Connect with us
Data: 30/04/2024
.

Actualitate - Eveniment

Meci de mare importanță pentru Autobergamo

Publicat

pe

Din acest sfârșit se săptămână se reia szezonul regulat al Ligii 1 de futsal, odată cu desfășurarea meciurilor din etapa a XV-a.

Competiția internă a fost întreruptă mai bine de două luni, pentru a permite participarea echipei naționale a României, cu opt jucători de la campioana Autobergamo Deva în lot, la EURO Futsal 2018, din Slovenia.

De unde se reia competiția

Devenii reiau întrecerea de pe poziția secundă, cu cu 36 de puncte, la două în spatele celor de la Informatica Timișoara, care au urcat în fotoliul de lider la „masa verde”, după ce Federația le-a dat verdict favorabil în litigiul lor cu United Galați, care s-a materializat prin acordarea unei victorii fără joc, cu scorul de 5-0. Primii vor intra pe parchet timișorenii care vor juca sâmbătă, pe teren propriu, cu Spicom Sfântu Gheorghe, acesta urmând a fi un antrenament cu public pentru Informatica, deoarece echipa din județul Covasna nu a câștigat niciun punct până acum, însă nu este pe ultimul loc, ci pe penultimul, și asta pentru că „lanterna roșieeste deținută de Cityus Târgu Mureș, fosta campioană fiind penalizată cu opt puncte.

Ne trebuie o victorie

Advertisement

În schimb, însă, Autobergamo va avea un meci extrem de dificil, în deplasare, pe terenul celei de-a treia clasate, FK Odorheiu Secuiesc, harghitenii având 35 de puncte, cu unul mai puțin decât Deva, partida urmând a se desfășura duminică, de la ora 18.00. În atare condiții, pentru Autobergamo, la care este așteptat debutul celor doi nou – veniți, tinerii brazilieni Andre și Pedro, victoria este obligatorie pentru deveni în tentativa lor de a rămâne în plasa liderului. În acest caz, dorit de hunedoreni și de susținătorii lor, câștigătoarea sezonului regulat se va decide la Deva, după întâlnirea dintre Autobergamo și Informatica. În cazul unui egal la Odorhei, calculele se complică, dar nici așa nu ar fi imposibil ca Deva să termine sezonul regulat pe primul loc, însă atunci vor trebui așteptate rezultatele pe care cei de la United Galați, vicecampioana ediției trecute, acum pe locul patru, cu 31 de puncte, le vor face cu harghitenii și timișenii. Situația s-ar compica și mai mult în cazul unui eșec în Harghita, situație în care Autobergamo ar coborî pe trei în clasament și, din nou, ar trebui să aștepte rezultatele gălățenilor.

Contează punctele cu care se intră în play-off

Oricum, calificarea în play-off este asigurată pentru Autobergamo, unde acced primele șase clasate din sezonul regulat, din care mai sunt de disputat patru etape, dar contează și punctele cu care se intră în această fază a competiției. câștigătoarea sezonului regulat vor intra pe parchet duminică. Locurile 1 și 2 vor intra în play-off cu trei puncte, echipele de pe 3 și 4 vor avea unul, iar formațiile de pe cinci și șase fără niciunul. În play-off se vor face două grupe de câte trei echipe, în prima intrând locurile 1,3 și 6, iar în cealaltă restul formațiilor calificate. Câștigătoarele celor două grupe se vor califica în finală, care se va disputa după sistemul „cel mai bun din cinci meciuri”, iar echipa mai bine clasată în sezonul regulat va organiza mai multe partide pe teren propriu, inclusiv jocul decisiv, dacă se va ajunge acolo.

Etapă și în divizia secundă

Week-end-ul din futsal programează meciuri și din divizia secundă, acolo unde evlouează o altă echipă din Deva, ACS West. În etapa a XIV-a din Liga 2 de futsal, ACS West va juca acasă, duminică, de la ora 17.30, la Sala Sporturilor din Deva, și vizează prima victorie din acest retur în campionat. Misiunea devenilor, care sunt, în ierarhie, pe poziția a opta din 12 participante, nu este deloc imposibilă, urmând a întâlni, pe propriul teren, așa cum arătam, pe ultima clasată, Pro Tineret Sighișoara, echipă care nu a reușit, în etapele disputate până în prezent, să obțină vreo victorie, realizând doar un singur rezultat de egalitate. Cu toate acestea, cei de la ACS West nu trebuie să trateze meciul cu superficialitate, deoarce cele două combatante s-au mai întâlnit, cu puțin timp în urmă, în Cupa României, tot pe terenul hunedorenilor, atunci Deva câștigând in extremis, cu scorul de 8-7.

Advertisement

 

Liga 1 de futsal

Etapa a XV-a

Sâmbătă, 24 februarie:

17.00: Informatica Timişoara – Spicom Sf. Gheorghe

Advertisement

Duminică, 25 februarie:

16.00: Muncitorul Reşiţa – Imperial M. Ciuc

18.00: FK Odorheiu – Autobergamo Deva

Luni, 26 februarie:

18.00: Dunărea Călăraşi – United Galaţi

Advertisement

Marţi, 27 februarie:

18.00: City’us Tg. Mureş – CSM Poli Iaşi

Clasament Liga 1

1. Timișoara 14 12 2 0 90 – 16 38

2. A. Deva 14 11 3 0 116 – 21 36

Advertisement

3. Odorhei 14 11 2 1 123 – 44 35

4. Galați 14 10 1 3 71 – 32 31

5. Călărași 14 6 2 6 49 – 53 20

6. M. Ciuc 14 4 2 8 62 – 67 14

7. Iași 14 4 2 8 55 – 65 14

Advertisement

8. Reșița 14 3 0 11 39 – 134 9

9. Sf. Gh. 14 0 0 14 19 – 103 0

*Echipă penalizată cu 8 puncte

 

Liga 2 de futsal

Advertisement

Etapa a XIV-a

Duminică, 18 februarie:

18.00: Luceafărul Buzău – KSE Tg. Secuiesc 7 – 2

Sâmbătă, 24 februarie:

16.00: Kereszthegy Remetea – Inter Gheorgheni

Advertisement

Duminică, 25 februarie:

17.00: Dinamo Leonardo Oradea – CFF Clujana Cluj

17.30: ACS West Deva – Pro Tineret Sighişoara

18.00: Futsal Ceahlăul P. Neamț – Bukovina Vicov

19.30: Fortius Buzău – Colţea Braşov

Advertisement

Clasament Liga 2

1. Cluj 13 11 0 2 142 – 48 33

2. L. Buzău 14 9 1 4 81 – 62 28

3. Tg. Secuiesc 14 8 2 4 88 – 74 26

4. Vicov 13 9 0 4 95 – 68 21*

Advertisement

5. F. Buzău 13 7 0 6 63 – 54 21

6. Braşov 13 10 0 3 87 – 48 20**

7. P. Neamț 13 6 2 5 73 – 64 20

8. W. Deva 13 5 2 6 65 – 94 17

9. Gheorgheni 13 4 1 8 61 – 82 13

Advertisement

10. Oradea 13 2 2 9 52 – 83 8

11. Remetea 13 2 1 10 59 – 91 7

12. Sighişoara 13 0 1 12 31 – 129 1

*Echipă penalizată cu 6 puncte

**Echipă penalizată cu 10 puncte

Advertisement
Advertisement

Actualitate

Expoziție de mașini electrice de top, la Colegiul Național “Decebal” din Deva: „Provocarea Viitorului”

Publicat

pe

Redactat de

Weekendul trecut, curtea Colegiului Național “Decebal” a devenit scena unei expoziții tehnologice remarcabile, marcată de prezentarea unor mașini electrice de top și de o atmosferă vibrantă, plină de entuziasm. Evenimentul a adus împreună liceeni pasionați de robotică, entuziaști ai tehnologiei și un invitat de seamă, Dan Boboiescu, alături de colaboratorii săi.

Mașini electrice de ultimă generație, perle ale industriei auto ecologice, au fost expuse cu mândrie sub razele soarelui, atrăgând atenția și admirația publicului prezent. Liceenii din Deva, cu ochii plini de curiozitate, au explorat fiecare detaliu al acestor capodopere tehnologice, sub îndrumarea pasionată a profesorilor și experților din domeniu.

Invitatul special, Dan Boboiescu, alături de colaboratorii săi, au adus cu ei expertiza și pasiunea pentru mișcarea către mobilitate electrică. Dialogul cu participanții a evidențiat impactul pozitiv al mașinilor electrice asupra mediului înconjurător, subliniind importanța unei schimbări către soluții de transport mai sustenabile.

Evenimentul a oferit și oportunitatea de a întâlni membrii proiectului ElectroMobilitate”, inițiativă ce a acumulat peste 3 milioane de kilometri pe drumurile României, demonstrând viabilitatea și beneficiile mobilității electrice.

 

Advertisement

„Evenimentul a fost dedicat echipei de robotică de la Colegiul „Decebal”. S-a născut inițiativa în urma unui dialog online despre industria autoglobală și aplicarea roboților în industria auto. Am venit cu mai multe mașini pe care să le prezentăm, cu soluții tehnice constructive diferite și este în curs de derulare o prezentare video bazată pe roboți în industria auto”, a declarat ing. Dan Boboiescu, coordonator proiectul „ElectroMobilitate”.

„În primul rând, evenimentul, alături de domnul Dan Boboiescu care a venit din America, domnul Cornel reprezentant Auto -Schunn, dar și mulți alții, echipa de robotică a avut foarte multe de învățat. Am aflat care este procesul industrial al roboticii, care sunt contribuțiile roboticii în industria automobilă, care sunt avantajele unei mașini electrice dacă vrem să ne bazăm pe asta pentru că, până la urmă, asta se zice că va fi viitorul și multe altele. Desigur, practici, ce face un inginer, unde putem aplica pe ce vrem să ne orientăm în viitor și așa mai departe. Echipa de robotică vrea să le mulțumească domnilor pentru că au venit să ne ajute, să ne susțină și am fost foarte bucuroși să vedem atâtea mașini pe care nu ni le-am imaginat vreodată că o să le vedem. Sunt minunate”, a spus Jad El Haj Sleiman, programator la echipa de robotică „Decebal Tech”.

Astfel, expoziția de la Colegiul Național “Decebal” din Deva nu a fost doar un simplu eveniment, ci o veritabilă provocare a viitorului, subliniind importanța tehnologiei și inovației în construirea unei lumi mai verzi și mai sustenabile pentru generațiile viitoare.

Citeste mai mult ...

Actualitate

FOTO: Accident rutier cu 5 victime, între care doi minori

Publicat

pe

Redactat de

Un accident rutier cu 5 victime a avut loc în Bretea Română.

În această seară, prin intermediul unui apel la numărul unic de urgență 112, a fost anunțată producerea unui accident rutier în localitatea Bretea Română.

De urgență, la locul indicat au fost mobilizate o autospecială dotată cu modul de descarcerare din cadrul Punctului de Lucru Bretea Română, o ambulanță SMURD și două ambulanțe ale SAJ.

Echipajele operative au constatat faptul că în accident au fost implicate două autoturisme și au rezultat 5 victime, dintre care 2 minori în vârstă de 12, respectiv 13 ani, transmite ISU Hunedoara.

Toate cele 5 persoane au fost evaluate medical la fața locului, au primit primul ajutor și ulterior au fost transportate la UPU Hunedoara pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Totodată, pompierii militari au asigurat la locul intervenției măsurile specifice de preîntâmpinare a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri.

Advertisement

FOTO: ISU Hunedoara

Citeste mai mult ...

Actualitate

Autoturism în flăcări, pe A1. Șoferul s-a autoevacuat

Publicat

pe

Redactat de

În urmă cu puțin timp, pompierii Secției Ilia au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism care se deplasa pe autostrada A1.

Evenimentul a avut loc la km 406, sens de mers Deva – Timișoara și din fericire, conducătorul auto, un tânăr în vârstă de 24 de ani, a reușit să se autoevacueze la timp.

La sosirea echipajelor operative, s-a constatat faptul că incendiul se manifesta la compartimentul motor al autoturismului care funcționa cu sistem GPL.

Pompierii au lichidat cu promptitudine flăcările, înlăturând astfel pericolul unei explozii.

Cauza probabilă producere a incendiului urmează a fi stabilită.

Citeste mai mult ...

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate