Stiri nationale
Ministerul Educației a publicat clasamentul universităților din România
Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din Bucureşti şi Universitatea Politehnica din Bucureşti ocupă primele trei locuri în Metarankingul Naţional pe anul 2023 al instituţiilor de învăţământ superior care a fost publicat miercuri de Ministerul Educaţiei.
Locul patru este ocupat de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, locul cinci de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, iar locul şase de Universitatea „Transilvania” din Braşov.
Pe locul şapte se află Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, pe locul opt Universitatea de Vest din Timişoara, pe locul nouă Academia de Studii Economice din Bucureşti, iar pe locul zece Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.
Potrivit Ministerului Educaţiei, Metarankingul Naţional este un mecanism de evaluare şi ierarhizare a universităţilor din România, bazat pe analiza unor clasamente universitare internaţionale recunoscute la nivel global de către International Ranking Expert Group, Inventory of International Rankings (IREG).
Topul primelor 10 universităţi din România în anul 2023 este similar cu cel din 2022, fiind ocupat de universităţi comprehensive, tehnice şi de medicină.
„Metarankingul reprezintă un instrument de analiză precis şi imparţial, care promovează alocarea echitabilă a finanţării cercetării universitare pe baza performanţei dovedite şi identificarea nevoilor pentru atingerea şi susţinerea excelenţei în educaţie şi cercetare”, transmite Ministerul Educaţiei într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, obiectivele specifice ale Metarankingului Naţional vizează identificarea instituţiilor de învăţământ superior performante din punct de vedere al activităţii ştiinţifice şi al contribuţiei lor la comunitatea academică internaţională, reflectată prin prezenţa în cele mai importante clasamente internaţionale ale universităţilor europene şi occidentale, precum şi ierarhizarea acestora pe baza punctajului obţinut în urma aplicării metodologiei standardizate aferente exerciţiului naţional de metaranking.
De asemenea, se urmăreşte să se ofere un instrument de analiză adecvat pentru managementul academic naţional, un instrument cât mai obiectiv şi transparent care poate fi folosit pentru a obţine o viziune mai clară şi mai cuprinzătoare asupra impactului universităţilor româneşti în cadrul comunităţii academice internaţionale şi luarea unor decizii mai informate şi mai eficiente în ceea ce priveşte finanţarea cercetării în instituţiile de învăţământ superior.
Sursa: AGERPRES
Social
Poșta Română a început distribuirea pensiilor pentru luna noiembrie
Compania Națională „Poșta Română” a început, vineri, distribuirea drepturilor sociale (pensii), respectând angajamentul asumat în conformitate cu convenția încheiată cu Casa Națională de Pensii Publice, a anunțat operatorul poștal.
Astfel, până pe 15 noiembrie, curierii poștali vor distribui pentru 4,6 milioane de pensionari drepturile de pensie în numerar și/sau taloanele de pensie.
„Zilnic, peste 14.000 de angajați ai Poștei Române vor fi mobilizați în acest proces, dintre care peste 10.000 sunt poștași. Aceștia vor distribui peste 300.000 de pensii în fiecare zi. Managementul Poștei Române le mulțumește salariaților care își îndeplinesc atribuțiile cu profesionalism și devotament, punând mai presus de toate grija față de oameni, în special față de pensionari”, se arată într-un comunicat al Companiei Naționale „Poșta Română”.
Poșta Română este singura companie de curierat și servicii poștale din România care ajunge în toate colțurile țării, fiind principalul furnizor de servicii poștale la nivel național.
Stiri nationale
Lege promulgată/Statul român suportă cheltuielile pentru repatrierea cetăţenilor decedaţi în străinătate, în limita a 5.000 de euro
Statul român suportă cheltuielile pentru repatrierea cetăţenilor români decedaţi în străinătate, la cererea familiei, în limita a 5.000 euro, potrivit unei legi promulgate vineri de preşedintele Klaus Iohannis.
În acest sens, anual, în bugetul Ministerului Afacerilor Externe, se alocă aceste sume pentru plata cheltuielilor de repatriere.
Normele metodologice de punere în aplicare a legii se stabilesc prin ordin comun al ministrului Afacerilor Externe şi al ministrului Finanţelor, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a actului normativ.
Sursa: AGERPRES
EDUCATIE
Prima de carieră didactică. A început încărcarea cardurilor
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a demarat procesul de încărcare a cardurilor pentru primele de carieră destinate personalului didactic și nedidactic activ în anul universitar 2023-2024.
Personalul didactic beneficiază de suma de 1.500 de lei, iar personalul nedidactic (auxiliar) de suma de 500 de lei.
Sumele alocate pentru profesori sunt destinate achiziționării de materiale și echipamente necesare activității educaționale, conform prevederilor din OUG nr. 58/2023, cu modificările ulterioare. Cheltuielile eligibile includ cursuri de formare profesională, achiziția de echipamente IT (precum laptopuri, tablete, telefoane inteligente, ceasuri inteligente și alte dispozitive utilizabile în procesul educațional), precum și materiale didactice. Pentru personalul nedidactic, lista cheltuielilor eligibile va fi stabilită de Ministerul Educației prin intermediul unui ordin.
“Sumele încărcate pe carduri vor putea fi folosite până în luna octombrie 2025. Acest sprijin financiar acordat personalului din învățământ este finanțat din fonduri europene și reflectă angajamentul statului român de a susține sistemul public de educație – o prioritate strategică națională. Fondurile sunt dedicate modernizării și eficientizării educației publice, asigurând resurse esențiale pentru a îmbunătăți calitatea actului educațional și pentru a sprijini carierele personalului implicat în formarea tinerelor generații”, a transmis Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Deva: Grădinița „Andrei Șaguna”, un nou spațiu educațional modern pentru copii
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Octogenarul dispărut din Brad, găsit după mai multe ore de căutări. Un câine l-a încălzit toată noaptea
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Ați văzut-o? O minoră din Hunedoara este căutată de familie -UPDATE
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Deschiderea oficială a Muzeului Satului din Petrila: O călătorie în timp în tradiția momârlănească
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Suspecți de tâlhărie, reținuți de polițiștii din Deva în urma unor percheziții
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Înscrieri la Cercul de Dans Modern al Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, din 11 noiembrie
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Evenimente deosebite în comuna Crișcior
-
Actualitatecu 2 zile in urma
1 Noiembrie – „Luminația” sau „Ziua Morților”: Flori și lumânări, în memoria celor trecuți în eternitate