Connect with us
Data: 22/01/2025
.

Actualitate - Eveniment

Mii de pensionari hunedoreni vor primi pensii mai mari

Publicat

pe

Peste 5.000 de pensionari din județul Hunedoara vor beneficia de recalcularea pensiilor. Este vorba de pensionarii care au lucrat în condiții speciale și deosebite, iar măsura este discutată la nivelul Ministerului Muncii. De altfel, în Parlament se află în dezbatere o serie de modificări care vor fi aduse Legii grupelor de muncă.

Majoritatea pensionarilor care vor beneficia de recalcularea pensiilor sunt foști mineri. Aceștia au cerut în nenumărate rânduri recalcularea veniturilor, motivând faptul că au lucrat în condiții speciale. „Din estimările noastre rezultă că la nivelul județului Hunedoara vor fi peste 5.000 de cazuri de pensii care vor fi recalculate. Dintre acestea, cele mai multe, aproximativ 3.500, sunt alea minerilor din Valea Jiului”, a precizat directorul Casei Județene de Pensii Hunedoara, Ilie Toma. Acesta a apreciat că în urma reclaculării pensiilor beneficiarii vor primi sume „relativ bune” în plus.

Modificarea Legii grupelor de Muncă, în Parlament

În comisia de muncă din Camera Deputaților se află în dezbatere un proiect de modificarea a Legii grupelor de muncă. Modificările au fost deja aprobate de Senat. „În stadiu avansat de discuții se află și proiectul de modificarea a Legii 263 (n.r. – Legea grupelor de muncă). Proiectul vizează un alt mod de calcul al pensiilor pentru cei care au lucrat în condiții speciale și deosebite, respectiv pentru cei care au lucrat în grupa întâi și a doua de muncă anterior, intrării legii actuale în vigoare. Din datele pe care le deținem această lege modificată se va vota în curând în Parlament”, a precizat directorul Casei Județene de Pensii Hunedoara, Ilie Toma.

La începutul acestui an, Ministerul Muncii a precizat că va analiza împreună cu parlamentarii cea mai bună formulă pentru pensionari în ceea ce privește majorarea punctajelor pentru cei care au lucrat în grupa întâi și a doua de muncă.

Advertisement
Advertisement

Actualitate

FOTO| Incendiu la Hunedoara. O casă a fost distrusă de flăcări

Publicat

pe

Redactat de

O casă din municipiul Hunedoara a fost distrusă de flăcări. Focul a mistuit încăperile și acoperișul locuinței. Pompierii au intevenit cu două autospeciale. De asemenea, la fața locului s-a aflat și un echipaj SMURD, după ce, inițial s-a anunțat că o persoană ar fi fost surprinsă în interior, informație care, din fericire, nu s-a confirmat.

Foto: ISU Hunedoara

“Astăzi, echipaje de intervenție ale Detașamentului de pompieri Hunedoara au avut misiunea de a stinge un incendiu care a cuprins încăperile și acoperișul unei case din oraș. Pentru că din faza de apel la 112 s-a anunțat că ar fi fost posibil ca o persoană să fie surprinsă în interior, pompierii s-au pregătit și pentru misiunea de căutare-salvare a posibilei victime. Din fericire informația nu s-a confirmat, la sosirea echipajelor proprietarul se afla în afara locuinței și nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Pentru localizarea și lichidarea incendiului s-a acționat cu două autospeciale de stingere, iar la fața locului s-a aflat și un echipaj SMURD. Flăcările au distrus interiorul casei și o mare parte din acoperiș”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

Incendiul ar fi izbucnit de la un scurtcircuit produs din cauza unui cablu electric defect.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Eduard Mija, noul director al CEVJ

Publicat

pe

Redactat de

Eduard Aurelian Mija este noul director al Complexului Energetic Valea Jiului.

Consiliul de Administrație al Complexului Energetic Valea Jiului (CEVJ) S.A. a anunțat, pe 21 ianuarie 2025, numirea lui Eduard Aurelian Mija în funcția de Director General al companiei. Decizia a fost luată în urma unui proces de recrutare riguros, desfășurat conform prevederilor OUG nr. 109/2011, modificată prin Legea nr. 186/2023 privind Guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.

Recrutarea a fost coordonată de S.C. George Butunoiu Group S.R.L. (GBG), o companie de renume în domeniul selecției de personal pentru poziții de top management. În urma evaluărilor și a clasamentului final transmis de firma de recrutare, Consiliul de Administrație a validat propunerea și l-a desemnat pe domnul Mija pentru a prelua conducerea CEVJ S.A.

”În urma evaluărilor și a clasamentului final transmis de firma de recrutare, Consiliul de Administrație a validat propunerea și l-a desemnat pe domnul Eduard Aurelian Mija în funcția de Director General. Decizia reflectă încrederea în competențele profesionale și viziunea strategică ale domnului Eduard Aurelian Mija, care sunt esențiale pentru consolidarea guvernanței corporative și atingerea obiectivelor de performanță ale S CEVJ SA”, arată comunicatul de presă al CEVJ.
Citeste mai mult ...

Actualitate

Incendiu la o anexă gospodărească din Simeria

Publicat

pe

Redactat de

Echipaje de intervenție de la Detașamentul de pompieri Deva au intervenit, în această dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în camera centralei pe lemne și la acoperișul unei anexe de la o gospodărie din Simeria.

Pentru misiune au fost alocate 2 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, iar la locul incendiului s-a aflat și un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Simeria.
Intervenția a constat în localizarea și lichidarea incendiului care a cuprins camera centralei și un șopron cu lemne. Acțiunile pompierilor au eliminat riscul de a fi cuprinsă de flăcări și casa de locuit. Nicio persoană nu a fost rănită.
Sursa probabilă a izbucnirii flăcărilor a fost efectul termic

FOTO: Arhivă

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate