Actualitate
“Medieval Robotics Day”, la Castelul Corvinilor din Hunedoara
Sala Bethlen a Castelului Corvinilor va găzdui astăzi, 25 noiembrie, începând cu ora 10:00, cea de-a șasea ediție a „Medieval Robotics Day”, eveniment cu tradiție organizat de RobotX Hunedoara.
Vizitatorii vor putea să vadă roboți realizați de tineri talentați și să cunoască membrii echipelor de robotică și munca depusă de aceștia. „Vă așteptăm cu drag, să aducem împreună trecutul cu viitorul, într-un cadru medieval”, au transmis organizatorii evenimentului.
Actualitate
“Un decennium de Proscenium” – eveniment omagial. 10 ani de experiență scenică a trupei de teatru a Centrului Cultural din Deva
Trupa de teatru „Proscenium”, a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, împlinește 10 ani de activitate neîntreruptă, iar momentul va fi marcat printr-un eveniment omagial, care se va desfășura pe durata a trei zile, în reședința județului. „Un Decennium de Proscenium” cuprinde spectacole, întâlniri și vizionări dedicate educației teatrale adresate tinerei generații.
Evenimentul omagial „Un decennium de Proscenium”, organizat în perioada 20 -22 septembrie 2024, la Deva, este menit să celebreze 10 ani de neîntreruptă experiență scenică a trupei de teatru „Proscenium”, a Centrului Cultural ,,Drăgan Muntean” din Deva.
Trupa de teatru „Proscenium” este constituită din tinerii participanți la cursul intitulat „Teatrul, ca disciplină de viață” și coordonată de regizorul și profesorul Mihai Lungeanu.
“Cursurile de educație artistică intitulate ,,Teatrul ca disciplină de viață” își propun îmbogățirea teoretică și dezvoltarea practică, prin întâlniri și repetiții consecvente, a mijloacelor de comunicare personale, a abilităților naturale de reprezentare, a capacităților de creativitate și de orientare în mediile sociale în care elevii participanți din Deva sunt implicați. Acest moment cultural de excepție va cuprinde trei zile de evenimente, spectacole, întâlniri și vizionări dedicate educației teatrale adresate tinerei generații”, arată reprezentanții Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva.
Evenimentul omagial debutează vineri, 20 septembrie, când, la ora 11:00, se va desfășura o conferință de presă, urmată de prezentarea invitaților și de un inedit moment teatral pregătit de Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” din Deva, iar la ora 18:00 va avea loc la premiera spectacolului „C’est la viu’ Vieții” de George Rusu, realizat de membrii trupei “Proscenium”.
Sâmbătă, 21 septembrie, la ora 11:00, publicul va avea prilejul de a urmări o emisiune despre “Proscenium” realizată de TVR Târgu Mureș, precum și filmul aniversar ,,Pprimii zece ani, realizat de Gabriel Santoro, iar apoi va avea loc un spectacol-lectură interpretat de toți membrii trupei prezenți, după textul „Călătoria lui Apolodor” de Gellu Naum. La ora 18:00 va bate gongul pentru cea de a doua premieră: „Regatul Alandala”, după Matei Vișniec, în interpretarea celor mai tineri membrii ai trupei PROSCENIUM.
Duminică, 22 septembrie, la ora 11:00 publicul este invitat la „Bolnava prefăcută” de Carlo Goldoni, spectacol realizat de trupa de teatru Dambla de la Palatul Copiilor din Alba –Iulia.
Evenimentul ,,Un decennium de proscenium” se va încheia cu a treia premieră, la ora 18:00, care propune publicului „Istoria Paraponisitului”, un inedit monolog pregătit de actorul Alexandru Cinezan, după texte de Matei Millo și Vasile Alecsandri.
Intrarea la spectacole este liberă, în limita locurilor disponibile.
Actualitate
Acțiune umanitară la ITM Hunedoara. Angajații s-au mobilizat pentru a-i ajuta pe sinistrații din Galați
Personalul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Hunedoara vine în sprijinul cetățenilor din județul Galați afectați de inundațiilor puternice provocate de ploile abundente aduse de ciclonul Boris.
În cadrul unei inițiative lansate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, în parteneriat cu Inspecția Muncii, personalul I.T.M. Hunedoara, într-un gest de solidaritate și empatie față de persoanele afectate de recentele inundații din județul Galați, a demarat o acțiune umanitară de strângere de fonduri și achiziționare de produse necesare sinistraților.
“Angajații I.T.M. Hunedoara au răspuns prompt nevoilor stringente ale comunității din Galați, fondurile colectate fiind trimise către Inspecția Muncii, care coordonează spijinul pentru sinistrați. Este datoria noastră, atât ca instituție, cât și ca oameni, să oferim sprijin celor care se confruntă cu dificultăți. Prin această acțiune, ne dorim să fim alături de comunitățile care au fost grav afectate de dezastrele naturale și să le oferim o mână de ajutor pentru a depăși aceste momente grele”, a declarat Adrian Florin Bozdog, inspectorul șef al ITM Hunedoara.
Actualitate
„Noaptea Cercetătorilor Europeni 2024”, la Deva, Hunedoara și Petrila – în 27 septembrie
„Noaptea Cercetătorilor Europeni”, eveniment dedicat cercetătorilor și pasionaților de știință, va avea loc, în acest an, pe 27 septembrie, în 21 de orașe din România, inclusiv în județul Hunedoara, la Deva, Hunedoara și Petrila.
La Deva, Colegiul Național “Decebal” va fi gazda evenimentului. Cei mai prietenoși cercetători îi așteaptă pe toți pasionații de știință, începând cu ora 17:00, să deslușească împreună tainele științei în cele cele mai inedite și captivante moduri. Activități interactive, experimente trăsnite, ateliere de lucru, demonstrații și prezentări, expoziții și dezbateri sunt pregătite pentru publicul de toate vârstele.
Și la Facultatea de Inginerie din Hunedoara, pasionații de inginerie, mecanică, tehnologie și robotică sunt așteptați, pe 27 septembrie, de la aceeași oră, respectiv 17:00, cu activități ce le vor stârni curiozitatea.
La Exploatarea Culturală Petrila – Sala „Ladislau Schimdt”, în aceeași zi, tot de la ora 17:00, publicul va fi invitat să se implice activ în activități ce vizează abilitățile viitorului și, totodată, să interacționeze cu ceilalți pasionați de știință, toate întrebările găsindu-și răspunsurile în dialogul științific dintre inițiați și amatori.
“Noaptea Cercetătorilor Europeni” este un eveniment ce se înscrie în seria Acțiunilor Marie Skłodowska-Curie și care atrage anual peste 1,5 milioane vizitatori, fiind apreciat de public, încă de la prima ediție în anul 2005. Ediția din acest an se organizează în 25 țări, iar peste 400 orașe din Europa și nu numai vor fi gazda evenimentului ce își propune să arate publicului ce înseamnă să fii cercetător și cât de interesantă poate fi munca de cercetare.
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Vandalism la „Vaporașul” din Șoimuș. Sunt căutați făptașii
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Bărbat prădat de două ori, în zona gării din Deva
-
Actualitatecu 2 zile in urma
PNL Hunedoara a dat startul campaniei de strângere de semnături pentru alegerile prezidențiale și parlamentare
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Lansarea unei noi cărți în “Anul Avram Iancu”: un omagiu istoric la Țebea
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Microbuz cu șapte persoane, implicat într-un accident rutier, la Merișor. A fost activat Planul Roșu de Intervenție
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Avarie. Zeci de străzi din Deva, fără apă, timp de câteva ore
-
Actualitatecu o zi in urma
Sensei Mircea Popa deschide un nou an de pregătire pentru tinerii karateka: oportunități pentru sportivii dedicați
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Locuințe pentru tineri, recepționate de ANL, în comuna Sântămăria – Orlea