Connect with us
Data: 19/01/2025
.

Actualitate

Mii de pești morți pe Jiul de Vest. Cauzele rămân necunoscute la două săptămâni după dezastru

Publicat

pe

Mii de peşti au murit în râul Jiul de Vest în zona localităţii Aninoasa, în urmă cu aproximativ două săptămâni. La acea dată, autorităţile de mediu, specialişti de la Apele Române şi la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor hunedoara(DSVSA) au efectuat verificări în teren pentru a putea determina cauza producerii acestui dezastru. Au trecut două săptămâni de la acest moment și cam tot atat de când au fost trimise probele la un laborator  pentru a se stabili cauza morții peștilor. Aceasta rămâne, în continuare, însă, tot necunoscută.

„Din păcate, încă nu avem un răspuns concret cu privire la cauza producerii decesului peștilor din Jiul de Vest. Cert este că noi joi seara noi am fost anunțați cu privire la prezența unor pești morți pe luciul apei. Am efectuat un control, împreună cu colegii de la Apele Române- Bazinul Jiu și atât vineri, cât și sâmbătă nu am reușit să găsim o sursă de poluare. S-au prelevat probe atât de către cei de la Apele Române – Bazinul Jiu, cât și de către Compania Națională a Huilei (CNH) Petroșani, pentru că exista posibilitatea ca de acolo să fie o problemă. Mai precis, de la Preparația Coroiești ne gândeam să fie o poluare. Cu toate acestea, atât analizele efectuate de Apele Române – Bazinul Jiu, cât și cele efectuate de CNH nu au arătat prezența în apă a vreunei substanțe poluante care să ducă la moartea acestor pești. Din păcate, lucrurile s-au repetat duminică, atunci când a fost semnalat din nou același lucru. Ca urmare, s-au prelevat din nou probe, s-au adunat câțiva pești morți, ca mostre și s-au trimis la un laborator specializat în substanțe toxice pentru a vedea care este cauza certă. Ca urmare, așteptăm și noi rezultatul analizelor ce sunt efectuate la București”, a declarat Ovidiu-Dorel Bretean, comisarul șef al Gărzii de Mediu Hunedoara.

Advertisement

Actualitate

Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 20 – 24 ianuarie, în județul Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Rețele Electrice România anunță întreruperi de energie electrică, planificate pentru revizii și reparații, în câteva localități din județul Hunedoara, în perioada 20 -24 ianuarie 2025.

Județul Hunedoara

Ziua / Data

Localitatea, strada afectată

Orar

Advertisement

Luni, 20 Ianuarie 2025

Sarmizegetusa (parțial)

09:00 – 17:00

Lupeni, străzile Pomilor, Pădurarilor

09:00 – 17:00

Galați

09:00 – 17:00

Herepeia

09:00 – 17:00

Advertisement
Cutin

09:00 – 17:00

Almațu Mic

09:00 – 17:00

Taratel (parțial zona bisericii)

09:00 – 17:00

Petroșani, străzile Daranesti, Dealului, DN66 (partial), Transilvaniei, Bucegi, Muresului, Doinei, Ing. Caprar, Uzinei, Rosia, Nedeii, Carjei , Digului, Vasile Lupu, Ghorghe Sincai, Matei Basarab, statie carburanti Baril Oil, Auto service (langa Baril Oil), Centru ingrijire varstnici Bunicii Vaii Jiului

09:00 – 17:00

Marti, 21 Ianuarie 2025

Advertisement
Teliucu Inferior, Teliucul Superior, Frontul 2

09:00 – 13:00

Sarmizegetusa (partial)

09:00 – 17:00

Petrosani, strazile Transilvaniei (partial), Daranesti (partial), Blajoni, Jupanesele, Pestera Bolii

09:00 – 17:00

Herepeia

09:00 – 17:00

Vaidei (partial)

09:00 – 17:00

Advertisement
Taratel (partial zona bisericii)

09:00 – 17:00

Lupeni, strazile Pomilor, Padurarilor

09:00 – 17:00

Petroșani, strazile Daranesti, Dealului, DN66 (partial), Transilvaniei, Bucegi, Muresului, Doinei, Ing. Caprar, Uzinei, Rosia, Nedeii, Carjei , Digului, Vasile Lupu, Ghorghe Sincai, Matei Basarab, statie carburanti Baril Oil, Auto service (langa Baril Oil), Centru ingrijire varstnici Bunicii Vaii Jiului

09:00 – 17:00

Miercuri, 22 Ianuarie 2025

Boz (parțial)

09:00 – 17:00

Advertisement
Sarmizegetusa (parțial)

09:00 – 17:00

Herepeia

09:00 – 17:00

Curechiu (parțial)

09:00 – 17:00

Vaidei (parțial)

09:00 – 17:00

Joi, 23 Ianuarie 2025

Advertisement
Boz (parțial)

09:00 – 17:00

Poieni

09:00 – 17:00

Herepeia

09:00 – 17:00

Curechiu (parțial)

09:00 – 17:00

Vaidei (parțial)

09:00 – 17:00

Advertisement

 

Lista întreruperilor programate se regăsește şi pe site-ul www.reteleelectrice.ro şi poate fi consultată în secțiunea Întreruperi programate.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Beneficiarii Programului Tranziție Justă din Hunedoara, sprijiniți prin sesiuni de instruire pentru implementarea proiectelor europene

Publicat

pe

Redactat de

În cadrul primelor sesiuni de instruire din acest an, beneficiarii Programului Tranziție Justă din județul Hunedoara au avut oportunitatea de a aprofunda aspectele esențiale ale implementării proiectelor europene.

Evenimentul a fost organizat în două sesiuni, desfășurate la Deva și Lupeni, și a avut ca scop clarificarea unor teme importante precum raportul de progres, planul de monitorizare, cererile de prefinanțare, plată și rambursare, dar și regulile de achiziții publice și informare.

Participanții au avut ocazia să discute în detaliu despre pașii necesari pentru o implementare eficientă a proiectelor, cu un accent deosebit pe transparența și corectitudinea procedurilor. Alexandru Kelemen, director executiv al Asociației pentru Dezvoltare Teritorială Integrată Valea Jiului, a fost prezent la eveniment și a subliniat importanța colaborării între autorități și beneficiarii fondurilor europene pentru o tranziție justă reușită.

Sesiunile au oferit un cadru propice pentru un schimb deschis de idei, întrebări și soluții practice, iar ADR Vest a avut un rol central în susținerea acestora. Cu o implicare activă în transformarea regiunii, ADR Vest continuă să sprijine comunitățile locale în gestionarea cu succes a proiectelor finanțate din fonduri europene, contribuind la dezvoltarea durabilă a județului Hunedoara.

FOTO: ADRVEST

Citeste mai mult ...

Actualitate

Invitație la o întâlnire literară cu scriitorii din Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Pasionații de literatură sunt invitați la o întâlnire specială cu scriitorii hunedoreni.

Evenimentul, organizat de Asociaţia Oamenilor de Cultură şi Artă din judeţul Hunedoara (ASOCA), împreună cu Biblioteca Municipală Hunedoara, va avea loc marți, 21 ianuarie, de la ora 17:00, la Galeria de Arte din Hunedoara, în cadrul întâlnirilor de lectură organizate de ASOCA.

“Literatura este o fereastră către lumi noi, o modalitate de a explora gândurile, emoțiile și experiențele umane. Întâlnirile literare nu doar că ne îmbogățesc cunoștințele, dar și ne oferă ocazia de a interacționa cu autorii, de a le înțelege viziunea și de a descoperi povestiri care ne pot inspira și motiva. Așa cum spunea Mihai Eminescu, „Cărțile sunt cei mai buni profesori, căci înțelepciunea lor nu se pierde niciodată”, iar prin participarea la acest eveniment, veți avea șansa de a vă lăsa inspirați de creativitatea și talentul scriitorilor locali. De asemenea, tot Mihai Eminescu a subliniat că „Literatura este cea mai înaltă formă de a exprima gândirea umană”, iar noi credem că prin aceste întâlniri putem contribui la dezvoltarea și aprecierea literaturii în comunitatea noastră. Vă așteptăm cu drag și entuziasm, pentru a împărtăși momente de neuitat alături de cei care dau viață cuvintelor! Vom fi nespus de bucuroși de prezența dumneavoastră!”, au transmis organizatorii evenimentului.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate