Actualitate
Marş pe două roţi prin centrul Devei. Participanţii vor piste pentru biciclete
Pentru drepturile lor
Edilul reşedinţei de judeţ s-a întâlnit cu bikerii în faţa primăriei, le-a ascultat păsurile şi le-a promis o oarecare rezolvare
Peste 60 de biciclişti de toate vârstele s-au adunat ieri după amiază în faţa Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva şi au pornit apoi într-un marş prin centrul oraşului.
Prin această acţiune, participanţii pe două roţi au vrut să atragă atenţia autorităţilor locale asupra necesităţii construirii în Deva a unor piste pentru biciclete. În periplul lor prin centrul localităţii, bicicliştii s-au întâlnit cu primarul Devei, Petru Mărginean căruia i-au prezentat doleanţele lor. Acţiunea de ieri face parte din proiectul „Vrem pistă de biciclete la Deva”, realizat în cadrul Programului „Digital rights and wrongs”, desfăşurat de Centrul pentru Jurnalism Independent în întreaga ţară.
Problemele participanţilor, soluţiile primarului
Înarmaţi cu toată recuzita din dotarea unui biciclist, unii dintre ei „întreţinând atmosfera suflând în fluiere, participanţii la marş s-au încolonat în parcarea din faţa IPH, şi călăuziţi de o maşină de Poliţie, s-au îndreptat spre Piaţa Unirii. Aici s-au întâlnit cu primarul Devei, Petru Mărginean căruia i-au expus problemele pe care le au în trafic cauzate de lipsa pistelor de biciclete. „Oare ştiţi cum circulăm noi prin oraş? Cum suntem trataţi de şoferi? Noi nu vrem altceva decât să avem pe unde circula normal, fără să fim înjuraţi de şoferi pe motiv că încurcăm traficul. Practic, bicicletele sunt o alternativă la maşini şi cred că trebuie încurajată folosirea lor”, a spus unul dintre participanţii la marş. Alţii i-au cerut primarului să se gândească şi la cei care vor să circule prin oraş pe două, nu pe patru roţi, şi să găsească soluţii pentru construirea unor piste pentru biciclişti în Deva. „Noi nu ştim exact care sunt locurile din Deva ce se pretează pentru a fi construite pistele de biciclişti. Dumneavoastră trebuie să le identificaţi, nu noi pentru că nu cunoaştem planul urbanistic al oraşului. Trebuie să vă gândiţi şi la noi, nu să ne întoarceţi spatele. Suntem cetăţeni europeni şi avem drepturi”, a reclamat un alt biciclist.
La rândul său, primarul Petru Mărginean le-a prezentat participanţilor la marş care sunt planurile pe care municipalitatea le are în ceea ce priveşte pistele pentru biciclete. „În proiectul nostru de asfaltare avem cuprinsă realizarea unei piste de biciclete pe DN 7, la staţia Lukoil de la intrarea în Deva până aproape de giratorul de la Real. Acolo vom amenaja o astfel de pistă şi ea va fi gata în luna mai. Deocamdată, altă locaţie nu avem. Din păcate, pe trotuar nu pot fi amenajate astfel de piste. Rămâne să găsiţi voi şi alte locuri şi să veniţi să mi le propuneţi”, a declarat Mărginean.
Pagină de Facebook şi petiţie
Marşul organizat ieri este inclus în proiectul „Vrem pistă de biciclete la Deva”, realizat în cadrul Programului „Digital rights and wrongs”, desfăşurat de Centrul pentru Jurnalism Independent în întreaga ţară. În cadrul acestui program, tinerii au luat parte la o sesiune de traininguri, vara trecută, unde au învăţat că au drepturi dar şi că, pentru a beneficia de aceste drepturi, trebuie săşi le ceară.
Pentru a-şi susţine demersul, organizatorii marşului au creat şi o pagină pe Facebook. „Vrem piste pentru biciclete la Deva” a adunat, până acum, peste 2.000 de susţinători. În plus, a fost iniţiatăşi o petiţie care a fost semnată de câteva mii de persoane – elevi de la şcolile devene, dar şi cetăţeni ai Devei care îşi doresc piste de biciclete în localitatea în care trăiesc.
Actualitate
FOTO: Salvatori pe două fronturi. Pompierii din Petroșani au salvat un cățel din apele înghețate și un porumbel prins în plasă

Pompierii Detașamentului Petroșani au salvat, în această după amiază, un cățel care a rămas blocat în apele înghețate ale râului Jiu de vest, în zona orașului Lupeni.
Un localnic a auzit lătratul câinelui, ca o chemare în ajutor, și-a dat imediat seama de pericolul în care se află animalul, și a sunat la 112.
În scurt timp, un echipaj de pompieri a ajuns pe malul râului și a reușit să-l salveze pe cățelul care avea viața pusă în pericol, mai ales că se apropia noaptea care se anunță geroasă.
Pompierii s-au întors la subunitate, cu misiunea îndeplinită, iar cățelul salvat a rămas în grija persoanei care a apelat 112.
Tot astăzi, pompierii petroșeneni au salvat și un porumbel care rămăsese blocat în plasa de protecție a unui teren de fotbal din Petrila.
FOTO: ISU Hunedoara
Actualitate
Actualizare| Mai mulți baloți de paie au ars în urma incendiului de la Sântămărie Orlea

Actualizare|
Revenire incendiu Bărăștii Hațegului: „Trei echipaje de stingere ale Detașamentului Hunedoara formate din opt pompieri militari au intervenit, duminică seara, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la șura unei gospodării din localitatea Bărăștii Hațegului, comuna Sântămăria Orlea.
La sosirea pompierilor ardea generalizat acoperișul unui grajd. Animalele din interior au fost evacuate, iar în incendiu nu au fost implicate persoane.
Echipajele au acționat cu 3 autospeciale de stingere pentru a proteja de flăcări casa din vecinătate și, totodată, au intervenit pentru lichidarea incendiului.
Suprafața afectată de flăcări a fost de aproximativ 50 metri pătrați. Au ars și mai mulți baloți de paie aflați în interiorul anexei gospodărești.
Cauzele producerii incendiului urmează să fie stabilite.
Știrea inițială
Trei echipaje de stingere ale Detașamentului Hunedoara intervin pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o șură a unei gospodării din localitatea Bărăștii Hațegului, comuna Sântămăria Orlea.
La sosirea pompierilor ardea generalizat acoperișul unui grajd. Animalele din interior au fost evacuate, iar în incendiu nu sunt implicate persoane.
Echipajele acționează pentru a proteja de flăcări casa din vecinătate și intervin pentru localizarea și lichidarea incendiului.
FOTO: ISU Hunedoara
Actualitate
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 17 – 21 februarie, în județul Hunedoara

Rețele Electrice România anunță întreruperi de energie electrică, planificate pentru revizii și reparații, în câteva localități din județul Hunedoara, în perioada 17 -21 februarie 2025.
Județul Hunedoara
Ziua / Data |
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Luni, 17 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Marți, 18 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Miercuri, 19 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Joi, 20 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Vineri, 21 Februarie 2025 |
|
„Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de siguranță pentru protejarea consumatorilor și colegilor noștri. Regretăm neplăcerile resimțite, în cazurile în care aceste lucrări vă perturbă temporar activitățile”, transmit reprezentanții companiei.
Lista întreruperilor programate se regăsește şi pe site-ul www.reteleelectrice.ro şi poate fi consultată în secțiunea Întreruperi programate.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Tragedie la Sibișel. Pieton decedat după ce a fost lovit de un autoturism
- Actualitatecu 2 zile in urma
Incendiu la o casă din Peștișu Mic: Pompierii intervin cu două autospeciale
- Actualitatecu 10 ore in urma
Tânărul care a ucis un pieton pe DJ 705F a fost reținut. Se afla sub influența substanțelor psihoactive
- Actualitatecu 3 zile in urma
În sfârșit! Luni vor fi aleși cei doi viceprimari ai municipiului Deva
- Actualitatecu 13 ore in urma
Ninsori abundente și viscol în sudul țării: Cod portocaliu și galben în vigoare
- Actualitatecu 13 ore in urma
Corvinul, mai puține meciuri în Liga 2
- Actualitate - Evenimentcu 2 zile in urma
FOTO: Razii de amploare în Hunedoara și Valea Jiului. Șoferi testați, amenzi aplicate și o minoră căutată de autoritățile din Germania, găsită la Petroșani
- Actualitatecu 11 ore in urma
Autoturism furat din Deva, recuperat de polițiști. Suspectul, reținut pentru 24 de ore