Connect with us
Data: 27/06/2025
.

Actualitate

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja: „Proiectul Mintia este în grafic”

Publicat

pe

Proiectul Mintia este în grafic, cu cele mai importante elemente pentru realizarea sa deja livrate, instalate sau în curs de instalare, a anunțat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, la scurt timp după ce al doilea generator, de aproape cinci sute de tone, a fost adus la Termocentrala Mintia, din județul Hunedoara.

“Noi vești bune de la Mintia, dragi prieteni (…) A ajuns pe șantierul centralei de la Mintia al doilea generator uriaș, de aproape 500 de tone, construit pe baza unor tehnologii americane performante. Proiectul Mintia este în grafic, cu cele mai importante elemente pentru realizarea sa deja livrate, instalate sau în curs de instalare. Turbinele Siemens, printre cele mai performante din lume, sunt deja la Mintia, iar structurile de susținere și sistemele auxiliare sunt montate. În paralel, infrastructura necesară conectării centralei la Sistemul Energetic Național este în lucru, acest proiect fiind în sarcina Transgaz, astfel încât noua capacitate de producție de la Mintia să fie integrată cât mai rapid”, a scris, pe rețeaua de socializare, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Oficialul guvernamental afirmă că țintele privind realizarea proiectului rămân aceleași: în vara lui 2026, Centrala Mintia trebuie să devină complet operațională, iar din 2027 să utilizeze gazele naturale din Marea Neagră, a căror extragere va începe prin proiectul Neptun Deep. “Având o capacitate totală de 1.750 MW, centrala de la Mintia va fi cea mai mare unitate pe gaze naturale din Uniunea Europeană, iar ținta ambițioasă va fi să avem deja 1.000 MW puși în funcțiune la finalul acestui an. Cu o investiție privată totală de 1,4 miliarde de euro, acest proiect asigură nu doar tranziția către o energie mai curată și mai ieftină pentru români, dar duce și la crearea unor locuri de muncă în regiune, atât în faza de construcție, cât și pe termen lung, în operarea centralei”, a punctat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Unul dintre marile proiecte strategice ale României

Ministrul Sebastian Burduja mai spune că centrala pe gaze de la Mintia este unul dintre marile proiecte strategice ale României, dar și una dintre marile provocări asumate la Ministerul Energiei. “De aceea ne-am asumat să declarăm investiția de importanță națională, pentru o implementare cât mai rapidă. Imaginați-vă ce vor însemna toți acești MW în plus pentru sistemul energetic național. O producție mai mare de energie românească ne va aduce mai multă securitate, prețuri mai mici în facturile românilor și competitivitate mai mare pentru companiile noastre. Asta înseamnă prosperitate, locuri de muncă, investiții noi atrase pentru România. Totul va fi bine. Înainte, împreună!”, a mai scris, pe Facebook, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Advertisement

Reamintim faptul că, al doilea transport agabaritic a ajuns, miercuri, în jurul prânzului, la Termocentrala de la Mintia. Convoiul, încărcat cu un generator, a pornit de la Nădlac și, la fel ca și primul, din luna februarie, a parcurs 245 de kilometri în șase zile, ajungând fără probleme la destinație. Un convoi similar va intra pe drumurile naționale din zona de vest a țării în prima parte a lunii aprilie.

Foto: Sebastian Burduja/Facebook

Actualitate

Participanții la Festivalul Internațional de Folclor „Carpatica”, întâmpinați la Consiliul Județean Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

 

 

Participanții Festivalului Internațional de Folclor „Carpatica”, eveniment ajuns la ediţia a XXIV-a, au fost întâmpinați, astăzi, de reprezentanții Consiliului Județean (CJ) Hunedoara, la sediul instituției din Deva.

Grupurile de copii și tineri din străinătate, dar și din mai multe județe ale țării, au fost primiți de vicepreședintele Alin Țambă, care a transmis mesajul de bun venit al președintelui Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, și le-a vorbit despre trecutul istoric și frumusețile județului Hunedoara, dar și despre clădirea impozantă a Palatului Administrativ. La rândul lor, reprezentanții ansamblurilor prezente la întâlnire au vorbit despre zonele din care provin și despre activitatea artistică pe care o desfășoară pentru păstrarea și promovarea tradițiilor și obiceiurilor din comunitatea lor.

Sursa foto: CJ Hunedoara

Festivalul Internațional de Folclor „Carpatica” debutează în această după -amiază, la ora 17:30, la Deva, printr-o paradă a costumului, dansului şi cântecului popular, care va avea loc pe traseul Parcul „Cetate” → Piața Unirii, urmată de festivitatea oficială de deschidere a evenimentului. Sâmbătă, de la ora 17.30, ansamblurile participante la festival vor fi prezente la Hunedoara cu o paradă a portului popular pe Pietonala „Corvin”, urmată de un spectacol în aer liber la Centrul Cultural „Corviniana”. Duminică, la Geoagiu, de la ora 11:30, va avea loc spectacolul de închidere a festivalului, iar la ora 15:00 se va desfășura parada portului popular la Geoagiu-Băi.

Advertisement

La ediția din acest an a festivalului, participă ansambluri folclorice din Croația, Macedonia de Nord, Serbia și Ungaria, alături de ansambluri din județele Alba, Argeș, Bihor, Botoșani, Cluj, Gorj, Sibiu, Suceava, Timiș și Tulcea. Județul Hunedoara este reprezentat de Ansamblul „Pădureanca” al Palatului Copiilor Deva.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Semafoare inteligente, instalate în Geoagiu

Publicat

pe

Redactat de

 

Patru semafoare inteligente au fost instalate în orașul Geoagiu, pentru creșterea siguranței rutiere.

Potrivit unui anunț transmis de Primăria Orașului Geoagiu, noile semafoare inteligente în următoarele locații: Terenul de sport din Gelmar, Pod Mahler, Școala Generală, Casa de Cultură din Geoagiu Băi.

“Aceste semafoare sunt dotate cu radar integrat, care detectează depășirea vitezei legale. În acest caz, semaforul trece automat pe roșu doar pe sensul de mers unde s-a depășit viteza”, au explicat reprezentanții administrației publice locale.

Aceștia au precizat că radarul nu are rol de sancționare, nu emite amenzi și nu fotografiază mașinile. De asemenea, fiecare semafor este prevăzut cu buton pentru pietoni, pentru a permite o traversare în condiții de siguranță.

Advertisement

“Aceste măsuri urmăresc creșterea siguranței rutiere, în special în apropierea școlilor și zonelor circulate pietonal. Vă rugăm să circulați cu prudență și să respectați semnalizarea rutieră! Împreună facem Geoagiu un oraș mai sigur!”, au transmis reprezentanții Primăriei Geoagiu.

 

Sursa foto: Primăria Orașului Geoagiu
Citeste mai mult ...

Actualitate

Explozii controlate la Bârcea Mică! Militarii din Deva vor distruge muniție între 1 și 3 iulie

Publicat

pe

Redactat de

Primăria Municipiului Deva informează cetățenii că în perioada 1–3 iulie 2025, între orele 09:00 și 14:00, Unitatea Militară 01794 Deva va desfășura activități de instruire în poligonul cu destinație specială de la Bârcea Mică, care includ detonarea controlată a unor încărcături de exploziv.

Acțiunile au scopul de a distruge muniție și se vor realiza în condiții de maximă siguranță. Reprezentanții unității militare dau asigurări că toate procedurile vor respecta normele legale privind sănătatea și securitatea în muncă, protecția mediului și prevenirea incendiilor.

Autoritățile fac apel la populație să evite zona poligonului pe durata desfășurării exercițiilor, întrucât accesul este strict interzis pentru siguranța publicului.

Detonările programate pot produce zgomote puternice, așadar locuitorii din apropiere sunt rugați să nu se alarmeze și să respecte indicațiile autorităților.

FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate