Connect with us
Data: 15/02/2025
.

Actualitate

Martorii tragediei de la Mina Uricani, amânaţi de avocaţi

Publicat

pe

Procesul „merge” greu

Apărătorii a doi dintre inculpaţii trimişi în judecată în acest caz au absentat motivat de la termenul de ieri

Instanţa de la Petroşani a amânat, din nou, termenul de judecată în procesul foştilor şefi ai Minei Uricani, din cauza avocaţilor apărării.

Paula Iacob şi Daniel Ionaşcu nu au mai ajuns la proces, dar şi-au motivat absenţele.

Unul e bolnav, altul a avut proces

Advertisement
Avocatul Paula Iacob are probleme medicale şi nu s-a prezentat la proces

Avocatul Paula Iacob are probleme medicale şi nu s-a prezentat la proces

Trei martori care au venit ieri la Petroşani să dea declaraţii în faţa instanţei nu au avut prilejul să o şi facă din cauza avocaţilor, absenţi de la termenul din 15 ianuarie. De aceasta dată a lipsit motivat Paula Iacob, care a depus o copie xerox la dosar prin care justifică o intervenţie chirurgicală. Nici celălat avocat, Daniel Ionaşcu nu a venit. Asta după ce la termenul de luna trecută el a fost cel care a avut o problemă medicală. De această dată, Ionaşcu şi-a motivat absenţa prin faptul că a avut un alt proces la Covasna. Instanţa a cerut, însă, ca avocaţii să poată fi reprezentaţi de alţi colegi de la Hunedoara, în astfel de situaţii, pentru că martorii, rudele celor decedaţi, dar şi reprezentanţii legali ai părţilor implicate să nu mai facă drumuri degeaba. „Noul termen a fost stabilit la data de 26 februarie şi este unul obiectiv. S-a dat termen având în vedere că doamna avocat Paula Iacob e bolnavăşi a prezentat acte medicale doveditoare. Când doamna va fi prezentă, noi vom face cerere de probe”, spune Ioan Zgripcea, avocatului lui Florin Munteanu, unul dintre inculpaţi.

Cinci morţi, patru vinovaţi

Se împlinesc curând doi ani de când cinci electricieni au murit în urma unei explozii pe galeria principală a Minei Uricani, iar iţele cazului sunt tot mai încurcate. Până acum, doar doi martori au fost audiaţi, iar lipsa avocaţilor devine o problemă. Instanţa a cerut o rezolvare, având în vedere că din actele medicale ar rezulta că Paula Iacob ar putea să aibă probleme grave, în condiţiile în care riscă amputarea, dacă doctorii vor decide, a unei părţi din laba unui picior.

Doi dintre inculpaţi, Dragoş Aurelian Ciucăşi Claudiu Lucian Butari, sunt apăraţi de avocatul Paula Iacob, cea care a cerut la termenul din februarie 2012 să studieze dosarul. Asta pentru ca avocata e de părere că accidentul în care cinci electricieni au murit pe galeria principală s-a produs din cauze fortuite.
După accidentul din 2011 de la Mina Uricani, patru foşti şefi ai exploatării, respectiv Dragoş Aurelian Ciucă, Claudiu Lucian Butari, Nicuşor Florin Moga şi Florinel Moldovan, au fost trimişi în judecată de procurori, pentru ucidere din culpă.

Actualitate

Incendiu la o casă din Peștișu Mic: Pompierii intervin cu două autospeciale

Publicat

pe

Redactat de

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara au anunțat că pompierii Detașamentului Hunedoara intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din localitatea Peștișu Mic.

La fața locului acționează două autospeciale de stingere, iar o ambulanță SMURD este prezentă pentru acordarea eventualului ajutor medical. Din fericire, nu au fost persoane surprinse în interiorul locuinței.

Intervenția este în desfășurare, iar pompierii depun eforturi pentru limitarea și lichidarea focului, astfel încât să prevină extinderea acestuia la alte imobile din apropiere. Cauza probabilă a incendiului urmează să fie stabilită după finalizarea intervenției.

FOTO: ARHIVĂ

Citeste mai mult ...

Actualitate

„CRED în Hunedoara” – investiție de 4 milioane de euro pentru modernizarea unităților de învățământ

Publicat

pe

Redactat de

Primăria Hunedoara derulează un amplu proiect de modernizare a unităților de învățământ din municipiu, prin intermediul programului „CRED în Hunedoara”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Cu o valoare de aproximativ 4 milioane de euro, proiectul vizează dotarea grădinițelor, școlilor și liceelor cu mobilier nou, echipamente IT&C și aparatură specifică pentru diverse discipline.

În cadrul acestui program, peste 300 de săli de clasă și grupe beneficiază de table interactive, videoproiectoare, imprimante și alte dispozitive IT, menite să îmbunătățească procesul educațional. De asemenea, peste 260 de săli de clasă vor fi echipate cu mobilier modern, asigurând astfel un mediu de învățare mai confortabil și mai adaptat cerințelor actuale.

Un aspect important al proiectului este și modernizarea laboratoarelor și atelierelor de practică din cadrul liceelor tehnologice. Spre exemplu, Liceul Tehnologic „Matei Corvin” a fost dotat cu două simulatoare auto, care vor sprijini pregătirea practică a elevilor din clasele de profil tehnic.

Prin aceste investiții, administrația locală din Hunedoara își propune să ofere condiții moderne de învățare pentru elevi și cadre didactice, contribuind astfel la creșterea calității educației și la pregătirea viitoarelor generații pentru piața muncii.

CAPTURĂ VIDEO: FACEBOOK PRIMĂRIA HUNEDOARA

Citeste mai mult ...

Actualitate

Lupta împotriva incendiilor de vegetație s-a mutat la Prefectură. Plan de acțiune adoptat de CJSU Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Astăzi, la Instituția Prefectului Județul Hunedoara s-a desfășurat ședința Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) în vederea adoptării „Planului de acțiune pentru reducerea riscului de incendii produse la fondul forestier, miriști, vegetație uscată și resturi vegetale pe teritoriul județului Hunedoara. Ședința a fost condusă de președintele CJSU, doamna Doris Visirin, prefectul județului Hunedoara.

Stabilirea acestor acțiuni survine numărului mare de incendii de vegetație uscată, produse în localitățile hunedorene de la începutul anului, până în prezent.

Planul de acțiuni, prezentat de lt. col. Alin Nasta, inspector șef al ISU Hunedoara, urmărește concentrarea activităților comune ale tuturor instituţiilor implicate pentru identificarea şi sancţionarea persoanelor care au folosit focul deschis în vederea igienizării / incendierii terenurilor (păşuni, mirişti, terenuri virane etc.).

De asemenea se urmărește asigurarea unui răspuns eficient şi coordonat al tuturor structurilor cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de incendii de vegetaţie, cu manifestări deosebit de rapide şi efecte nelimitate în timp, având ca rezultat distrugeri semnificative ale fondului forestier, afectarea culturilor, crearea de blocaje/întreruperi pe căile de comunicaţii, distrugerea bunurilor materiale sau chiar pierderea de vieţi omeneşti.

Planul de acțiuni are o componentă preventivă dar și o alta de descurajare a utilizării focului deschis în spații deschise de către fermieri.

Componenta preventivă a acțiunilor prevăzute în plan se concretizează prin  desfășurarea de acțiuni comune cu reprezentanți din cadrul ISU Hunedoara, APIA și Garda Națională de Mediu în scopul informării fermierilor privind interdicția utilizării focului deschis la arderea miriștilor și a resturilor vegetale pe terenul arabil și la arderea pajiștilor permanente.

Advertisement

La nivelul UAT-urilor se vor constitui patrule formate din membrii SVSU pentru identificarea şi supravegherea zilnică a zonelor (păşuni, mirişti, terenuri virane, etc) predispuse la a fi incendiate.

Totodată, pentru descurajarea igienizării cu foc a terenurilor, I.S.U. Hunedoara va executa controale la nivelul SVSU cu privire la modul de executare a acţiunilor de informare preventivă şi patrulare în perioadele şi zonele cu risc ridicat de incendii de vegetaţie.

În plus, la nivelul UAT-urilor se vor constitui patrule mixte alcătuite din reprezentanţi din cadrul ISU, IPJ, IJJ, Direcţia Silvică, Garda Forestieră pentru sancţionarea persoanelor identificate care au folosit în mod intenţionat focul deschis.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Hunedoara are misiunea de a comunica măsurile de interzicere a igienizării terenurilor prin incendiere către toţi proprietarii de terenuri care au accesat subvenţii agricole precum şi consecinţele nerespectării acestor măsuri.

ISU Hunedoara face un apel la cetățeni să conștientizeze că focul, scăpat de sub control sau în condiții de vânt puternic, poate produce pagube materiale însemnate, punând în pericol sănătatea și chiar viața semenilor.

Advertisement

În cazul incendiilor de vegetație uscată, flăcările se întind cu repeziciune, cuprinzând suprafețe foarte mari, iar pompierii depun eforturi considerabile pentru a opri propagarea arderilor, care riscă să afecteze căi de comunicații și să cuprindă gospodăriile cetățenilor.

Conform prevederilor legale în vigoare, este interzisă arderea miriștilor, vegetației uscate și a resturilor vegetale, indiferent de forma de proprietate a terenului.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate