și nici nu propun un candidat, invocând coaliția aflată la guvernare. “Deși în firescul și în logica lucrurilor ar fi stat ca noi, formațiunea AUR pe care o reprezint ca și lider al acesteia în Consiliul Local, ar fi fost firesc să avem o propunere de candidat astăzi, nu o vom face. Și nu o vom face dintr-un simplu motiv. Acel protocol de colaborare care există la guvernarea țării între formațiunile politice, iată că imixtiunea politicului coboară până la nivelul Consiliului Local. Pe cale de consecință, doresc să vă informez că astăzi, atât consilierii locali, cât și consilierii POT nici nu vor vota, nici nu vor oferi un candidat”, a spus, în cadrul ședinței de CL Deva, consilierul local AUR Gabriel Ionașcu.
La ședință a fost prezent și senatorul PNL de Hunedoara Călin Petru Marian care l-a felicitat pe Irinel Faur pentru mandatul de viceprimar obținut.
„Această numire reprezintă o recunoaștere a profesionalismului, seriozității și implicării de care a dat dovadă în întreaga activitate politică și administrativă. Am convingerea că va onora cu demnitate și responsabilitate această funcție și că își va pune întreaga experiență în slujba cetățenilor, cu aceeași determinare care îl caracterizează. Felicitări, Irinel Faur! Îți transmit întreaga mea susținere și îți doresc mult succes în noul mandat!”, i-a transmis senatorul PNL Călin Petru Marian.
Primarul municipiului Deva, Lucian Ioan Rus, i-a transmis felicitări lui Irinel Faur. „În primul rând, aș vrea să-l felicit pe domnul viceprimar Irinel Faur pentru obținerea mandatului. Îi urez un mandat ușor, plin de realizări, pentru dezvoltarea orașului nostru. Sper cu toții, așa cum am început acest mandat, să facem o echipă bună, corectă, pentru a dezvolta orașul și pentru a ne aduce aportul pentru binele municipiului Deva și a locuitorilor municipiului Deva. Și sperăm ca vom face o echipă așa cum trebuie cu toții, pentru a putea să punem în implementare proiectele pe care, cred, cu toții ni le dorim. Mandat ușor și succes în activitate!”, a declarat primarul municipiului Deva, Lucian Ioan Rus.
La rândul său, noul viceprimar al municipiului Deva, Irinel Faur, le-a mulțumit colegilor consilieri pentru încrederea acordată. „Este o onoare pentru mine să ocup această funcție și le mulțumesc colegilor consilieri pentru încrederea acordată. Vin cu dorința de a contribui activ la modernizarea municipiului și la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor. Sunt pregătit să muncesc alături de domnul primar și întreaga echipă, pentru cetățenii municipiului Deva”.
Irinel Faur (45 de ani), de profesie economist, este președintele PNL Deva și a fost directorul Serviciului Public de Întreținere și Gospodărire Municipală (SPÎGM) Deva.
- Actualitatecu o zi in urma
UPDATE: Minorele plecate voluntar din Centru au fost depistate
- Actualitatecu 2 zile in urma
Accident la Sibișel. Un bărbat a fost rănit, după ce a intrat cu mașina într-un copac
- Actualitatecu o zi in urma
Rețele de gaz în satele din comuna Șoimuș: contract de finanțare semnat prin Programul Național Anghel Saligny
- Actualitatecu 2 zile in urma
Corvinul Hunedoara – Victorie fără istoric în deplasarea de la Ungheni
- Actualitatecu o zi in urma
Program special de Paște la „Aqualand” Deva: Facilități pentru toate vârstele în minivacanța de sărbătorile pascale
- Stiri nationalecu o zi in urma
Particule de praf saharian vor traversa România, în perioada 14 – 18 aprilie. Anunțul ANM
- Actualitatecu 7 ore in urma
Transport agabaritic de 530 de tone, în drum spre Termocentrala Mintia: restricții de trafic pe DN 7 și A1
- Actualitatecu o zi in urma
Concursul Internațional “Tinerii în pădurile Europei – YPEF”: Record de echipe participante în acest an la faza judeţeană