Connect with us
Data: 11/12/2024
.

Actualitate

Ministrul Transporturilor, o nouă vizită pe autostrada Lugoj – Deva. Care este stadiul lucrărilor?

Publicat

pe

Ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, a efectuat o nouă vizită de lucru pe autostrada care leagă Deva de Lugoj. Acesta nu a mers singur pe şantiere, ci însoţit de reprezentanţi din conducerea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Concluzia pe care a tras-o oficialul de stat, la finalul inspecţiei, a fost că s-a înregistrat un „progres notabil”. De luna viitoare, zice şeful Ministerului Transporturilor, se va putea circula pe o bucată de pe această autostradă, aflată încă în construcţie. În ceea ce priveşte Lotul 4 al acestei şosele de mare viteză, adică sectorul Ilia – Deva, lucrările sunt executate aproape pe jumătate.

Constat un progres notabil…”

lot-3-lugoj-deva

Ministrul Sorin Buşe a verificat stadiul lucrărilor pe autostrada Lugoj – Deva la sfârşitul săptămânii trecute. „Constat un progres notabil, de la ultima mea vizită, pe aceste șantiere. Antreprenorii au înțeles mesajul meu, iar faptul că 15 kilometri vor fi finalizați până în decembrie (n.red. luna viitoare) este o dovadă clară a acestei mobilizări”, a precizat Ministrul Transporturilor.

Mai este de lucru

Pe Lotul 2 al autostrăzii Lugoj – Deva (cel de la Dumbrava la Holdea, în lungime de 28 de kilometri), gradul de execuție este de peste 52 la sută. Pe acest tronson, luna viitoare, vor fi deschiși circulației 15 kilometri, iar ceilalți 13 kilometri vor rămâne în execuție, zic reprezentanţii de la Ministerul Transporturilor. Potrivit acestora, astfel, se va putea circula neîntrerupt pe autostradă din dreptul localității Margina (județul Timiș), până la Vama Nădlac. În ceea ce priveşte stadiul lucrărilor pe Lotul 3 (sectorul Ilia – Holdea 21 de kilometri), execuția acestora s-a realizat în proporție de peste 70 la sută, iar pe Lotul 4 (Ilia- Deva 22 de kilometri), progresul fizic este de aproape 50 la sută.

Advertisement
Advertisement

Actualitate

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decretul, semnat de președintele Klaus Iohannis

Publicat

pe

Redactat de

Noul Parlament al României se va reuni înainte de Crăciun, pe data de 20 decembrie 2024.

„Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 11 decembrie 2024, decretul privind convocarea Parlamentului României, ales la data de 1 decembrie 2024, în ziua de vineri, 20 decembrie 2024, la ora 14:00, la Palatul Parlamentului”, a informat Administrația Prezidențială.

Noul Legislativ al țării a fost ales în urma scrutinului din 1 decembrie.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Urmărire, încheiată cu un accident, în zona „Uzo Balcan” din Deva. A ajuns cu mașina pe trotuar

Publicat

pe

Redactat de

Urmărire în trafic, încheiată la sediul Poliției pentru un tânăr din Deva. Acesta nu ar fi oprit la semnalele oamenilor legii, continuându-și drumul. Polițiștii au pornit pe urmele sale, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.

În zona „Uzo Balcan”, tânărul a pierdut controlul volanului și a intrat cu autoturismul pe trotuar, oprindu-se într-un gard viu. Numai norocul a făcut ca un trecător să nu fie, în acel moment, pe acolo. După ce a ajuns cu mașina în gard, acesta a coborât și a fugit, fiind prins de polițiști. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul prânzului.

 

Sursa foto: amator

“Astăzi, în jurul orei 12:40, un echipaj rutier aflat în serviciu pe raza municipiului Deva a efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism.
Cel aflat la volan nu s-a conformat solicitării polițiștilor, motiv pentru care echipajul rutier a pornit în urmărirea autoturismului, cu semnalele acustice și luminoase funcțiune. În zona sensului giratoriu „Uzo Balcan”, cel aflat la volan a pierdut controlul mașinii, oprindu-se pe trotuar, în gardul ornamental, după care a coborât din mașină și și-a continuat deplasarea în fugă, fiind urmărit și prins de polițiști”, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

 

Oamenii legii au aflat motivul pentru care tânărul ar fi încercat să scape. Conform polițiștilor, acesta nu deține permis de conducere. Mai mult, autoturismul era neînmatriculat. “Cel aflat la volan, un tânăr de 21 de ani, din Deva, a fost condus la sediul Poliției, în urma verificărilor stabilindu-se că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul pe care l-a condus nu era înmatriculat (având numere false de înmatriculare). În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal”, au mai informat reprezentanții IPJ Hunedoara.

Advertisement

 

Citeste mai mult ...

Actualitate

AJF Hunedoara cheamă microbiștii la vot

Publicat

pe

Redactat de

Ne apropiem de final de an, iar cei de la Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Hunedoara vor organniza o gală dedicată sportului – rege. În cadrul acestui eveniment vor fi conferite mai multe distincții, unele dintre acestea urmând a fi acordate cu sprijinul iubitorilor de fotbal din județ.

Două secțiuni pentru jucătorul preferat

Astfel, AJF Hunedoara îi invită pe microbiștii din județ să voteze, online, echipa favorită, precum și jucătorul preferat. Pentru jucătorul preferat sunt două secțiuni, una pentru Liga 4, iar cealaltă pentru Liga 5. Jucătorul preferat al fanilor este un concurs online prin care suporterii își arată aprecierea față de un jucător dintre cei nominalizați de cluburi. Accesând linkul https://forms.gle/sYAxDNGFQkSnGhum9, poți vota unul dintre jucătorii propuși de cluburile participante din Liga 4, sezonul 2023-2024. Susține-ți favoritul și arată-i cât de mult îl apreciezi! Completează formularul atașat până cel târziu 16 decembrie 2024, ora 9:00, și ajută-l să câștige acest titlu special”, au anunțat cei de la AJF Hunedoara în legătură cu alegerea jucătorului preferat din Liga 4. Și pentru Liga 5 procedura este similară, dar diferă linkul și termenul limită al exprimării opțiunilor. Accesând linkul https://forms.gle/C5Z6MPdHWWUBDMhQ6 , poți vota unul dintre jucătorii propuși de cluburile participante din Liga 5, sezonul 2023-2024. Fii parte din poveste și completează formularul atașat până cel târziu 16 decembrie 2024, ora 9:15”, au transmis reprezentanții AJF Hunedoara.

Fanii își pot alege echipa favorită

La echipa favorită este o singură secțiune. „AJF Hunedoara te invită să participi la un concurs inedit! Desfășurat exclusiv online, acest concurs va premia „Cel mai iubit club de fotbal din județul Hunedoara”! Cum participi? Susține-ți clubul favorit printr-un simplu vot! Accesează formularul atașat acestei postări, click pe https://forms.gle/57cj51jtxvHk5RFf8, selectează clubul tău favorit și apasă „Trimitere” până pe 16 decembrie 2024, ora 9:30. Alătură-te nouă pentru a celebra împreună performanțele sezonului 2023-2024 ale fotbalului hunedorean și pentru a descoperi care este cel mai iubit club din județul nostru! Susține-ți clubul, votează și arată-ți pasiunea pentru fotbal”, au informat cei de la AJF Hunedoara.

Advertisement

 

Câștigătorii, anunțați la „Gala fotbalului hunedorean”

Câștigătorii vor fi anunțați și premiați la „Gala fotbalului hunedorean”. Evenimentul, aflat la cea de-a doua sa ediție, va fi organizat joi, 19 decembrie, cu începere de la ora 17:00, la Facultatea de Inginerie din Hunedoara. Cu această ocazie vor fi acordate și alte premii. „Gala este dedicată recunoașterii valorilor din fotbalul hunedorean. Vor fi acordate distincții importante, precum Jucătorul anului, Tinere talente, antrenorul anului, Golgeterul sezonului, Fair – play, Solidaritate și speranță, dar și premii pentru susținerea comunității și parteneriate de succes. Este mai mult decât o gală – este o celebrare a pasiunii, talentului și dedicării care transformă fotbalul într-un adevărat spectacol și un liant al comunității noastre. Vă așteptăm cu drag să fim împreună martori ai acestor momente de excelență”, au precizat reprezentanții AJF Hunedoara.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate