Connect with us
Data: 21/05/2025
.

Actualitate

Măsuri pentru creșterea natalității

Publicat

pe

Măsurile privind stimularea creșterii natalității, sprijinirea copilului și familiilor din România au fost subiectul unei inițiative legislative care a primit aviz favorabil la toate comisiile.

Senatorul hunedorean, Lucica Dina Muntean, care a fost prezent și a susținut această inițiativă spune că pentru a putea stopa declinul demografic trebuie luate o serie de măsuri care să vină în spijinul familiilor.

”Am susținut și votat în Comisia pentru drepturile omului, egalitatea de șanse, culte și minorități, o inițiativă PNL pentru stabilirea unor măsuri privind stimularea creșterii natalității, sprijinirea copilului și familiilor din România. În expunerea de motive se menționează că pentru a opri declinul demografic și pentru a ne asigura că economia continuă să crească este necesar să se ia măsuri concrete pentru a sprijini familiile și pentru a încuraja natalitatea. Măsurile propuse în acest sens se referă la indemnizațiile lunare pentru mamele cu 3 sau mai mulți copii, la construirea de creșe și grădinițe și la creșterea anuală a numărului de instituții de învățământ în care se acordă un suport alimentar pentru preșcolari și elevi. În privința familiilor cu copii s-a propus ca persoanele care au în îngrijire mai mult de 2 copii în vârstă de până la 18 ani să beneficieze de o indemnizație lunară echivalentă unui salariu minim net lunar pentru 3 copii, unui salariu minim net și jumătate pentru 4 copii, a două salarii minim nete lunar pentru 5 copii și a două salarii și jumătate pentru cele care au 6 sau mai mulți copii. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească beneficiarii acestor indemnizații sunt: să realizeze venituri de natură salarială sau din pensii la momentul depunerii actelor; să aibă domiciliul în România; să aibă cetățenia română, iar copiii aflați în grija acestor persoane să fie înscriși într-o unitate de învățământ. În vederea sprijinirii familiilor cu copii mici și a dezvoltării sistemului preșcolar, consiliile locale pot concesiona, la cerere, cu întâietate, terenuri în vederea construirii de creșe și de grădinițe. Fondurile necesare pentru construirea și dotarea creșelor și a grădinițelor se asigură prin programe naționale în cazul celor de stat, respectiv din fonduri proprii, credite, donații, sponsorizări în cazul celor realizate în parteneriat public-privat. Această inițiativă legislativă a primit aviz favorabil la toate comisiile prin care a trecut. Aștept cu interes să o susțin și să o votez și la Comisia de învățământ și la Comisia de muncă, iar apoi în plenul Senatului, care e cameră decizională”, arată Lucica Dina Muntean senator PNL.

FOTO: FACEBOOK LUCICA DINA MUNTEAN

Actualitate

Șofer surprins cu 130 km/h în localitate, pe Bulevardul Decebal din Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Un bărbat în vârstă de 55 de ani a fost surprins de radar conducând cu nu mai puțin de 130 km/h pe Bulevardul Decebal din municipiul Hunedoara, în cursul serii de ieri, în jurul orei 18:00.

Polițiștii rutieri au constatat că viteza depășea de aproape trei ori limita legală admisă pe acel tronson de drum, respectiv 50 km/h.

Pentru această abatere gravă, șoferul a fost sancționat contravențional cu 20 de puncte de amendă și i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 120 de zile.

Reprezentanții Poliției Rutiere reamintesc că astfel de acțiuni de monitorizare a traficului au loc zilnic și au ca scop principal reducerea riscului rutier și prevenirea accidentelor grave. „Viteza excesivă rămâne una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere. Prin acțiuni constante și ferme, urmărim să salvăm vieți și să impunem respectarea regulilor de circulație”, au transmis autoritățile.

Poliția Rutieră le recomandă conducătorilor auto să respecte limitele legale de viteză și să adopte un comportament responsabil în trafic, pentru siguranța tuturor participanților.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Prins cu droguri de risc asupra sa: Bărbat din Aninoasa, depistat de polițiștii din Petroșani

Publicat

pe

Redactat de

Polițiști din cadrul Biroului de Ordine Publică Petroșani au găsit asupra unui bărbat de 36 de ani o substanță vegetală susceptibilă a face parte din categoria substanțelor interzise la deținere.

În urma controlului corporal efectuat de polițiști, în data de 20 mai, aceștia au găsit asupra bărbatului, domiciliat în orașul Aninoasa, două folii de aluminiu în care se afla o substanță vegetală de culoare verde, cu aspect si miros înțepător.

Substanța în cauză a fost ridicată de polițiști și înaintată structurii de combatere a criminalității organizate competente, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul comiterii infracțiunii de deținere, fără drept, de droguri de risc pentru consum propriu.

Citeste mai mult ...

Actualitate

UPDATE: Bărbatul de 22 de ani a fost depistat pe raza municipiului Lupeni, nevictimizat

Publicat

pe

Redactat de

L-ați văzut? Un tânăr de 22 de ani din Uricani, de negăsit.

Poliția Orașului Lupeni a fost sesizată, în data de 21 mai a.c., în jurul orei 10:00, de către o femeie, cu privire la dispariția fiului său – MAZILU VASILE CONSTANTIN.

Din primele verificări, se pare că tânărul de 22 de ani, ar fi plecat voluntar de la domiciliu, în data de 20 mai a.c., în jurul orei 08:00, fără a reveni până în prezent.

MAZILU VASILE CONSTANTIN are o înălțime de aproximativ 1,70 metri, 60 de kilograme, părul brunet, tuns scurt, ochi căprui, fața ovală, constituție atletică.

La momentul plecării, acesta era îmbrăcat cu o pereche de pantaloni de trening, de culoare albastră, geacă sport de culoare alb-negru și o pereche de pantofi tip adidas, de culoare albastră.

Poliţiştii au demarat activități specifice de căutare, în vederea depistării tânărului.

Advertisement

Persoanele care dețin informații despre locul în care s-ar putea, sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Citeste mai mult ...

Actualitate