Actualitate
Microbuze electrice pentru elevii din 23 de localități ale județului
Microbuze electrice pentru transportul elevilor vor ajunge în 23 de localități rurale ale județului Hunedoara. Contractul pentru achiziția acestora a fost semnat astăzi, la sediul Consiliului Județean Hunedoara, de președintele Laurențiu Nistor.
Proiectul „Transport Verde – Microbuze Electrice pentru Elevi în Județul Hunedoara”, este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și reprezintă un pas important spre modernizarea transportului școlar, în spiritul sustenabilității și al protejării mediului.
Contractul de furnizare a fost atribuit prin licitație asocierii QEV Technologies SL și Amperio Energy SRL, valoarea finală a acestuia fiind de 28.365.200,57 lei cu TVA, sub valoarea estimată inițial de 35.905.346,40 lei cu TVA.
Microbuzele electrice vor fi distribuite unităților administrativ-teritoriale din județ care au fost declarate eligibile. Este vorba despre Baru, Băcia, Băița, Bănița, Beriu, Bretea Română, Buceș, Certeju de Sus, Crișcior, Densuș, Dobra, Ghelari, Gurasada, Luncoiu de Jos, Pui, Sântămăria-Orlea, Șoimuș, Totești, Vața de Jos, Vălișoara, Vețel, Vorța și Zam.
„Fiecare dintre aceste microbuze este complet electric, cu o autonomie de 294 km și o capacitate de 16 locuri, incluzând spații dedicate persoanelor cu dizabilități. Vehiculele sunt dotate cu sisteme moderne de siguranță, încălzire și aer condiționat, fiind gândite pentru a oferi confort și siguranță elevilor. Microbuzele vor fi livrate și puse în funcțiune în termen de 8 luni de la emiterea ordinului de livrare, urmând să fie utilizate în mod direct pentru facilitarea transportului școlar în comunitățile locale”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Consiliul Județean Hunedoara.
„Acest proiect reflectă angajamentul nostru de a investi în viitorul județului Hunedoara, oferind elevilor condiții mai bune și mai sigure pentru transportul școlar. Stă în puterea noastră să facem tot ce este posibil pentru a susține educația și pentru a oferi tuturor elevilor condiții optime de transport. Totodată, susținem un model de dezvoltare care pune accent pe protejarea mediului, prin adoptarea de soluții moderne și sustenabile”, a declarat Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara.
Potrivit reprezentanților CJ Hunedoara, diferența rămasă din suma inițială alocată prin PNRR (35.905.346,40 lei cu TVA) va fi utilizată pentru achiziția unui număr de șase microbuze electrice care vor fi atribuite localităților: Orăștioara de Sus, Hărău, Teliucu Inferior, Sălașu de Sus, Romos, Sarmizegetusa. De asemenea, printr-un program finanțat de Administrația Fondului de Mediu (AFM), în valoare de 14.998.500 lei, vor fi achiziționate alte 10 microbuze școlare care vor fi date în folosință la Petroșani, Hunedoara, Brad, Simeria, Lăpugiu de Jos, Vulcan, Hațeg, Geoagiu, Uricani și Consiliul Județean Hunedoara (Centrul de Pedagogie Curativă Simeria).
Sursa foto: CJ Hunedoara
Actualitate
„Ziua Culturii Naționale”: Protejarea patrimoniului cultural, o prioritate pentru polițiști. Activități investigative în 24 de dosare penale, anul trecut
Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara atrage atenția, cu ocazia „Zilei Culturii Naționale” – 15 ianuarie, asupra importanței protejării și conservării valorilor culturale, care definesc identitatea noastră națională.
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul pentru Protejarea Patrimoniului Cultural Național – au desfășurat, pe parcursul anului trecut, mai multe acțiuni operative și preventive, în vederea combaterii infracțiunilor care vizează patrimoniul cultural.
„Pe parcursul anului trecut, polițiștii au efectuat activități investigative în 24 de dosare penale ce privesc infracțiuni contra patrimoniului cultural național (majoritatea reprezentând infracțiuni de distrugere și de acces neautorizat cu detectoare de metale şi utilizarea lor în zonele cu patrimoniu arheologic). Într-unul din cazurile instrumentate de polițiști, aceștia au recuperat un artefact (o fibulă) susceptibil a face parte din patrimoniul național cultural. Broșa în cauză ar fi fost sustrasă de pe teritoriul României și identificată de polițiști pe o rețea de socializare, în cadrul unui grup de comercializare a obiectelor vechi. În urma activităților complexe de cercetare și recuperare a obiectului în cauză, acesta a fost transmis Muzeului Național de Istorie a României, în vederea expertizării”, a informat IPJ Hunedoara.
Deținerea și utilizarea detectoarelor de metale
Activitățile polițiștilor au vizat și persoanele fizice, care utilizează detectoare de metale, pentru a se asigura respectarea cadrului legal.
Conform legislației în vigoare, deținerea detectoarelor de metale este permisă doar cu autorizație eliberată de către structurile Poliției Române, utilizarea acestora fiind strict interzisă în zonele care fac parte din patrimonial cultural național.
Potrivit IPJ Hunedoara, la nivelul județului, pe parcursul anului 2024 au fost eliberate 291 de autorizații pentru deținerea unor detectoare de metale, în prezent fiind autorizate în acest sens, la nivelul județului, 912 de persoane fizice și 19 persoane juridice. „Posesorii acestor dispozitive trebuie să știe că, potrivit Ordonanței de Guvern nr. 43/2000 privind protecţia patrimoniului arheologic, utilizarea detectoarelor de metale în zonele arheologice protejate și fără respectarea cadrului legal constituie infracțiune și este sancționată conform legii”, precizează IPJ Hunedoara.
Polițiștii fac apel către cetățeni să contribuie activ la protejarea patrimoniului cultural național, respectând legislația și semnalând orice activitate posibil ilegală în acest domeniu.
Siturile UNESCO din Munții Orăștiei, precum cetățile dacice Sarmizegetusa Regia, Costești și Blidaru, precum și alte obiective mobile sau imobile aflate pe raza județului Hunedoara reprezintă un patrimoniu de o valoare universală. Protejarea acestor situri arheologice este nu doar o obligație legală, ci și o responsabilitate morală față de generațiile viitoare.
Actualitate
Sesiune de lucru a AJF Hunedoara
Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Hunedoara organizează o importantă sesiune de lucru, una din cadrul eforturilor continue de modernizare și dezvoltare a activităților fotbalistice din județ. Această sesiune va avea loc joi, 16 ianuarie, începând cu ora 17:00, la Facultatea de Inginerie din Hunedoara.
Subiecte importante
Această întâlnire va aborda teme de interes major. Astfel, un prim capitol este “Digitalizarea activităților de transfer, legitimare și acordare a vizelor”, prin prezentarea platformei „Football Connect”, dezvoltată de Federația Română de Fotbal (FRF) în colaborare cu Departamentul de Competiții. Interesant se anunță și subiectul intitulat „Certificarea fotbalului amator”, care va cuprinde o informare privind condițiile și etapele acestui proces. De mare interes este și „Regulamentul jocurilor de baraj accedere Liga 3”, în contextul noilor reglementări ale FRF, subiect tratat pe larg în cotidianul SERVUS HUNEDOARA în ediția din 13 ianuarie 2025, acesta fiind disponibil AICI, dar și pe pagina de Facebook a ziarului nostru. În fine, ultimul capitol al sesiunii de lucru va fi „Distribuirea mingilor achiziționate, prin proiectul finanțat de Federația Română de Fotbal, intitulat „Împreună pentru dezvoltarea fotbalului hunedorean”, și beneficiile aduse cluburilor locale. “Prin implementarea soluțiilor digitale, ne propunem să creștem eficiența și transparența în administrarea competițiilor și să facilităm tranziția către un sistem modern, în linie cu cerințele actuale. Subliniem importanța participării dumneavoastră la această sesiune de lucru, având în vedere că operațiunile menționate vor fi realizate exclusiv prin mijloace digitale. Vă mulțumim pentru implicare și vă așteptăm cu drag să continuăm, împreună, dezvoltarea fotbalului hunedorean”, au transmis reprezentanții AJF Hunedoara.
Actualitate
Portretul lui Mihai Eminescu, realizat pe zăpadă de un artist din Valea Jiului
Talentatul artist plastic Paul Șerban, din Valea Jiului, uimește, din nou. La împlinirea a 175 de ani de la nașterea marelui poet național Mihai Eminescu, tânărul din Aninoasa a realizat portretul „Luceafărului poeziei românești”, pe un deal acoperit de zăpadă din apropierea casei sale.
Artistul Paul Șerban a creat, prin urma pașilor săi pe zăpadă, chipul „poetului nepereche”, vizibil doar de la înălțime, prin imagini preluate cu ajutorul unei drone. Pentru creația impresionantă, a muncit trei zile. “Lucrarea este urma paşilor mei pe zăpadă. Am mers până a răsărit Luceafărul poeziei noastre. Pentru mine este o plăcere să aduc acest omagiu lui Mihai Eminescu. Este poetul meu preferat, pe care l-am citit cel mai mult şi este o sursă de inspiraţie pentru mine”, a declarat artistul Paul Șerban, citat de Agerpres.
Absolvent al Facultății de Arte și Design din Timișoara, Paul Șerban (29 de ani) este cunoscut pentru lucrările sale spectaculoase, realizate la scară mare, prin intermediul „Land Art”, o formă de artă ce implică folosirea elementelor naturii pentru a crea opere efemere și unice. Pasionat de artă încă din copilărie, tânărul din Aninoasa a realizat, până acum, prin „Land Art”, zeci de lucrări care mai de care mai impresionante. Creațiile sale, prezentate în mediul online, îi cuceresc pe internauți și strâng numeroase aprecieri.
Sursa foto: captură video Șerban Paul/Facebook
-
Actualitatecu o zi in urma
Piața imobiliară a luat-o razna. În Deva, „apartamente cu preț de Palat Buckingham”. Câte tranzacții au fost făcute în județ, în decembrie 2024
-
Actualitatecu 3 zile in urma
LPS Cetate Deva, izvor de talente pentru fotbalul național
-
Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO: Accident rutier pe Calea Zarandului din Deva. Un bărbat de 73 de ani, transportat la spital
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Primarul din Vețel vine cu precizări necesare legate de centrala de la Mintia
-
Actualitatecu o zi in urma
Deva: A fost aprobată lista de priorități pentru repartizarea locuințelor sociale pe acest an. Peste 60 la sută dintre solicitanți, persoane singure
-
Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO: Pompierii din Hunedoara au stins un incendiu puternic într-o casă din Hațeg
-
Actualitatecu o zi in urma
“Fetița cu chibrituri”, spectacol de dans contemporan, pe scena Centrului Cultural „Corviniana” din Hunedoara. O poveste despre magie, emoție și speranță
-
Actualitatecu o zi in urma
3 februarie – prima zi de încasare a taxelor de închiriere a parcărilor rezidențiale din Deva