Connect with us
Data: 06/03/2025
.

Actualitate

Minoră, în vârstă de 14 ani, dispărută, din nou, de acasă. Polițiștii au dat-o în urmărire națională

Publicat

pe

O minoră, în vârstă de 14 ani, din Petrila, a dispărut de la domiciliu. Nu este pentru prima dată când fata pleacă de acasă. De data aceasta descoperirea a fost făcută de reprezentanți ai Direcției de Asistență Socială Petrila, care efectuau o anchetă socială la domiciliul fetei. Surpriză, însă, minora nu se afla acasă, iar părinții au spus acestora că fata  a plecat încă din data de 13 ianuarie de acasă, dar nu au mai anunțat Poliția.

„La data de 19 ianuarie a.c., Poliția Oraşului  Petrila a fost informată de reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială Petrila cu privire la faptul că, deplasându-se la domiciliul minorei DĂJIC SIMONA-SIDONIA (foto), în vârstă de 14 ani, din Petrila, în vederea efectuării unei anchete sociale, au constatat că aceasta a plecat voluntar de acasă în data de 13.01.2022, fără ca familia minorei să sesizeze Poliţia cu privire la acest fapt. Poliţiştii au stabilit că minora, care obișnuiește frecvent să plece voluntar de la domiciliu, la momentul ultimei plecări purta următoarele accesorii de vestimentație: pantaloni jeans de culoare albastru/albi deschis (model cu mai multe tăieturi la nivelul coapselor), pantofi sport de culoare roz/gri, șapcă de culoare neagră, cu un semn de culoare albă”, a declarat comisar șef Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.

Minora prezintă următoarele semnalmente: înălțime 1.65  m, greutate 70 kg., ochi căprui, păr vopsit negru (natural fiind blondă), lung până la nivelul coatelor, forma feței alungită, bărbia rotundă. Nu prezintă semne particulare.

Din momentul primirii sesizării, poliţiştii hunedoreni au demarat activităţi specifice în scopul depistării minorei, care fost dată în urmărire naţională.

Poliţiştii continuă activităţile investigative şi căutare şi le solicită tuturor celor care deţin informaţii utile anchetei, să apeleze de urgenţă Poliţia la numărul unic  112.

 

Advertisement

 

 

Advertisement

Actualitate

Meciuri decisive pentru echipele hunedorene din Ligile 2 și 3

Publicat

pe

Redactat de

Echipele de fotbal Corvinul Hunedoara, care evoluează în Liga 2, respectiv divizionarele terțe Jiul Petroșani și Minerul Lupeni au șanse de a ajunge în play-off-urile respectivelor competiții, din care mai sunt de jucat două etape din sezonul regular. Cele trei formații hunedorene vor susține meciuri decisive sâmbătă, 8 martie.

Corvinul se vede pe Youtube

În Liga 2 Corvinul va juca acasă, de la ora 11:00, cu a treia clasată, Metaloglobus, partida urmând a fi transmisă în direct pe canalul de Youtube al hunedorenilor. Pentru a mai păstra șanse, hunedorenii trebuie să câștige jocul cu o echipă care mai are nevoie de un singur punct pentru a se califica în play-off. De asemenea. corviniștii vor urmări cu atenție meciurile Bihor – Voluntari, de sâmbătă, de la ora 13:30, și Csikszereda – Afumați, în care orice rezultat pozitiv al gazdelor “lucrează” pentru trupa lui Florin Maxim, formațiile vizitatoare având doar un punct în fața Hunedoarei. Toate aceste lucruri, însă, nu sunt suficiente, chiar dacă s-ar întâmpla, Corvinul având nevoie de victorie și în ultima etapă, în deplasare, la Târgoviște, iar pe terenul celor de la Chindia, chiar dacă aceștia nu mai au șanse la play-off. Astfel, în ultima rundă hunedorenii vor trebui să apere că liderii actualli cei de la Csikszereda, vor scoate un rezultat pozitiv la Voluntari, fiind puțin probabil ca Afumațiul să se încurce, acasă, cu Slatina, care nu mai are șanse de play-off. Reamintim că echipa din Hunedoara, chiar dacă va ajunge în primele șase la finalul sezonului regular, nu are drept de promovare în primul eșalon, dar calificarea în play-off este obiectivul Corvinului pentru acest sezon. Pe lângă Corvinul, nu au drept de promovare Steaua, calificată deja în play-off, Afumațiul, una dintre adversarele directe ale hunedorenilor pentru primele șase poziții, Slatina, Șelimbăr, Ungheni, Focșani și Dumbrăvița, toate acestea urmând a juca în play-out. Despre Corvinul mai trebuie spus că echipele sale de juniori U15 și U16 vor juca, tot sâmbătă, în optimile de finală ale Cupei României. Echipa U16 va juca, de la ora 12:00, pe Terenul II, cu CSM Târgu Jiu, iar formația U15 va evolua, de la ora 14:00, în deplasare, la Luceafărul Turnu Severin.

Jiul are meci acasă

În Liga 3, în seria 8, Jiul, la fel ca și Corvinul, la un punct de play-off, joacă acasă, de la ora 15:00, cu penultima clasată, Aro Câmpulung, echipă ieșită din calcule. Și petroșănenii au nevoie de o victorie, la ora meciului aceștia cunoscând deja rezultatul disputei dintre ACSO Filiași și Speed Bradu, sperând într-o victorie a gazdelor, calificate deja în play-off, echipa vizitatoare având un punct mai mult ca trupa din Vale, acest meci urmând a se juca vineri, de la ora 15:00. Jiul va cunoaște și rezultatul meciului dintre Vulturii Fărcășești, care are un punct mai mult ca formația din Petroșani, la fel ca și Speed Bradu, și Viitorul Dăești, un rezultat pozitiv al oaspeților, puțin probabil, însă, fiind favorabil hunedorenilor. Pe de altă parte, dacă Speed Bradu câștigă la Filiași, aceste calcule devin inutile. Și asta pentru că argeșenii vor câștiga, la masa verde, cu 3-0, meciul cu retrasa Sparta Horezu, acumulând 28 de puncte, ca și a treia clasată de acum, Unirea Bascov, iar Jiul ar putea face maxim 27. În cazul în care Fărcășeștiul câștigă cu Dăeștiul, cei de la Jiul ar trebui să spere că gorjenii nu vor câștiga în ultima etapă, la Câmpulung. În schimb, dacă jocul rezultatelor va fi favorabil petroșănenilor, atunci Jiul ar trebui să câștige deplasarea din ultima etapă, de la Gilortul Cărbunești, gorjenii, în această situație, fiind ieșiți din lupta pentru play-off.

Advertisement

Minerul, în deplasare

În seria 9 Minerul Lupeni este la egalitate de puncte cu a patra clasată, Poli Timișoara, și la două în urma podiumului compus din CSC Peciu, CSC Ghiroda și Progresul Pecica. Lupenenii vor evolua în deplasare, de la ora 15:00, la Gloria Cermei, care este ieșită din calcule, iar o victorie i-ar aduce pe loc de play-off, întrucât tot atunci Timișoara și Ghiroda vor juca între ele. Pentru Minerul ar fi cel mai bine ca Ghiroda să se impună la Timișoara, și nu doar pentru faptul că celelalte echipe din fața lor au meciuri relativ accesibile în penultima rundă, cu echipe ieșite din calcule, Peciu acasă cu Timișul Șag și Pecica afară, la Lotus Felix și cu șanse să acumuleze puncte. În ultima etapă Minerul Lupeni va juca acasă, cu Peciu și, în situația mai sus arătată, la un meci egal ambele formații vor merge în play-off. Iar în cazul în care meciul de la Timișoara se încheie la egalitate sau cu victoria gazdelor, atunci Lupeniul va trebui să câștige meciul din ultima etapă pentru a ajunge în play-off.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Peste 460 de locuri de muncă, puse la bătaie la „Bursa Mărțișorului” de la Deva

Publicat

pe

Redactat de

Peste 460 de locuri de muncă vor fi puse la bătaie la „Bursa Mărțișorului”, acțiune organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara, care va avea loc vineri, 7 martie, începând cu ora 10:00, la Deva, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din municipiu.

Potrivit reprezentanților AJOFM Hunedoara, au confirmat participarea la eveniment 52 de angajatori, cu 463 de locuri de muncă vacante oferite.

Sursa: AJOFM Hunedoara

„Bursa Mărțișorului este dedicată în special femeilor din județul Hunedoara, fară a exclude însă participarea tuturor categoriilor de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, care doresc sa se reintegreze pe piața muncii. Această bursă reprezintă o oportunitate excelentă pentru șomeri, absolvenți și alte persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, oferindu-le posibilitatea de a intra în contact direct cu angajatorii din diverse domenii de activitate. De asemenea, firmele participante vor putea identifica rapid candidați potriviți pentru posturile vacante din cadrul companiilor lor. Evenimentul este organizat în scopul creșterii gradului de ocupare a forței de muncă din județul Hunedoara, facilitând interacțiunea directă dintre angajatori și potențialii angajați. Persoanele interesate vor avea acces la informații despre posturile disponibile, condițiile de angajare și oportunitățile de formare profesională. Invităm toți cei interesați – persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, angajatori și parteneri instituționali să participe la acest eveniment”, au transmis reprezentanții AJOFM Hunedoara.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Nicușor Dan vine în județul Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, susținut în cursa pentru Cotroceni de PMP, Forța Dreptei și Partidul Drept, va fi prezent, la sfârșitul acestei săptămâni, în județul Hunedoara.

Primarul general al Capitalei va susține, duminică, o conferință de presă, la Deva, la Camera de Comerț și Industrie (CCI) Hunedoara.

Domnul Nicușor Dan, candidat la Președinția României la alegerile din mai 2025 va susține o conferință de presă, duminică, 9 martie, începând cu ora 15:00, în sala de evenimente a Camerei de Comerț și Industrie Hunedoara”, a anunțat președintele PMP Hunedoara, Viorel Arion.

Citeste mai mult ...

Anunţ public privind decizia de emitere a etapei de încadrare

SC VIVA CONSTRUCT SRL anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către APM Hunedoara în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiectul “,, EXPLOATARE DE AGREGATE MINERALE CU REFACERE TEREN NATURAL ‘’ situat în SĂULEŞTI-PERIMETRUL VIVA 1,jud. Hunedoara.

Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul APM Hunedoara din Deva, str. Aurel Vlaicu, nr.25 în zilele de luni-joi între orele 9-16.00 şi vineri intre orele 9-13, precum şi la următoarea adresă de internet –http://apmhd.anpm.ro.

Publicul interesat poate înainta comentarii/observaţii la proiectul deciziei de încadrare în termen de 10 zile de la data publicării anunţului pe pagina de internet a APM Hunedoara .

ANUNȚ ANGAJARE

Ne marim echipa !!!

Crama Murfatlar Deva (Str. Mihai Viteazu Nr. 2) angajeaza gestionar – vanzator.

Cerinte minime :
– domiciliul Deva
– cunostinte operare PC si casa de marcat
– persoana sociabila, comunicativa si responsabila

Cv-ul se poate depune in Crama Murfatlar Deva sau la adresa de e-mail : fabimarsrl@yahoo.com

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate