Echipa de juniori C de la CNS Cetate Deva, campioana judeţului Hunedoara, a fost eliminată în faza zonală a campionatului naţional de fotbal. Echipa antrenată de Daniel Simina a terminat neînvinsă competiţia, remizând 0-0 cu FCM Reşiţa şi învingând cu 1-0 pe Sportul Sebeş, dar a ratat prezenţa în finala turneului la golaveraj. Competiţia a câştigat-o Atletico Arad, care s-a calificat la turneul semifinal.