Actualitate
MERITOCRAȚIE POLITICĂ POSTDECEMBRISTĂ – STUDIU DE CAZ
Anul 1989 a determinat schimbări majore în geopolitica europenă prin renunțarea la regimurile comuniste, prin renunțarea la economia planificată, prin adoptarea pluralismului partidelor și trecerea la alegeri libere, prin afirmarea unui spirit cultural nedogmatic.
Poporul român, datorită eroismului său, a determinării manifestate, a pornit pe același drum cu Europa Central Răsăriteană. În contextul marilor transformări se înscrie și afirmarea identității minorităților etnice printre care se înscriu și rutenii. Considerăm că țara noastră este un exemplu în acest sens, prin atenția acordată fiecărei minorități în parte.
Transformările de ansamblu ale societății au depășit, din nefericire, mentalul colectiv, care, pe un segment destul de mare deplânge căderea regimului trecut, acuzând Revoluția din anul 1989 de o degradare a țării noastre. Este adevărat, nu toate schimbările visate de români s-au împlinit. Fostul aparat de stat și de partid al Vechiului Regim s-a reorganizat și a participat la jefuirea avuției naționale prin privatizare. Ne referim acum la diversele spații administrative și comerciale preluate de noile firme pe care și le-au creat foștii nomenclaturiști, racolând și câțiva angajați ai fostelor întreprinderi.
Printre profitori este Pavel Măgurean, inginer, fără nici o realizare profesională. După căderea comunismului în țara noastră, cu mai mulți asociați, a preluat, fără nici o plată, pe o firmă, spații de la o semnificativă instituție a epocii comuniste. După câțiva ani respectivele spații au fost cumpărate de instituții ale statului cu miliarde de lei. Pavel Măgurean, după „împărțeală” s-a orientat spre viața politică. A devenit liderul unui partid politic la nivel județean. Dar această formațiune, când a participat la alegeri, singur pe liste, nu a fost niciodată validată de votul electoratului. Atunci, a recurs la alianțe. Pe baza lor, Pavel Măgurean a profitat și a fost numit în diverse funcții, pe perioada a două mandate, în administrația locală. A devenit promotor al unor firme de media care reprezentau moneda lui de schimb pentru prezența în prim-planul vieții politice din județul nostru.
A atins culmea penibilului la alegeri parlamentare. S-a introdus sistemul pe colegii. A reușit să fie primul acolo unde a candidat. Condiția era necesară dar nu suficientă. Nici personajul la care ne referim, nici echipa lui nu au studiat cu atenție Legea Electorală. Aceasta făcea referire la un coeficient de circumscripție al fiecărui partid care propunea candidați. Deci, nu era suficient să fii primul în colegiul unde candidai. În circumscripție candidatul era în competiție cu ceilalți candidați ai partidului care l-a propus pentru a fi în grila acelui coficient. Numărul total al voturilor valabil exprimate în circumscripție se împărțea la numărul de locuri din legislativ (separat pentru Senat și Camera Deputaților) arondate circumscripției. Câtul obținut reprezenta numărul de voturi necesar pentru un candidat ca să devină parlamentar. Apoi, voturile obținute de un partid în circumscripție se împărțeau la acea cifră care reprezenta numărul de voturi necesar pentru a deveni un candidat parlamentar. În felul acesta, câtul obținut arăta câte locuri de parlamentar a obținut un partid. Dacă nu se completau locurile prin algoritmul descris se trecea la redistribuire dar, într-un colegiu, nu puteau, inițial, doi candidați să devină parlamentari. În felul acesta, în funcție de numărul voturilor rămase, era desemnat parlamentar un candidat de pe locul doi sau trei dacă cel de pe locul întâi nu se încadra în coficientul de circumscripție al partidului sau al alianței care l-a propus. Așa s-a întâmplat cu Pavel Măgurean. În seara datei alegerilor, câștigând locul I în colegiu a oferit echipei sale și simpatizanților un banchet. Surpriză, dimineața următoare BEC a comunicat lista celor deveniți parlamentari iar Pavel Măgurean a aflat de eșecul său. Imediat a ieșit în media, tunând și fulgerând, împotriva tuturor, clamând nedreptatea care i s-a făcut plus defectele legii.
Și-a revenit repede, întorcându-se la o firmă, înființată cu câțiva ani înainte, care concura instituții ale statului și, mai mult, era finanțată contractual tot de instituții ale statului. În presa hunedoreană au apărut multe semnale privind această tevatură. „Degeaba”, vorba lui Tudor Gheorghe. Pentru asta era nevoie să se prăbușească regimul comunist? Ca să vină astfel de specimene să căpușeze economia țării, să încalce toate normele moralei creștine?
Odiseea continuă. La un moment dat, Pavel Măgurean câștigă alegeri locale. A părăsit partidul inițial fiind desemnat candidat de alianța celor mai puternice, la acel moment, partide din țara noastră. Mai mult, efectiv nu a avut contracandidati care să conteze. Mandatul său a fost unul lipsit de realizări. Abstractizând, a fost incolor, inodor și insipid. La următoarele alegeri a fost învins de cel care i-a fost predecesor. Pavel Măgurean a candidat tot de la un partid major dar contracandidatul său a fost propus de un partid cvasiinexistent. Totuși Pavel Măgurean a pierdut lamentabil. Dar, lovitură de teatru. Succesorul lui a fost nevoit, din motive legislative, să renunțe la mandat. Au loc alegeri înainte de termen. Ce să vezi? Pavel Măgurean candidează din partea unui alt partid, cel mai mare din România. Culmea ironiei. Candidatul partidului care îl desemnase la alegerile locale anterioare pe Măgurean îl învinge pe acesta fără drept de apel. Desigur, părăsește și acest partid iar la noile alegeri la termen a candidat din partea unui nou partid, tot obscur, fiind învins chiar rușinos, de această dată al patrulea, conform rezultatelor. În opinia noastră toate „realizările” sale sunt demne de Cartea Recordurilor. În România, niciodată nimeni, dacă a candidat a doua oară la un astfel de nivel, nu a pierdut fotoliul de edil, după primul mandat cu excepția lui Pavel Măgurean. Nici un candidat nu a fost desemnat pentru o astfel de demnitate, succesiv, de cele mai mari două partide românești, devenind pierzător pentru fiecare dintre ele, cu excepția lui Pavel Măgurean.
Acum, acesta dorește cu orice preț să revină în prim-planul politicii, nu contează cum: în legislativ, în administrația locală. Pavel Măgurean este asemenea cu atletul lăudăros din fabula lui Esop, care mereu afirma ce mult a sărit el în Rhodos, cea mai mare și cea mai estică insulă din Dodecanez. Totul până când cineva i-a spus: „Hic Rhodos, hic salta!”/Aici e Rhodos, sari aici! Va putea confirma oare Pavel Măgurean saltul?
Dr. Gheorghe Firczak
Actualitate
Întâlnire pe tema învățământului dual și profesional, la Hunedoara
Sala Albastră a Colegiului Economic „Emanuil Gojdu” din Hunedoara va găzdui miercuri, 4 decembrie 2024, de la ora 13:00, o întâlnire pe tema învățământului dual și profesional. La eveniment sunt așteptați agenți economici din municipiul de pe Cerna și din zonă.
Întâlnirea este organzată de Primăria municipiului Hunedoara și Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Hunedoara. „Pe parcursul acesteia se vor prezenta şi supune discuţiilor atât calendarul etapelor şi acţiunilor pentru stabilirea cifrelor de şcolarizare în învăţământul dual şi profesional pentru anul şcolar 2025 – 2026, cât şi posibilităţi de construire şi consolidare a unui parteneriat de lungă durată între mediul privat, autorităţi locale şi autorităţi judeţene pentru dezvoltarea acestor forme de învăţământ”, au informat reprezentanții Primăriei Hunedoara.
Calendarul propus poate fi consultat AICI
Evenimentul se încadrează într-un proiect cu finanţare europeană, în valoare de peste 20 de milioane de euro, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR, implementat de Primăria Hunedoara, în parteneriat cu mai multe instituţii publice şi companii private.
Prin acest proiect a fost înfiinţat un consorţiu pentru învăţământul dual – entitate care poate să asigure pregătire tinerilor, de la nivel de şcoală profesională până la nivel de facultate (inclusiv), să le ofere elevilor posibilitatea de a învăţa şi a fi recompensaţi financiar în acelaşi timp dar şi şanse sporite pentru a avea un loc de muncă imediat după terminarea unei etape a studiilor (şcoală profesională, liceu, facultate). De asemenea, prin acest proiect, va fi construit şi un campus pentru învăţământul dual, în Hunedoara, pe strada Furnalelor (în incinta Sitului Industrial).
Informaţii suplimentare despre evenimentul de miercuri, 4 decembrie, puteţi obţine la numărul de telefon 0254.716.322 – interior 235.
Sursa foto: Primăria Hunedoara
Actualitate
„Ceaiul de Crăciun” – un eveniment cu suflet, pentru o cauză nobilă, la Deva
Devenii și nu numai sunt invitați la „Ceaiul de Crăciun”, un eveniment caritabil dedicat susținerii inițiativelor de prevenire a consumului de droguri în rândul tinerilor, în cadrul căruia se vor strânge fonduri pentru sprijinirea copiilor nevoiași și susținerea unor cazuri sociale urgente.
Organizat de Asociația “Suflet Salvat”, evenimentul va avea loc pe data de 7 decembrie 2024, între orele 18:00 -20:00, la sediul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Hunedoara, din municipiul Deva.
„Ceaiul de Crăciun” se află la prima ediție, dar se vrea a fi un eveniment de tradiție, în cadrul acestuia dorindu-se, totodată, promovarea valorilor solidarității și ale sprijinului reciproc în perioada sărbătorilor de iarnă.
Evenimentul reunește participanți din județele Hunedoara, Timiș, Caraș-Severin și Bihor, într-o atmosferă festivă și plină de generozitate, și își propune să strângă fonduri pentru: sprijinirea copiilor nevoiași și susținerea cazurilor sociale urgente, dezvoltarea proiectelor caritabile ale Asociației „Suflet Salvat”, precum organizarea taberelor gratuite pentru tinerii cu vârste între 16-30 de ani care se confruntă cu dependențe (droguri, alcool, țigări), aceste tabere oferind sprijin pentru eliberarea de dependențe, încurajând dezvoltarea personală și spirituală.
„Ceaiul de Crăciun” promite să fie o seară de neuitat, în care participanții vor avea ocazia să se bucure de momente speciale, precum: bufet tematic cu ceaiuri aromate și fursecuri festive, servite într-un decor de sărbătoare; momente de socializare, oportunitatea de a cunoaște oameni noi și de a împărtăși bucuria sărbătorilor; o cauză nobilă: posibilitatea de a face donații și de a sprijini proiectele Asociației.
„Sărbătorile de iarnă sunt despre bucurie, speranță și comunitate. Prin „Ceaiul de Crăciun”, dorim să aducem oamenii împreună pentru o cauză care contează cu adevărat: protejarea tinerilor de capcana consumului de droguri. Fiecare gest de sprijin contează și poate face o diferență enormă. Vă așteptăm cu drag să petrecem împreună o seară plină de căldură sufletească și să aducem un zâmbet pe chipurile celor care au nevoie de sprijinul nostru”, a declarat Raluca Trofin, președintele fondator al Asociației „Suflet Salvat”.
Haideți să facem din „Ceaiul de Crăciun” o tradiție care schimbă vieți!
Intrarea la eveniment este liberă, însă pentru detalii suplimentare și confirmarea participării puteți accesa paginile de socializare ale asociației.
Actualitate
Aproximativ 970.000 de români își sărbătoresc onomastica, de Sfântul Andrei
Aproximativ 970.000 de persoane care poartă numele de Andrei sau Andreea, şi derivate din acestea, îşi sărbătoresc onomastica, astăzi, de Sfântul Apostol Andrei.
Potrivit datelor furnizate de Ministerul Afacerilor Interne – Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor, poartă numele de Andrei 507.220 de bărbaţi. Alţii se numesc Andi – 3.228, Andreeas – 925, Andreiaşi/Andreiasi – 6, Andreiu – 280, Andrew – 710, Andrey – 335, Andriaş/Andrias – 6, Andrieş/Andrieş – 41, Andru – 162, Andruşa/Andrusa – 8, Andruta/Andruţă – 22, Andras/Andras/Andraş – 10.988, Andrea/Andrea – 845, Andreas/Andreas/Andreaş – 10.997, Andu – 146.
Numele de Andreea este întâlnit la 347.210 femei. Mai sunt întâlnite derivatele Andra – 32.062, Andrada – 21.587, Andreia – 7.927, Andriana – 966, Andrusa/Andruşa – 7, Andrusca/Andruşca – 6, Andruta/Andruţa – 366, Andrea – 24.793, Deea – 422, Deia – 34.
Sfântul Apostol Andrei este sărbătorit de români, în fiecare an, pe 30 noiembrie. Acesta este considerat „Ocrotitorul României” sau „Patronul spiritual al românilor”. Începând cu anul 1995, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca sărbătoarea să fie însemnată cu crucea roșie, în calendarul bisericesc.
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Noi succese hunedorene la Taekwon do ITF
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Lapoviță, ninsori și vânt puternic
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Șoferiță cercetată după ce a lovit un copil pe trecerea de pietoni în Orăștie
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Modernizarea comunei Ilia continuă. Sistem fotovoltaic, montat pe acoperișul sediului primăriei
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Curtea Constituțională a României (CCR) cere renumărarea voturilor valabil exprimate și cele nule din primul tur al alegerilor prezidențiale
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Tâlhărie în Hunedoara. Cetățean nepalez atacat și jefuit, minor reținut de poliție
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Spectacol folcloric de excepție, de “Ziua Națională a României”, la Deva
-
Stiri nationalecu 3 zile in urma
CSAT convocat joi; analiza unor posibile riscuri la adresa securităţii naţionale – pe ordinea de zi